Linkuri accesibilitate

Pew Research: România și Moldova, indice ridicat de intoleranță religioasă


Imagine generică.
Imagine generică.

Ambele țări au un indice de intoleranță religioasă apropiat de cel al Afganistanului și Pakistanului.

Libertatea de practicare a religiei in lume a continuat să se restrângă în 2016, potrivit celui de-al nouălea studiu anual al Centrului de Cercetare al Pew Research privind restricțiile globale asupra religiei.

Anul 2016 a fost astfel al doilea an consecutiv de creștere în care guvernele sau instituții private (grupuri și persoane fizice) au dus la limitarea dreptului de a practica anumite religii în cele 198 de țări examinate în studiu.

Ponderea țărilor cu restricții ale libertății de cult ridicate sau foarte ridicate, impuse de guverne - adică legi, politici și acțiuni ale oficialilor care restricționează credințele și practicile religioase - a crescut de la 25% în 2015 la 28% în 2016.

Este cel mai ridicat procent de țări cu niveluri ridicate sau foarte ridicate ale restricțiilor guvernamentale asupra cultelor începând din 2013 și care se apropie de pragul maxim de 29% atins în 2012.

În schimb, ponderea țărilor cu niveluri „ridicate” sau „foarte înalte” de ostilități sociale care implică religiile – altfel zis acte de ostilitate religioasă comise de către persoane fizice, organizații sau grupuri din societate - a rămas stabilă în 2016, la 27%.

Ca și restricțiile guvernamentale, ostilitățile sociale au atins un vârf de asemenea în 2012, în special în regiunea Orientul Mijlociu-Africa de Nord, care încă simte efectele revoltelor din primăvara anului 2011.

În total, în anul 2016, 83 de țări (42%) au avut niveluri ridicate sau foarte ridicate ale restricțiilor globale asupra religiei - fie ca urmare a acțiunilor guvernamentale, fie în privința actelor ostile ale persoanelor fizice, organizațiilor și grupurilor sociale – urcând de la 80 de țări (40% și 58 (29%) în 2007.

În Olanda, de exemplu, Partidul Libertății al lui Geert Wilders a anunțat în platforma sa electorală din 2016 că va căuta "deislamizarea" țării, inclusiv prin interzicerea solicitanților de azil din țările musulmane, interzicând portul islamic de către femei în public musulmane, dar și interzicând moscheile și Coranul.

Într-un alt caz, Grupul Ceh împotriva Islamului (care se opune primirii refugiaților musulmani în țară și solicită restricții asupra comunității musulmane) a organizat aproximativ 20 de mitinguri anti-islamice în întreaga țară în cursul anului.

În ansamblu, musulmanii au fost ținta cea mai comună a hărțuirii de către partidele sau funcționarii politici naționaliști în 2016, în general sub forma unor declarații insultătoare sau a unor politici discriminatorii.

Acesta a fost cazul în Danemarca, unde Partidul Popular Danez a sprijinit o măsură adoptată de consiliul municipal din Randers, care a făcut ca mesele „tradiționale” - inclusiv produsele din carne de porc - să fie obligatorii în instituțiile publice, inclusiv în școli.

Partidele naționaliste au discriminat, de asemenea, împotriva unor evrei, creștini și membri ai altor credințe minoritare. În Bulgaria, Martorii lui Iehova au denunțat o campanie continuă împotriva religiei lor de către două partide naționaliste, Frontul Național pentru Mântuirea Bulgariei și Organizația Revoluționară Macedoneană Internă, care alcătuiesc împreună Alianța Politică Patriotică din parlamentul țării. Și, în Suedia, reprezentanții Partidului Democrat au emis remarci antisemite și anti-musulmane în mai multe ocazii pe parcursul anului.

În țările europene, musulmanii au fost vizați cel mai frecvent. Musulmanii au fost ținta mișcărilor naționaliste în 20 din cele 25 de țări europene în care aceste grupuri erau active. În urma atacurilor teroriste de la Bruxelles, în martie 2016, grupul naționalist spaniol Madrid Social Home a agățat pancarte în apropierea unei mari moschei din Madrid pe care scria: „Astăzi Bruxelles, mâine Madrid”.

Indicele restricțiilor guvernamentale:

Foarte ridicat / scor de 6.6 și mai mare: Iran, Rusia, Turkmenistan, Uzbekistan, Kazahstan, Tadjikistan, Azerbaidjan

Valori ridicate / valori de la 4,5 la 6,5: Kârgâzstan, Pakistan, Belarus, Afganistan, România, Moldova

Moderat / scor de la 2.4 la 4.4: Ucraina, Armenia, Georgia, Kosovo, Serbia, Bosnia-Herțegovina

Scăzut / scor de la 0.0 la 2.3: Macedonia, Muntenegru, Croația

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG