Linkuri accesibilitate

Dodon pe locul rezervat în mod tradițional premierului rus Dimitri Medvedev...


La Parada militară de la 9 mai la Moscova

Presa și jurnaliștii de limbă rusă despre prestația președintelui R. Moldova la Moscova.

Majoritatea publicațiilor ruse menționează faptul că președintele moldovean Igor Dodon a stat în partea dreaptă a lui Vladimir Putin la parada militară de 9 mai din Piața Roșie și constată că acesta a fost singurul șef de stat străin prezent la eveniment. Asta, în timp ce liderii altor state i-au trimis lui Putin telegrame de felicitare, potrivit site-ului oficial al Kremlinului. Igor Dodon s-a întâlnit cu Putin a treia oară în acest an, iar participarea la parada de 9 mai a unui președinte moldovean este o premieră în ultimii 15 ani. Publicațiile ruse citează de asemenea postările lui Igor Dodon de pe FB în care acesta se declară mândru că imnul Republicii Moldova a răsunat la zidurile Kremlinului.

În timp ce unele publicații ruse constată că Dodon a stat pe locul rezervat în mod tradițional premierului rus Dimitri Medvedev, altele publică știrea potrivit căreia chiar a doua zi după paradă Rosspotrebnadzor a permis accesul pe piața rusă a 20 de tipuri de produse vinicole ale combinatului de vinuri Cricova și susțin că ar exista o legătură directă dintre politica pro-rusească și anti-europeană a lui Igor Dodon și prezența lui în Piața Roșie cu ridicarea parțială a embargoului la vinurile moldovenești.

Publicația rusă Kommersant scrie că la parada aviatică ar fi urmat să participe piloți de avioane militare care au luptat în Siria. Autoritățile Moscovei au alocat 300 milioane de ruble pentru a dispersa norii în ziua de 9 mai, însă cele zece avioane specializate nu au făcut față și zborul avioanelor și elicopterelor de luptă deasupra Pieței Roșii a fost anulat cu mai puțin de o oră înainte de eveniment din cauza condițiilor meteo. Publicația notează că președintele Putin a lăsat să se înțeleagă că nici condițiile meteo, nici lipsa oaspeților din străinătate nu a influențat atmosfera de sărbătoare.

Publicația ucraineană Zerkalo Nedeli îl citează pe reprezentantul permanent al Ucrainei în Consiliul de securitate al ONU, Vladimir Elcenko, care a declarat că Rusia a înconjurat țările din vecinătatea sa cu un „cordon de instabilitate” pentru a le controla, a le ține pe orbita sa și a împiedica aderarea acestora la Uniunea Europeană. În cadrul ședinței consiliului de securitate al ONU din 9 mai diplomatul ucrainean a îndemnat ONU și Uniunea Europeană să nu ezite să se implice activ în reglementarea conflictelor din aceste țări. Elcenko a calificat, pe contul său de Twitter, ca fiind „trist și simbolic” faptul că liderul de la Kremlin a fost însoțit doar de Igor Dodon la parada din Piața Roșie.

Rețelele de socializare au reacționat și ele, comentând cu ironie prezența lui Dodon la Moscova. Un utilizator al Twitter a scris, comentând poza în care Putin este flancat de Igor Dodon pe de o parte și un veteran în etate, de partea cealaltă, că „Rusia are doi aliați – Moldova și moșul”.

Utilizatorii rețelelor sociale au comentat că Dodon a devenit mai apropiat lui Putin decât Medvedev și l-au comparat pe președintele moldovean cu președintele ucrainean Victor Ianukovici, care a fugit în Rusia după evenimentele de pe Maidan. Unii utilizatori i-au prezis lui Dodon soarta lui Ianukovici, spunând că acesta este „încă un candidat pentru domiciliul în Rostov”. „Același scenariu – va lua din Moldova până la ultima ață și va fugi. Dar Barviha este mare – este loc suficient pentru toate slugile fugare ale Moscovei”, a comentat un utilizator pe FB.

Jurnalistul rus Igor Iakovenko a amintit pe pagina sa de FB că în 2010 la paradă au fost prezenți lideri ai 23 de state, inclusiv din țările coaliției antihitleriste. În 2015 au fost Nazarbaev, Castro, liderii Mongoliei și ai Vietnamului. În 2016 a fost doar Nazarbaerv, singur, iar în 2017 Igor Dodon. Jurnalistul constată că „nu mai vine nimeni la colonel”, aluzie la fosta poziție a lui Putin în cadrul KBG-ului rusesc, iar unul dintre comentatori îi răspunde că acest lucru este explicabil, pentru că „acum colonelul este falit”.

Lipsa altor șefi de stat la parada de 9 mai a fost remarcată și de publicația americană New York Times, care a scris că acesta este un semn al izolării profunde în care s-a pomenit Rusia. New York Times notează că, în pofida faptului că domnul Putin îndeamnă la cooperare, parada a fost un exemplu cât de izolată a devenit Rusia, după tensiunile cu Occidentul, dar şi din cauza crizei din Ucraina din 2014. Doar un singur lider străin a fost pe tribuna oficialilor şi veteranilor ruşi din Piaţa Roşie, fiind vorba de Igor Dodon, preşedintele prorus al Republicii Moldova, ales recent. Publicația amintește și declarația preşedintelui Ucrainei, Petro Poroşenko, care a spus că acesta este ultimul an când Ucraina sărbătoreşte Ziua Victoriei în aceeaşi zi cu Rusia, subliniind că de anul viitor, Kievul va sărbători evenimentul de 8 mai, așa cum fac mai multe state din UE. De asemenea, Poroşenko a acuzat Rusia că foloseşte Ziua Victoriei pentru a sărbători şi invazia în Ucraina, însă Kremlinul respinge informaţia că forţele armate ruse sunt implicare direct în luptele din Estul Ucrainei.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG