Linkuri accesibilitate

Revista presei de la Bucureşti.

Două comentarii despre alegerile parţiale locale din Republica Moldova publică azi ziarul „Adevărul”. Profesorul Radu Carp se referă la rata de participare la vot. Pare mică, dar având în vedere situația statistică reală a țării, cu un număr foarte mare de cetățeni care se găsesc de fapt în străinătate, la muncă, nu ar fi de 35%, e binișor mai mare decât la precedentul scrutin, e aproximativ de 50%, susține Carp. Alegerile de ieri ar fi dovedit și că nu există sondaje credibile în Moldova. Așa se face că Silvia Radu, primarul general interimar al Chișinăului, a obținut mai puține voturi decât era de așteptat. O altă explicație ar putea fi și că din teama de autorități, oamenii nu și-au arătat cu sinceritate opțiunile decât în cabina de vot.

Lulea Marius Dorin, care semnează cel de-al doilea comentariu din „Adevărul”, remarcă absența masivă de la vot a tinerilor. Unde sunt ei? „Plecaţi la studii în România, la muncă în Uniunea Europeană sau în Federaţia Rusă”. E vorba de „acei tineri care pe Facebook sunt atât de vocali şi care au creat o agitaţie electorală ce a influenţat percepţia publică despre procentele finale”. Deși satisfăcut de accederea în turul doi a lui Andrei Năstase, autorul articolului crede că socialistul Ion Ceban pleacă în turul doi cu prima șansă. Asta pentru că nu e de deloc sigur că Năstase, de la Platforma Demnitate și Adevăr, „va reuși să urnească electoratul unionist”. Ca și Maia Sandu la prezidențiale, Năstase s-a poziționat neutru față de chestiunea unirii și Lulea Marius Dorin se cam îndoiește că își va schimba discursul. În general, „dacă cele două tabere nu se vor regăsi la aceeaşi masă au şanse mari să nu intre în viitorul parlament, iar dacă merg împreună au şanse mari să devină o forţă redutabilă”.

Au apărut comentariile legate de posibila confiscare/ naționalizare/ suspendare – nu e foarte clar – a banilor din Pilonul II de pensii. E vorba de pensiile private ale celor sub 45 de ani și care, investiți pe piața liberă, au dat un randament foarte bun. Liviu Dragnea, în numele guvernului dominat de partidul său, neagă că ar exista un proiect de a se vărsa acești bani la Pilonul I, din care se plătesc pensiile pensionarilor de acum. Totuși, admite că ar putea fi vorba de o suspendare pe 6 luni a contribuțiilor la Pilonul II, „simple calcule conabile”, a spus domnia sa. Claudiu Vrînceanu scrie pe Contributors.ro că această măsură afectează 7 milioane de români. În același timp, afectează grav sectorul pivat al economiei românești pentru că 90% din banii colectați în acest fond de pensii private este investit pe piețele financiare din România.

Tot pe Contributors.ro, Mircea Morariu se referă la un sondaj de tip omnibus, realizat de CURS, „referitor la opțiunile electoratului și la felul în care ar vota acesta în cazul în care duminica viitoare ar fi alegeri parlamentare”. „Rezultatele (însă) ar trebui să pună serios pe gânduri pe toți cei care doresc o schimbare în România”.

Partidul Social Democrat, despre care alte case de sondaj spun că ar fi căzut la 20%, se află de fapt pe la 39%, deci în pierdere cu vreo 2 procente față de alegerile parlamentare. Pe de altă parte, Partidul Național Liberal nu stă nici pe departe atât de bine precum se auto-amăgește formațiunea „în frunte cu atât de nepotrivitul lider Ludovic Orban”, scrie Morariu. „La ora actuală PSD pare, pe mai departe, greu de ucis”. „Puținele procente ale PMP, USR și ale formațiunii politice în devenire a fostului premier Dacian Cioloș ar avea valoare în condițiile în care s-ar cumula cu cele ale PNL. Orgoliile sunt mari, liderii mici și mulți dintre ei de calitate îndoielnică. Nu prea este previzibilă în viitorul apropiat o astfel de operațiune salvatoare

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG