Linkuri accesibilitate

Povești venezuelene. In memoriam Fernando Coronil (1944-2011)


Am primit vestea iminentă a morții lui Fernando Coronil pe 16 august 2011. Un mesaj de la Gail Kligman mă anunța că vărul meu Fernando, profesor de antropologie la City University of New York, s-a stins din viață în urma unei boli neiertătoare. În 1981, înceta din viață, răpusă de aceeași maladie, la Caracas, mama lui Fernando, Lya Imber de Coronil, prima femeie medic din Venezuela. Mama Lyei și mama tatălui meu au fost surori.

Familia Imber a ajuns în Basarabia imediat după revoluția bolșevică, de la Odesa. Au plecat spre Statele Unite în 1930, dar pe drum, convinși de un prieten, au decis să se îndrepte către Venezuela. Sora Lyei, Sofia Imber (1924–2017), jurnalistă celebră și distins critic de artă, a fost mai întâi căsătorită cu scriitorul Guillermo Meneses (1911–1978), tatăl celor patru copii ai săi, apoi cu gânditorul politic liberal anticomunist Carlos Rangel (1929–1988), autorul cărții Du bon sauvage au bon révolutionnaire. A fondat Museo de Arte Contemporáneo (MACSI) care i-a purtat numele până în clipa când colonelul Chávez a decis să-l elimine de pe frontispiciul clădirii ca răzbunare pentru criticile ei tot mai tranșante.

Am locuit la Sofia acasă, la Caracas, în 1982, l-am cunoscut atunci pe Fernando, venit pentru o scurtă vizită. Casa lor, din cartierul Altamira, se numea, după Lya, „Quinta Lychka”. Am comunicat imediat fără probleme, ca și cum ne-am fi cunoscut de-o viață. Devenisem de-acum prieten cu sora sa, Maria Elena, o cunoscută psihiatră, și mă atașasem de tatăl său, chirurgul Ruben Coronil (rudă prin alianță cu fostul președinte Rómulo Betancourt). Sofia și Ruben m-au ajutat enorm, spiritual și material. Au făcut-o în memoria tatălui meu și a Lyei cu care copilăriseră împreună, la Soroca. Între Lya și Sofia era o mare diferență de vârstă, dar surorile fuseseră inseparabile.

Fernando a studiat în Statele Unite, unde s-a împrietenit cu Gail Kligman și cu Katherine Verdery. Îmi amintesc și acum stupoarea lui Gail când i-am spus că sunt văr cu Fernando. Nu vorbiseră niciodată despre rădăcinile est-europene ale acestuia. Am o fotografie făcută aici, la Washington, în locuința lui Gail (preda pe atunci la Georgetown), a fost de fapt o minunată, aș spune magică, reuniune de familie și de prieteni, cu soția mea Mary și cu Gail. Fernando era extrem de curios în legătură cu destinul ramurii din familie rămasă în România. În urmă cu vreo șaptesprezece ani urma să mergem împreună, Fernando și cu mine, la o conferință despre sfidările globalizării culturale organizată de Bashkim Shehu la Barcelona. Fernando mi-a scris încântat de șansa acestei reîntâlniri. I se părea fantastică ideea că vom fi împreună în locurile unde și tatăl meu, dar și tatăl lui Bashkim (Mehmet Shehu (1913–1981), fostul premier comunist albanez care s-a sinucis în circumstanțe încă misterioase), luptaseră cândva. Fernando fusese el însuși atras, în tinerețe, de utopia marxistă.

A venit 11 septembrie, eu mi-am anulat călătoria, el a mers. Era profesor, împreună cu Katherine Verdery, la University of Michigan din Ann Arbor. Nu mult timp după ce Katherine s-a mutat la CUNY (City University of New York), Fernando a decis să meargă și el tot acolo. Între timp, publicase lucrări influente despre occidentalism, post-colonialism și mai ales despre țara sa natală. În ultimii săi ani fusese des citat în The New York Times și în Washington Post, pe tema mișcărilor protestatare din Venezuela. A devenit unul dintre principalii comentatori ai politicii lui Chávez, păstrând mereu un ton academic, dar indicând fără echivoc orientarea dictatorială a regimului.

Cartea sa, The Magical State: Nature, Money, and Modernity in Venezuela, publicată în 1997 la University of Chicago Press a devenit o lucrare clasică la care apelează toți cei care vor să înțeleagă tradițiile, dilemele, cultura politică și structurile sociale ale acelei țări. Împreună cu soția sa, Julie Skurski, Fernando a editat importantul volum States of Violence apărut la University of Michigan Press. A murit devreme, absurd de devreme, lăsând în urmă o operă științifică admirabilă și amintirea unui om, a unui tată, soț, prieten, profesor, de o superbă generozitate sufletească și de o impresionantă altitudine intelectuală.

Vladimir Tismaneanu locuiește la Washington, este profesor de științe politice la Universitatea Maryland, director al Centrului pentru Studierea Societăților Post-comuniste . Din 1983, colaborator constant al postului de radio Europa Liberă, în ultimii ani autorul unui blog de istorie a comunismului și nu numai.

Autor a nenumărate cărți de istorie a comunismului și a perioadei postcomuniste.

A condus Comisia Prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din Romania – al cărei raport final a fost prezentat președintelui Traian Băsescu în Parlament, pe 18 decembrie, 2006. Un an mai târziu a co-editat cu istoricii Dorin Dobrincu și Cristian Vasile publicarea raportului la editura Humanitas Intre februarie 2010 si mai 2012, Președinte al Consiliului Științific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER).

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG