Linkuri accesibilitate

Piața media din Ungaria începe să semene tot mai mult cu cea din perioada comunistă


Fotografia anului în 2015, distinsă de Asociația Presei din Cehia, ilustrînd tratamentul migranților la frontiera Ungariei

Aproape 480 de cotidiene naționale și locale, reviste, site-uri, canale de televiziune şi posturi de radio, reunite în Fundația Central Europeană pentru Presă.

În Ungaria, premierul Victor Orban a semnat miercuri un decret, care consfințește înființarea unui mare conglomerat de presă pro-guvernamental. Declarat de premier „de importanță națională strategică și în interesul național”, noul conglomerat iese de sub controlul autorităților care reglementează concurența sau urmăresc mass-media.

Piața media din Ungaria „începe să semene tot mai mult cu cea din perioada comunistă, dacă ținem cont de gradul de centralizare și numărul de instituții de presă implicate” apreciază Zselyke Csaky, directoarea programului de cercetări pentru Europa și Eurasia, de la Freedom House.

Săptămâna trecută, zece companii media și-au donat publicațiile Fundației Central Europene pentru Presă și Media, condusă de Gabor Liszkay, un apropiat al premierului ungar. Este vorba, se pare, de aproape 480 de cotidiene naționale și locale, reviste, site-uri, canale de televiziune şi posturi de radio. Majoritatea, remarcă New York Times, au început ca publicații independente, au devenit între timp agresiv pro-guvernamentale pentru că trăiesc din banii de publicitate ai statului, cel mai mare client în acest moment pe piața ungară. „Este o nouă fază în eforturile premierului Orban de a controla cea mai mare parte a presei” remarcă analiștii.

Pe de altă parte, unul din membrii conducerii Fundației Central Europene pentru Presă și Media, Miklos Szantho, a declarat cotidianului NYT, că noul conglomerat are evident o politică editorial de dreapta, dar rămâne independent, scopul lui fiind de a restabili „echilibrul” pe o piață care până în 2010 fusese dominată de „presa liberală mincinoasă”. Zselyke Csaky de la Freedom House atrage însă atenția că noul gigant media este fără precedent în Europa, încă o încălcare flagrantă a normelor și principiilor europene.

Iar Peter Krausz, specialist în politici media, a declarat pentru Associated Press că, prin decretul de miercuri al premierului Orban, congomeratul de presă pro-guvernamental este „ridicat deasupra legii și a pieții”, care nu ar fi permis în trecut o asemenea concentrare de forțe.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG