Linkuri accesibilitate

„Prezența la urne este acea armă care va face diferența în această luptă decisivă” (Dan Oleinic, citat de Basarabia.md)

La fel ca în toate campaniile locale din Chișinău, în turul doi concurează un candidat de stânga și altul al dreptei politice, remarcă analistul politic Ion Tăbîrță, citat de Radio Chişinău. Analistul crede că rezultatele alegerilor vor fi importante în context politic mai curând, decât managerial, mai ales că primarul va fi ales pentru un an, până la alegerile locale ordinare din 2019. Ion Tăbîrţă afirmă că rezultatele alegerilor depind în mare măsură de prezența la vot, precizând că legislaţia nu prevede un barem pentru validarea alegerilor în turul doi.

Jurnal TV publică opinia jurnalistului Dorin Scobioală care observă, comentând prezenţa la vot, că o bună parte din alegători sunt demobilizați pe motiv că primarul este ales doar pentru un an, şi nu pe un mandat deplin. El crede că această premisă este însă falsă şi îndeamnă alegătorii să se prezinte la urne. „A sta acasă şi a nu exprima opinia înseamnă a arăta nepăsare şi înseamnă că pe viitorul nu veţi avea dreptul moral să îi cereţi socoteală primarului care va fi ales”, spune Dorin Scobială.

„Prezența la urne este acea armă care va face diferența în această luptă decisivă”, crede şi bloggerul Dan Oleinic, citat de basarabia.md. „Astăzi este punctul de cotitură, momentul adevărului care ne va da răspuns la întrebarea: avem în noi voință de mobilizare, putere de rezistență, curaj de a duce treaba până la capăt sau suntem prea slabi, prea indiferenți, prea manipulați pentru a ne face dreptate”, scrie Dan Oleinic.

Ne uităm acum la presa de peste Prut. „Alegeri la Chişinău: spre o nouă surpriză în turul doi?” . Aşa îşi intitulează Alexandru Damian analiza pe contributors.ro. Autorul observă, între altele, că sondaje de opinie credibile între primul tur și al doilea nu au mai apărut, iar dezbaterile electorale au fost mai degrabă sterile. „Astfel că e greu de anticipat ce se va întâmpla”. Alexandru Damian analizează şansele celor doi candidaţi şi concluzionează că rezultatul scrutinului local va fi un semnal important pentru alegerile parlamentare. „Căci marea miză a alegerilor din Moldova se joacă în toamnă”, crede Alexandru Damian.

Scrutinul din Chişinău este comentat şi în presa rusă. Ria Novosti scrie că alegerile locale sunt o repetiţie generală înainte de parlamentarele din toamnă. În articolul este citat analistul politic de la Chişinăi Corneliu Ciurea care spune că rezultatul alegerilor va depinde de prezenţa alegătorilor la urne. Doar o mobilizare masivă a alegătorilor poate înclina echilibrul fragil între cei doi candidaţi, afirmă Ciurea. „Ţinta tuturor este scrutinul parlamentar din toamnă. Iar rezultatul în locale va conta”, concluzionează Corneliu Ciurea.

Opinia dvs.

Arată comentarii

Infografic electoral

XS
SM
MD
LG