Linkuri accesibilitate

Poetul și dictatorul: Osip Mandelștam despre Stalin


Supliciul lui Osip Mandelștam a simbolizat tragedia intelectualului în Rusia stalinistă. În copilărie, Mandelștam trăise premoniția calvarului căruia avea să-i cadă victimă, atunci când, auzind pentru prima dată cuvântul „progres”, a izbucnit în plâns. Cultul progresului i-a făcut pe atâția oameni altminteri onorabili să închidă ochii la crimele născute din experimentele totalitare de stânga. Cum scrie filosoful politic liberal John Gray: „Blindness to the true nature of Communism is an inability to accept that radical evil can come from the pursuit of progress”/ „Orbirea cu privire la adevărata natură a comunismului reprezintă incapacitatea de a recunoaște faptul că răul radical poate decurge din urmărirea progresului”.

Poet de geniu, vârf al literaturii ruse alături de Anna Ahmatova (1889-1966), Marina Țvetaeva (1892-1941) și Boris Pasternak (1890-1960), Osip Mandelștam (1891-1938) a murit în Gulag pentru că a scris, în noiembrie 1933, o epigramă despre Stalin (de fapt una dintre cele mai importante poezii politice compuse vreodată). Deși poemul nu era menit să circule, fiind învățat pe dinafară de Nadejda, soția lui Mandelștam, și de prietena familiei și a Annei Ahmatova, Emma Gerstein, Osip nu s-a putut reține și l-a recitat în mai multe locuri. A fost o imprudență fatală.

Delațiunea nu a întârziat. În anii următori, până la deportarea finală, Stalin s-a jucat cu Mandelștam precum pisica cu șoarecele (a se citi răscolitoarele memorii ale văduvei poetului apărute la Polirom în traducerea lui Nicolae Iliescu). Fusese cândva protejat de Nikolai Buharin, ceea ce, în condițiile Marii Terori, era o circumstanță agravantă. Nici măcar o penibilă „Odă lui Stalin” nu mai avea cum să răscumpere „culpa” de a-l fi sfidat pe tiran. Aureolat de toți ditirambii imaginabili, temut și detestat de acoliții săi, dictatorul sociopat știa că de fapt adevărul despre el fusese rostit de poet. În ultimii ani de viață, a dezvoltat o suspiciune paranoică în raport cu doctorii Kremlinului, excrescență a antisemitismului său obsesiv. Când a suferit hemoragia cerebrală la începutul lunii martie 1953, valeții din Biroul Politic, diverșii Beria, Malenkov, Kaganovici, Hrușciov, Bulganin, Molotov și Mikoian, terorizați de ideea aducerii unor doctori („asasini în halate albe”) l-au lăsat să zacă, vreme de 12 ore, într-o baltă de urină. Au chemat, în fine, doctorii, era de-acum prea târziu. Așa a sfârșit genialissimul generalissim. Avea dreptate istoricul Simon Sebag Montefiore să afirme, într-un articol apărut în The New York Times, că dictatorii primesc moartea pe care o merită: Stalin „nu a fost ucis, asemeni colonelului Gaddafi, a fost autorul propriei distrugeri”.

Mandelștam a fost oficial reabilitat în 1956, dar poeziile sale au întâlnit în continuare obstacole pe drumul către publicare. Bonzii Uniunii Scriitorilor l-au tratat în continuare ca pe un poet subversiv. În anii următori, Anna Ahmatova și Nadejda Mandelștam și-au făcut o datorie de onoare din recuperarea publică a operei poetului. La fel, au cultivat memoria sa poeții din anturajul leningrădean al Ahmatovei în anii ’60, între care Anatoli Naiman și Iosif Brodsky. Din păcate, multe texte au dispărut în negura cumpliților ani staliniști. Când scria cuvintele „O, de știam de la-nceput că versul scris cu sânge-omoară” (citez din memorie traducerea lui Marin Sorescu), poate că Boris Pasternak se gândea la destinul poetului acmeist, admiratorul lui Dante, pierit în malaxorul terorii pentru că a refuzat să renunțe la „isprăvile cu-n dedesubt primejdios”. Cel la care se gândea, poate, Marina Țvetaeva când își amintea de „adolescentul cu sânge cald, iudeu”.

Iată, în traducerea lui Emil Iordache, cel numit de Radu Vancu un fel de Mircea Ivănescu al traducerilor din rusă, poemul incendiar al lui Mandelștam, un text „scris cu sânge” care avea să-l coste viața:

„Viețuim, dar sub noi țara tace mormânt.

Când vorbim, nu se-aude măcar un cuvânt.

Iar când vorbele par să se-nchege puțin,

Pomenesc de plăieșul urcat în Kremlin.

Are degete groase și grele,

Sunt cuvintele lui de ghiulele.

Râd gândacii mustăților strâmbe

Şi-i lucesc a năpastă carâmbii.

Are-o turmă de sfetnici cu gâturi subțiri –

Semioameni slujindu-l umili –

Care șuieră, miaună, latră câinește,

Numai el, fulgerând, hăcuiește.

Potcovar de ucazuri, forjează porunci:

Glonț în ochi, glonț în frunte și glonț în rărunchi.

Orice moarte-i desfată deplin

Pieptu-i larg de cumplit osetin”.

Profit de ocazie pentru a semnala apariția la Shearsman Books, în septembrie 2018, a unui superb volum de poezie Osip Mandelștam, în traducerea lui Alistair Noon: Concert at a Railway Station: Selected Poems. Este alcătuit din fragmente care acoperă întreaga viață a poetului, inclusiv versuri memorate de soția sa într-o perioadă în care scrisul devenise o îndeletnicire primejdioasă...

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG