Linkuri accesibilitate

Puțini sunt gânditorii care să fi înțeles atât de exact precum Leszek Kołakowski care sunt sursele reale ale fascinației exercitate de radicalismul utopic marxist. Atunci când ne întâlnim cu paseiști (adeseori ignari, oricum cinici și iresponsabili) convinși că a fost totuși ceva frumos în proiectul ingineriei sociale propusă de tânărul hegelian născut la Trier pe 5 mai 1818, atunci când ni se spune, cu apodictic aplomb, că succesivele recesiuni ar fi o confirmare a profețiilor autorului lui Das Kapital, este bine să revenim la Kołakowski.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:44 0:00
Link direct

Itinerariul său spiritual este unul al responsabilității lucide: după episodul stalinist din tinerețe, a urmat trezirea, deziluzia, redobândirea demnității intelectuale, lupta cu „îngerul” unei dialectici instrumentalizată pentru justificarea orbirii. A sfidat noua ecleziologie leninistă (mitul partidului predestinat, o entitate mistic-carismatică situată, prin dictatul Istoriei, dincolo de Bine și de Rău) și a destrămat, în scrierile sale, pretenția gnozei revoluționare de a se substitui sacrului autentic.

Hybrisului propriu materialismului secular, radicalismului palingenetic (Roger Griffin), acest gânditor i-a opus un umanism întemeiat pe recunoașterea religiei ca parte legitimă a existenței umane. Întrebat care va fi ținta luptei sale după comunism, Kołakowski a răspuns: „Diavolul”. De fapt, el a fost cel care a definit totalitarismul drept încarnarea Diavolului în Istorie. Utopia Palatului de Cristal, visele Verei Pavlovna din romanul Ce-i de făcut de Cernîșevski, comandamentul fericirii obligatorii (vezi însemnările lui Dostoievski din Jurnalul unui scriitor), „Catehismul revoluționarului” de Serghei Neceaiev, himera egalitarismului absolut plăsmuită de Șigaliov în Demonii, s-au tradus concret în experimentul liberticid și genocidar al bolșevismului. Dezvolt această analiză în cartea mea Diavolul în istorie.

Experiența lui Leszek Kołakowski este cât se poate de revelatoare pentru relația dintre intelectualii critici și puterea totalitară. Începută ca o critică „din interior” a marxismului, despărțirea lui Kołakowski de mirajul ideologic, de ceea ce numesc frenezia supunerii (vezi volumul meu Ghilotina de scrum), s-a consumat ca ruptură completă și definitivă în magistrala trilogie. Raționalismul său a fost unul al calmului ironic, al convingerii că nu putem abandona valorile ultime de dragul unui relativism narcisist și al unui istorism frivol. Am spus-o de multe ori, marxismul a fost expresia paradigmatică a relativismului etic (a se vedea cartea Terezei Brândușa Palade despre profeții relativismului moral, de la Machiavelli la Marx și posteritatea acestuia). Respectând religiile tradiționale, Kołakowski a identificat miezul putred, sămânța apocrifă a religiilor seculare. Reiau aici un scurt fragment din prefața pe care am scris-o la acest volum:

„Tocmai acest voluntarism obsesiv, pentru care compromisul este strict un mijloc, iar nu o cale spre consens și solidaritate, a dus la cataclismul stalinismului. În contrast cu noile idolatrii bolșevizante, Kołakowski subliniază că originile ororilor staliniste se află în chiar intenția leninistă de a utiliza metode barbare pentru a transcende barbaria.”

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG