Linkuri accesibilitate

Presa rusă despre inaugurarea controlului mixt, moldo-ucrainean, la Cuciurgan


Premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, și președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, au inaugurat, luni, în mod oficial, controlul comun de la punctul de trecere Cuciurgan-Pervomaisk. Este primul punct de control mixt, moldo-ucrainean, pe segmentul transnistrean al graniței comune. Postul a devenit operațional în 31 mai, anul acesta, dar a fost inaugurat oficial în 17 iulie, partea ucraineană explicând întârzierea prin nevoia unor ajustări tehnice. Moldova și Ucraina au decis să deschidă, până la finele anului, și alte punct de control mixt pe segmentul transnistrean la graniței comune. Este o premieră, după ce, ani la rândul, Chișinăul a încercat, fără succes, să convingă Kievul să accepte pe teritoriul său vameși și grăniceri moldoveni.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:27 0:00
Link direct

„Moscova pierde controlul”, scrie jurnalistul rus Aleksandr Rîbin, într-un articol pentru portalul Gazeta.ru. El trece în revistă cele mai recente evoluții, concluzia lui fiind că Rusia poate influența tot mai puțin situația din regiunea transnistreană. Citez: „Tiraspolul crede că autoritățile moldovene l-ar putea folosi pe ex-liderul fugar din stânga Nistrului Evgheni Șevciuk împotriva lui și a Moscovei, în contextul blocadei iminente a regiunii și posibilei retrageri a pacificatorilor ruși de pe malurile Nistrului.” Rîbin spune că Occidentul poate vedea asta ca o victorie asupra „tancurilor rusești“ - chiar dacă ar putea mări șansele unei escaladări bruște a situației în jurul regiunii transnistrene.

„Moldova singură se separă de la regiunea transnistreană” – este concluzia comentatorului politic Dmitri Nersesov, publicată pe site-ul de limbă rusă Pravda.ru. În opinia lui, stabilirea punctelor de control comun moldo-ucrainean înseamnă „o blocadă economică” pentru regiunea transnistreană. Citez: „Autoritățile moldovene acționează adesea în detrimentul populației din stânga Nistrului, astfel înstrăinându-i și mai mult”. Nersesov opinează că guvernarea de la Chișinău ar trebui să înțeleagă că în țară că s-a format o clasă politică „pro-moldovenească”, care nu se declară nici pro-rusă, nici pro-română. „Mulți oameni și văd viitorul într-un stat independent”, conchide autorul.

Blogerul Aleksandr Kovalenko scrie pentru portalul ucrainean FaceNews că problema transnistreană devine din nou subiectul zilei. El subliniază că în ajunul inaugurării punctului de control comun, mass-media rusă a promovat mesajul că Ucraina intenționează să transforme regiunea transnistreană într-un „punct fierbinte”. Citez: „punctul Cuciurgan-Pervomaisk cu greu poate fi considerat drept un început al blocadei și al controlului total, dar reacția unor țări vecine arată că schimbările care au loc nu bucură deloc.”

Chișinăul pur și simplu folosește Ucraina pentru a face presiuni asupra Tiraspolului, deoarece vrea să obțină noi concesii financiare, scrie Serghei Ilcenko, într-un articol de opinie pentru site-ul ucrainean Delovaya Stolița, publicat în ajunul inaugurării controlul comun la punctul de graniță Cuciurgan-Pervomaisk. „Moldova nu are de gând să acopere gaura transnistreană”, scrie Ilcenko, cu referire la schemele ilegale care ar avea loc pe acel segment. Citez: „Toate conflictele dintre Chișinău și Tiraspol se referă numai la împărțirea veniturilor de pe urma proiectelor internaționale, cu sediul în regiunea transnistreană.”

Centrul analitic Stratfor a publicat recent un raport despre creșterea amenințării agresiunii ruse, mai ales în regiunea Țărilor Baltice și a Belarusului. Analiștii americani menționează și autoproclamata republică transnistreană, pe care au pus-o prima pe lista așa-ziselor „republici populare” create în ultimii 25 de ani cu implicarea directă a forțelor armate ruse și care rămâne sub protectoratul informal al Moscovei. Punctele de control comun moldo-ucrainean de frontieră „pun economia din stânga Nistrului sub controlul efectiv al Chișinăului”, iar trupele rusești se vor pomeni „înconjurate”. Experții însă atenționează că, citez: „chiar și fără conflicte militare majore pe segmentul Mării Baltice și Mării Negre, o provocare conștientă sau accidentală în regiune ar putea afecta soarta întregului continent.”

XS
SM
MD
LG