Linkuri accesibilitate

Procesul „rapid” al fostului ministru despre care procurorii spun că și-ar fi recunoscut vina...


Fostul ministru al transporturilor de la Chișinău Iurie Chirinciuc
Fostul ministru al transporturilor de la Chișinău Iurie Chirinciuc

... deși avocatul său susține că s-a declarat nevinovat.

Judecătoria Buiucani a amânat vineri pronunțarea sentinței în cazul fostului ministru al transporturilor și infrastructurii drumurilor Iurie Chirinciuc, învinuit de trafic de influență și abuz în serviciu. Până acum procesul a decurs foarte rapid. A fost poate cel mai expeditiv din toate procesele de corupție la nivel înalt. Procurorii au explicat această viteză prin faptul că inculpatul ar fi semnat un acord de recunoaștere a vinovăției, deși avocatul fostului ministru susține că fostul ministru se declară nevinovat. Valentina Basiul are mai multe detalii.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:22 0:00
Link direct

Pronunțarea sentinței în dosarul în care figurează ex-ministrul transporturilor și infrastructurii drumurilor, fruntaş liberal, acuzat de corupere pasivă, a fost amânată pentru a doua oară în această săptămână.

Vineri, cauza ar fi fost îmbolnăvirea judecătorului, a spus şeful Procuraturii Anticorupţie Viorel Morari.

Iurie Chirinciuc a fost reținut în 27 aprilie, împreună cu directorul interimar al Administrației drumurilor şi doi oameni de afaceri.

Ei sunt acuzați de procurori că ar fi făcut presiuni asupra unui agent economic care a câștigat o licitație de reabilitare a unei porțiuni de drum să subcontracteze 50% din volumul lucrărilor către companii despre care se afirmă că le-ar fi afiliate.

Era vorba, potrivit oamenilor legii, despre o licitație finanțată de Banca Europeană de Investiții, iar bănuiții ar fi estorcat şi un anumit procent din suma contractului - în cazul ministrului 5%, în cazul şefului Administraţiei de Stat a Drumurilor – 1%.

După o lună de la arestare, dosarul a fost trimis în instanță, iar la distanță de alte două săptămâni fostul ministru a fost plasat sub control judiciar.

Chirinciuc a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției, care îi asigura o pedeapsă mai blândă, şi așa s-a intrat într-o procedură specială, a afirmat şeful Procuraturii Anticorupţie Viorel Morari.

„El a pledat vinovat. A recunoscut vina şi a acceptat să mergem în procedură specială, când nu se examinează toate probele, adică nu se invită martorul, doar probele din dosar”.

Europa Liberă. Este adevărat că au fost doar două şedinţe pline?

„Este adevărat, asta prevede procedura specială”.

Europa Liberă: Dar sunt proceduri de urgență în alte dosare care nu decurg aşa de repede...

„Depinde de poziția părţii apărării. Dacă partea apărării nu vrea ca procesul să decurgă în termeni rezonabili, atunci pot întinde până la zece ani şi o să fie cât de cât legal”.

Viorel Morari crede că în cel mult o lună fostul ministru al transporturilor va fi condamnat. „Nu poate fi altă decizie decât condamnare, întrucât el a pledat vinovat”, a spus şeful Procuraturii Anticorupţie, fără a preciza dacă va fi cu executare ori cu suspendare.

Serghei Cârlig, avocatul fostului ministru al transporturilor, nu este de acord că Iurie Chiriunciuc şi-a recunoscut vina, afirmând că acesta pledează în continuare nevinovat. Apărătorul nu a vrut să intre în detalii.

Ministrul liberal al transporturilor a ajuns în arest odată cu viceprimarul Chişinăului Nistor Grozavu şi șeful Direcției transport public și căi de comunicații, Igor Gamreţchi, ambii apropiaţi ai liberalilor puşi sub învinuire în dosarul parcărilor cu plată.

Gamreţchi a fost condamnat joi la doi ani de închisoare cu executare, sugerând că dacă va oferi mai multe detalii oamenilor legii jumătate din colegii liberali ar urmă să fie luaţi la bani mărunţi.

Funcţionari şi demnitari din Partidul Liberal, inclusiv prim-vicepreşedintele Dorin Chirtoacă, au început să aibă probleme juridice în contextul în care se discuta despre schimbarea sistemului electoral.

Chirinciuc a fost cel care a invocat că democrații de la guvernare au nevoie de voturi.

Oamenii legii au negat însă că dosarele intentate au legătură cu agenda politicienilor.

Previous Next

XS
SM
MD
LG