Virgil Ierunca: „(...) Ocupându-ne în cartea lui Thierry Wolton „KGB-ul în Franța” de acele capitole și pasaje despre activitățile de spionaj și dezinformare ale Securității din București, ne-am oprit săptămâna trecută la binecunoscuta rețea Caraman. Obiect de studiu pentru multe din serviciile de spionaj occidentale, afacerea „Caraman”, odată dezvăluită, a făcut în 1972 și obiectul unei cărți apărute sub titlul „Rețeaua Caraman” în editura Fayard, sub semnăturile lui Pierre Accoce și Jean Daniel Poujet.
Thierry Wolton rezumă în cartea sa, publicată, reamintim, în editura Grasset, ca fiind una dintre cele mai eficiente acțiuni de spionaj din Răsărit în sânul Organizației Pactului Atlantic. Organizatorul acestei rețele ce i-a purtat numele era Mihai Caraman, oficial prim-secretar și consilier comercial la Ambasada română de la Paris, și care-și începea recrutarea de agenți în decembrie 1960. Pe cei doi agenți principali i-am evocat în emisiunea trecută, Robert B. și Francis D.
Azi, ne vom ocupa de restul rețelei, de felul cum a fost ea descoperită, și de învățămintele de pot fi trase din acest caz clasic de spionaj. Începem cu al treilea agent, Pierre E., așa cum este descris de THierry Wolton.
Alain Parruit: Spirit strălucit, dar slab de caracter, Pierre E. a intrat prostește în capcana întinsă de Securitate în 1965, pe când era secretar la Ambasada Franței de la Washington. Sosit cu doi ani în urmă în capitala americană, abia ieșit de pe băncile Școlii naționale franceze de administrație, el a fost în acelați timp victima bunelor sale sentimente și a politicii de apropiere cu Răsăritul promovată de generalul De Gaulle.
Ca mulți dintre tinerii diplomați, el frecventa un club în care veneau numeroși colegi străini. Acolo s-a legat prietenia dintre el și al doilea secretar al Ambasadei române, Victor Dorobanțu, de fapt locotenent de securitate, ceea ce bineînțeles Pierre E. nu știa. Pentru el, astfel de contacte amicale erau ca un fel de prelungire a misiunii sale diplomatice. Nu era oare România una din acele țări ale Răsăritului pe care gaulliștii, în numele utopicei formule „Europa de la Atlantic la Urali”, le vedeau scuturând jugul sovietic?
Cât despre Dorobanțu, mai realist, orice relație cu un diplomat occidental putea provoca o bună recoltă de informații. E de-ajuns să știi să aștepți. Și, într-adevăr, Pierre E., într-o bună zi, vine neliniștit să i se spovedească. Prietena sa Eva, o negresă pe care a întâlnit-o într-un cabaret de jazz, și care are patru copii, a rămas însărcinată. El ar vrea s-o ia de soție, dar momentul nu e bine ales. Perspectiva unei căsătorii între un diplomat francez și o americană, în plus și negresă, acum când relațiile cu Statele Unite s-au răcit, nu e deloc binevăzută la ministerul francez de externe. Or Pierre E., care de-abia și-a început cariera, nu dorește s-o strice de la primii pași. O singură soluție, Eva să avorteze. Dar cu ce bani?
Virgil Ierunca: Evident că Dorobanțu îi va împrumuta cei 300 de dolari de care are nevoie, cerându-i doar să semneze o hârtie cum că i-a primit. Evident că jubilează. Diplomatul francez a intrat singur în capcană, conform unui procedeu vechi de când lumea, și pe care ar fi trebuit să-l cunoscă.
Alain Parruit: Pierre E. a fost mai curând o victimă care consimte, decât un naiv înșelat. În primii ani ai tinereții fusese inspector de poliție la serviciile de informație din Tunisia, pe atunci colonie franceză. Pentru diploma sa la Școala de administrație alesese drept subiect tocmai serviciile de informație. Nu putea deci să ignore că Dorobanțu i-a împrumutat banii ca să-l aibă la mână. De altminteri, cum e mereu strâmtorat cu banii, face din nou apel la Dorobanțu, mereu generos, și care-i cere de fiecare dată câte o chitanță. Până când se întâmplă inevitabilul: Dorobanțu îi vorbește într-o zi de o cooperare care să nu-l pună în situația de a nu-și face datoria și nici să-l dezonoreze. Pe scurt, asta înseamnă că a venit momentul să-și plătească datoria. Pierre E. devine deci un informator al Securității.”
[...]