„Avem numai soluțiile pe care nu le avem. Asta și pentru că avem problemele pe care le avem și care nu seamănă cu ale unei țări bine așezate politic, economic, financiar și moral”, scrie Andrei Pleșu în Dilema Veche. În România, totul e privit parcă printr-o lentilă deformatoare. Partidul Social-Democrat, de guvernământ, pretinde că se bazează pe un uriaș sprijin electoral. Or, arată Pleșu, PSD a obținut la ultimele alegeri un număr de voturi echivalent cu cca 19% din totalul voturilor exprimabile. I-au votat 3,5 milioane de alegători din 18 milioane. „Cu alte cuvinte, 81% din populația țării n-a votat PSD sau n-a votat deloc”.
În schimb, procentul cu care a fost ales președintele Klaus Iohannis, 55%, parcă n-ar conta. Apoi: „Nicăieri în lumea civilizată, un președinte al Camerei Deputaților (și, totodată, președinte de partid) nu rămâne în funcție după ce a fost condamnat de un complet de judecată. Chiar dacă e o condamnare încă atacabilă juridic sau nedreaptă, cel vizat se retrage bărbătește din funcție până la lămurirea finală a lucrurilor. Nu există prezumție de nevinovăție fără prezumția de bună-cuviință și fără prezumția de onorabilitate. La noi, acest minim cod etic nu funcționează. Treburile țării și demnitatea ei sunt fără ezitare suspendate, de dragul conducătorului iubit”.
În România, nu se știe de ce, „numai dreapta e responsabilă cu amendarea răului public? Vreo stângă adevărată, gata să dea peste mână falsei stângi instalate, stângaci, la putere nu încropim?”, scrie tot Andrei Pleșu, care visează, culmea, ... la PSD. „Nu se poate ca un partid atât de mare să fie ostaticul unei minorități” de oameni politici submediocri. PSD „să facă un efort să existe! Să asume un chip onorabil! Să slujească partidul altfel decît prin temenele sau absenteism” (cum a procedat la recenta moțiune de cenzură).
Bun, moțiunea de cenzură introdusă de liberali și despre care mai mulți comentatori spun că nu a fost pregătită nu a oferit o alternativă convingătoare la guvernul condus de Viorica Dăncilă, a căzut la vot. Problema cea mare nu e însă Viorica Dăncilă, ci, arată Mircea Morariu în Adevărul, „tandemul toxic” Liviu Dragnea – Călin Popescu-Tăriceanu. Un alt motiv de îngrijorare e lipsa de coeziune în opoziție, ba chiar și în zona civică. Au fost voci dinspre #rezist cum că nu era cazul să se exprime la mitingul antiguvernamental intelectuali precum Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana, Andrei Pleșu, Mircea Cărtărescu, sau cei o sută de semnatari ai protestului publicat de Grupul de Dialog Social. „Nimic nu mi se pare mai primejdios în aceste momente în care este tot mai limpede că PSD-ALDE chiar sunt hotărâte să meargă până la capăt”.
„E trist când în fruntea guvernului țării tale se află cineva care ajunge să fie strigată în stradă Analfabeta. Dar și mai trist e când prim-ministrul cu pricina supraviețuieste unei moțiuni de cenzură. E, de aceea, important să ne întrebăm de ce a eșuat încercarea Opoziției de a dărâma Cabinetul Dăncila”, scrie și Cristian Preda pe site-ul ziare.com. Explicația stă în erori tactice ale opoziției, ale președintelui Klaus Iohannis. Acesta, scrie Preda, „mizează nu atât pe partide, cât pe energiile străzii, dar pare incapabil să le convertească în soluții politice viabile”.
Președintele e criticat și de Nicolae Bian pe site-ul G4media, precum și de Ioana -Ene Dogioiu de la ziare.com.
