Linkuri accesibilitate

În mai toate țările est-europene s-a răspândit un discurs politic anti-european mult mai virulent decât ceea ce vedem în țările occidentale.

Populismul înseamnă demagogie prin definiție, ba chiar a devenit astăzi sinonim cu naționalismul, împodobit de altfel cel mai adesea cu particula ultra-, motiv pentru care s-a și spus de altfel că nu ar trebui lăsată națiunea pe mâinile naționaliștilor sau poporul pe mâinile populiștilor.

Autonumindu-se naționaliști (și mândrindu-se cu faptul că sunt populiști) acei politicieni se identifică astfel abuziv cu națiunea sau poporul.

În realitate, lucru care s-a văzut foarte bine în cazul Cataloniei, politicienii separatiști, mânați de populism, nu au mai niciodată un plan economic funcțional pentru viitor.

Criza economică și complexitatea construcției europene, precum și valul de refugiați au readus mișcările populiste în actualitate. Ele sunt astfel în mod marcat anti-europene, chiar la limita sinuciderii socio-economice a electoratului lor, cum s-a văzut în Marea Britanie cu partidul anti-european UKIP al lui Nigel Farage, partid astăzi pe cale de dispariție și care în timpul campaniei de dinainte de referendumul pentru Brexit a mințit cu bună-știință, inducându-și în eroare electoral fără a lua în seamă dezastrul care se anunță după ieșirea din UE.

Populismul nu ține cont de diviziunile tradiționale, iar el poate fi atât de dreapta, cât și de stânga, ba chiar există și populiști pro-UE, precum partidele independentiste din Catalonia sau Flandra, însă nici acolo agenda politică nu ia în seamă inevitabilele efecte negative economic și social care ar decurge din realizarea proiectului independentist.

Pentru a rămâne la cazul Cataloniei, ea este, într-adevăr, cea mai prosperă regiune a Spaniei, dar este asta și pentru că, făcând parte din Spania, în cele trei decenii care au trecut de la aderarea la UE, regiunea a știut să profite din plin de mana fondurilor europene. Catalonia nu este în situația Scoției, la rândul ei mânată de separatism și de ruperea de Marea Britanie, pentru că Scoția ar dispune de mana petrolului, mari zăcăminte de hidrocarburi fiind situate în apele sale teritoriale. Catalonia s-ar baza în primul rând pe turism și agricultură, ceea ce ar pune-o în situația Greciei.

Toate statele mici nou-create, recunoscute sau nu internațional, depind de o structură mai mare, puternică, aflată în spate și care le asigură supraviețuirea economică. Astfel, Abhazia, Osetia de Sud, Karabahul, Transnistria sau Donbasul, regiunea separatistă din estul Ucrainei, nu funcționează decât datorită fondurilor pompate în ele de Rusia, care le mai furnizează și energie și protecție.

Politicienii separatiști, mânați de populism, nu au întotdeauna un plan economic pentru viitor. Unele regiuni separatiste ar putea, desigur fi viabile economic. Am dat exemplul Scoției, dar putem adăuga Flandra, Padania în nordul Italiei, sau chiar și Bavaria, dacă vechiul vis independentist al unora s-ar concretiza. La fel, chiar și un oraș ca Bruxelles ar fi, teoretic, capabil să supraviețuiască economic, în caz de scindare a Belgiei, datorită prezenței instituțiilor europene și euro-atlantice și masei de bani care circulă în servicii datorită zecilor de mii de funcționari internaționali cu venituri foarte ridicate.

În schimb, regiuni care se bazează pe turism, precum Catalonia în Spania sau Corsica în Franța, au în față foarte mari incertitudini. Ele s-ar regăsi în afara UE și ar trebui să solicite aderarea ulterioară la UE și să facă față lungului proces de negocieri, care ia întotdeauna mulți ani, timp în care nivelul de trai al populației ar putea scădea vertiginos.

Așa încât, independența unei regiuni bogate nu aduce neapărat o prosperitate sporită. Ea era bogată tocmai pentru că era parte dintr-o structură de cooperare transnațională, cum este Uniunea Europeană.

Apoi, populiștii pot fi, ba chiar sunt foarte des, mari oligarhi. Atât Berlusconi în Italia, cât și majoritatea oligarhilor ruși, inclusiv însuși Putin, sunt populiști fără nuanță, ba chiar fără un plan de viitor pentru poporul pe care pretind că-l reprezintă sau vor să-l protejeze.

În România astăzi, populismul s-a deplasat de la Partidul România Mare al defunctului Corneliu Vadim Tudor la PSD-ul lui Dragnea.

În anii care au urmat aderării la UE, populiștii din Europa de Est au pierdut mult teren. În Polonia, de pildă, partidul, iesit dintr-un fost sindicat al agricultorilor, Samoobrona, al ultranaționalistului Andrzej Lepper și-a pierdut total influența după aderarea țării la UE.

Fondatorul, Lepper, jucase cartea religioasa (catolica) si profitase de spaima de necunoscut a țăranilor polonezi. Europa, spunea el, avea sa impună drepturile ateilor si ale homosexualilor si avea sa-i sărăcească pe fermierii polonezi, obligandu-i sa accepte, sub pretexte igienice sau fiscale, tot felul de oprelişti care nu puteau fi decât în folosul marilor latifundii occidentale.

La fel s-a întamplat şi în Slovacia lui Vladimir Meciar, fostul "tribun" populist şi antioccidental care prezicea ruina Slovaciei odată intrată în UE şi care se sprijinea pe serviciile secrete, ai căror şefi erau mai puternici decât miniştrii sş care dirijau politica internă şi externă a ţării prin intermediul dosarelor — trucate sau nu - în care apăreau numele politicienilor din opoziție.

În ambele cazuri, şi in Polonia, şi in Slovacia, popularitatea formațiunilor politice populiste antieuropene şi ultranaționaliste a scăzut vertiginos după intrarea tarilor lor în UE. Țăranii n-au fost ruinați de regulile absurde ale birocraților de la Bruxelles, ci au putut, pe baza unor proiecte solide, să beneficieze de fonduri europene. Identitatea acestor ţări nu a fost umilită şi întinată, ci dimpotrivă, ele au căpătat o voce aparte şi o personalitate proprie în concertul politic european.

Acum însă, în mai toate țările est-europene s-a răspândit un discurs politic anti-european mult mai virulent decât ceea ce vedem în țările occidentale. Polonia și Ungaria sunt exemplele cele mai la îndemână, iar în România doar prezența președintelui Iohannis și activitatea organismelor anti-corupție a blocat ofensiva populistă pe care se bazează oligarhia coruptă al cărei singur scop și program politic real este menținerea la putere, supunându-și instituțiile statului, justiția și presa.

--

Termenul de populism este folosit în R. Moldova în sens peiorativ, mai curând, decât în calitate de ideologie, remarca într-o recentă analiză pentru revista de științe politice POLIS Aurelia Peru-Bălan, doctor habilitat în științe politice. Fosta consilieră prezidențială mai constata că în Republica Moldova, ideea de populism se apropie de retorica populismului european de stânga, adică se inspiră din politicile sociale și elite corupte. Iar această retorică se accentuează mai cu seamă în prag de alegeri.

Aurelia Peru-Bălan observă că deși oficial nu a fost dat startul campaniei electorale pentru parlamentarele din toamnă promisiunile populiste au început să se întețească. Cel mai recent exemplu este promisiunea liderului Partidul Democrat de guvernământ de a moderniza în acest an drumurile în fiecare localitate.

Aurelia Peru-Bălan: „Dacă un partid promite în an electoral că va reabilita atâţia kilometri de drum şi că se vor aloca atâtea milioane de lei, deja este o doctrină populistă. Dacă un partid promite că în cazul în care trecem de la o republică parlamentară la una prezidenţială, preşedintele va putea să decidă unul, doi, trei, este retorică populistă. Dacă un actor politic promite că adaptând sistemul electoral mixt electoratul va putea să recheme, să schimbe un deputat prin altul este o doctrină populistă.”

Acestea sunt doar câteva exemple. În general, spune experta, populismul este omniprezent în politicul moldovenesc atât în acţiunile partidelor de la guvernare, cât şi a celor din opoziţia pro-europeană. Dispariția miliardului de dolari din sistemul bancar a inclus în retorica principalelor forţe de opoziţie extraparlamentare – PAS și PPDA - discursul populist anti-oligarhic, împotriva statului captiv și a actualei guvernări.

Am întrebat-o pe experta Aurelia Peru-Bălan de ce promisiunile false ale populiștilor au priză la cetăţenii moldoveni:

„Pentru că populismul se rupe din cohorta doctrinelor clasice. Populismul se inspiră din ceea ce vrea electoratul, adică ceea ce vrea cetăţeanul, publicul ţintă, aceea oferă partidul.”

Experta mai spune că retorica electorală este prin esenţă una populistă, întrucât actorii electorali, partidele trebuie să seducă electoratul. Concurenții electorali pot totuși evita eticheta de populişti, dacă își condiționează promisiunile, mai crede Aurelia Bălan-Peru.

Politologul Dionis Cenuşă face distincţie între populismul politic al puterii şi opoziţiei, şi cel geopolitic al pro-europenilor şi pro-ruşilor:

„Cel geopolitic e în special între democraţi şi socialişti care, în funcţie de vectorul extern, promovează anumite grupuri sociale şi pe altele le desconsideră. În cazul socialiştilor e vorba de favorizarea grupurilor religioase, iar ţapi ispăşitori sunt minorităţile sexuale, unioniştii şi alte grupuri. În cazul democraţilor, ţapii ispăşitori sunt promotorii viziunilor pro-ruse. Din punct de vedere politic, este dintre guvernarea oligarhică sau cu influenţe oligarhice şi partidele din opoziţie care se pronunţă pentru o agendă pro-reformă, pentru un stat fără influenţă din partea oligarhilor şi care încearcă să conecteze cetăţenii la procesul de luare a deciziilor.”

Dionis Cenuşă crede că mai dăunător este populismul cu tentă geopolitică, pentru că distrage atenţia de la problemele cu care se confruntă ţara. Politologul concluziona într-o recentă analiză că „anume populismul le-a permis guvernărilor corupte, dar totodată proeuropene, să se victimizeze permanent, uneori cu succes, folosind de cele mai multe ori factorul geopolitic”.

Expertul mai remarcă faptul că populismul forțelor pro-ruse este în ascensiune, președintele Igor Dodon fiind principala portavoce a acestei retorici inspirată din „propaganda pro-rusă și procesele integraționiste euroasiatice”. Cenuşă anticipează că populismul forţelor pro-rus s-ar putea accentua dacă acestea ar ajunge în fruntea guvernării, după scrutinul parlamentar.

XS
SM
MD
LG