Linkuri accesibilitate

Este Lucinschi Jr. pedepsit pentru jonglerii bancare, iertate în cazul altor beneficiari,...


...doar pentru că a fost un apropiat al fostului premier Vlad Filat?

La Judecătoria Chișinău, sectorul Buiucani, a avut loc procesul pe fond al fostului deputat liberal-democrat Chiril Lucinschi. El e acuzat de spălare de bani în proporții deosebit de mari și dosirea averilor în unul din dosarele fraudei din sistemul bancar. Procesul pe fond a început ieri, iar avocații au cerut imediat ca acesta să înceteze pe motiv că a fost compromis de încălcări ale procurorilor. Audierile au continuat astăzi, iar Diana Răileanu prezintă pe scurt principale aspecte.

Magistraţii judecătoriei Buiucani au respins cererea avocaţilor de a înceta procesul penal împotriva lui Chiril Lucinschi ca fiind „neîntemeiată”.

A fost respinsă şi solicitarea avocaţilor ca prin intermediul Ministerului Justiţiei să fie contactate autorităţile din Liechtenstein pentru obținerea de probe de natură să certifice nevinovăția lui Lucinschi, a precizat avocata Corina Stratan:

„Noi această cerere am înaintat-o şi în faza de urmărire penală. A fost respinsă. În acest caz, doar instanţa de judecată avea competenţa să intervină în situaţia dată, în vederea realizării dreptului la apărare. Această cerere a fost respinsă şi consideră că absolut neîntemeiat.”

La începutul acestei luni Procuratura a trimis în judecată dosarul pe numele lui Chiril Lucinschi, acuzat că ar fi implicat în fraudele de la BEM, Banca Socială şi Unibank.

Procurorii au declarat că ar avea „bănuieli rezonabile” că fostul deputat Chiril Lucinschi, prin intermediul unor interpuşi, în perioada 2012 – 2014 ar fi beneficiat de credite - catalogate ulterior neperformante - de aproape jumătate de milion de dolari, bani ce ar fi fost transferaţi pe contul unei companii din Liechtenstein.

În baza unei decizii judecătoreşti luate pe 20 iulie, lui Chiril Lucinschi i-a fost prelungit arestul la domiciliu până pe 23 august. Atunci, procurorul pe caz, Eugen Rurac, a spus că dosarul a fost completat cu o nouă acuzație.

În consecință ex-deputatul liberal-democrat Chiril Lucinschi, fiul fostului preşedinte Petru Lucinschi, este cercetat şi pentru ceea ce procurorii califică drept încălcare a regimului juridic de declarare a averii. I se impută că în declaraţia sa de avere ar fi tăinuit calitatea sa de proprietar de acțiuni ale câtorva societăţi comerciale implicate, afirma procurorii, în frauda bancară notorie. Lucinschi nu ar fi declarat nici sumele de bani ajunse pe conturile acestor societăți comerciale folosite în scopuri personale.

Fostul deputat liberal-democrat Chiril Lucinschi a respins din nou acuzațiile şi a declarat jurnaliștilor că este nevinovat:

„Niciodată nu am vorbit cu nimeni şi nu m-am înţeles, şi nu dobândit nici un credit din Banca de Economii. Doi, niciodată nu am dobândit nici un credit din Banca Socială. Creditele care au fost luate sub gajul casei mele de la Unibank au fost toate rambursate. Următorul episod: am investit într-o afacere oficială a unei persoane care, din condiţii de force-majore, a avut datorii şi am convenit că această investiţie îl va ajuta să achite datoria care s-a creat. Vreau să întreb: care este vina mea? Eu nu am ştiut care este proveniența acestor bani. Până la urmă, nu ştiu în ce sunt învinuit!”

Unii analiști se declară convinși că Lucinschi Jr. este pedepsit exemplar pentru jonglerii bancare, iertate în cazul altor beneficiari, pentru că a fost un apropiat al fostului premier Vlad Filat.

Următoarea şedinţă în cazul fostului deputat liberal-democrat a fost stabilită pentru data de 17 octombrie şi se promite că va fi publică.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG