Linkuri accesibilitate

Petru Macovei: „Integritatea în serviciul public continuă să fie o problemă în R. Moldova”


La protestul opoziției din fața Parlamentului, 5 iulie 2018

Ce este și ce-și propune Iniţiativa civică „Pentru un parlament curat”

Un grup de organizaţii neguvernamentale îşi propune să deconspire candidaţii electorali compromişi care vor râvni funcţia de deputat în parlamentarele din 2018. Iniţiativa civică „Pentru un parlament curat”, care va monitoriza candidaţii electorali în baza unor criterii şi indicatori de integritate, va fi relansată azi la Chişinău. Prima dată această iniţiativă a fost lansată în urmă cu 10 ani, în 2008. Iar începând cu parlamentarele din 2009, membrii iniţiativei au vorbit, în ciuda mai multor presiuni, despre candidaţii electorali compromişi. De ce a fost nevoie de relansarea acestei inițiative? L-am întrebat pe directorul executiv al Asociației Presei Independente, Petru Macovei.

Interviul dimineții la EL: cu Petru Macovei
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:12:17 0:00
Link direct

Petru Macovei: „Considerăm că este necesar să continuăm aceste activităţi deoarece integritatea în serviciul public continuă să fie o problemă în R. Moldova. Persoane cu probleme sunt promovate în funcţiile publice chiar dacă există semnale şi nu doar semnale, dar şi dovezi că aceste persoane au probleme cu lege, că aceste persoane au probleme de integritate în funcţiile pe care le-au deţinut anterior. Scopul nostru este de fapt să informăm cetăţenii pentru ca oamenii înainte de a merge la urnele de vot să fie conştienţi pe cine aleg în funcţiile publice.”

Petru Macovei
Petru Macovei

Europa Liberă: În opinia Dvs, ce anume generează în cea mai mare măsură apariţia acestor candidaţi dubioşi?

Petru Macovei: „Este o problemă a sistemului politic din ţară care este dependent în foarte mare măsură de fluxurile de bani care vin de la grupurile de interese. Persoanele exponente ale acestor grupuri îşi cumpără efectiv locurile în listele partidele politice. Pe de altă parte este şi o lipsa de informare a conducătorilor acestor partide. Ei nu întotdeauna cunosc pe cine pun în liste. Un alt scop al nostru este să încercăm să ajutăm partidele politice în trierea candidaților pornind de la ideea că liderii acestor partide îşi doresc sincer să cunoască cine sunt candidaţii pe care îi promovează, unul la mână, doi – îşi doresc să promoveze persoane integre. Lucrul de care nu suntem convinși sută la sută. În campaniile precedente, cum aţi amintit, am făcut acest lucru în campania din 2009, în cea din 2010 când au fost alegeri anticipate şi în cea din 2014, am avut situaţii concrete când deşi liderii partidelor cunoşteau inclusiv din profilurile pe care le-am făcut noi publice că o persoană sau alta are probleme grave de integritate, de cele mai multe ori ei au refuzat să-i scoată din liste. Intuim că motivul ar fi unul financiar sau dependența liderilor partidelor de fluxurile de bani sau de interesele promovate de către aceștia.”

Europa Liberă: Veţi proceda ca la alegerile precedente sau aţi schimbat un pic tactica şi instrumentele de verificare a candidaţilor, dat fiind că s-a schimbat între timp şi sistemul electoral?

Petru Macovei: „Da, vom proceda un pic diferit. Dacă va aduceţi aminte, şi ar fi cazul să reamintim ascultătorilor acum, în campaniile precedente am avut probleme foarte serioase în justiţie. În alegerile din 2014 câteva formaţiunii politice şi unii candidaţi ne-au acţionat în judecată, iar instanţele de judecată au decis ca măsură asiguratorie să pună sechestru pe publicaţiile pe care le-am pregătit. Aceste publicaţii nu conţineau nimic altceva decât profilurile scurte ale candidaţilor din diferite partide. Aceste profiluri conţineau informaţii din surse deschise, verificabile. Nu erau opinii ale jurnaliştilor, ci era doar informaţie factuală şi fără apeluri să se voteze pentru un candidat sau nu. În campaniile precedente au avut deci această problemă. Instanţa de judecată a dispus arestul publicațiilor periodice pe care noi le-am pregătit. Un set de 200 de mii de broşuri aşa şi nu au ajuns la cetăţeni. În cele din urmă iniţiativa a câştigat toate procesele de judecată, însă alegerile trecuseră demult. Pentru a evita aceste situaţii noi nu vom produce broşuri de această dată. Vom disemina informaţia prin alte căi posibile, inclusiv pe internet, dar şi prin informaţiile care vor fi diseminate cu ajutorul colegilor de alte asociaţii obşteşti, informaţii care cu siguranță ar trebui să ajungă la cetățeni pentru ca oamenii să poată fac e o alegere conștientă. Totodată anul acesta vom face o propunere de colaborare partidelor politice solicitându-le să completeze nişte chestionare despre potenţialii candidaţi, iar noi să le ajutăm să-i verifice pornind de la prezumţia că liderii partidelor sincer îşi doresc de această dată să promoveze candidaţi integri şi atunci noi le vom ajuta.”

Europa Liberă: Dar credeţi că partidele vor dori?

Petru Macovei: „Consider că unele partide chiar vor deschise să colaboreze cu noi pentru că situaţia s-a schimbat de la ultimele alegeri parlamentare. Problema integrității a devenit şi mai acută, iar cetăţenii au devenit şi mai sensibili la probleme de integritate ale candidaților. Pornind de la această idee considerăm că vom avea o mai mare deschidere. Să vedem ce se va întâmpla astăzi după lansarea iniţiativei. Au răspuns invitației noastre de a participa la lansare cele mai importante partide din R. Moldova, dar şi alte formaţiuni care probabil vor să se antreneze în alegeri. Revin la întrebarea Dvs. cu schimbarea sistemului electoral. Faptul că alegerilor vor avea loc în sistemul mixt sigur că vor fi foarte mulți candidați în circumscripțiile uninominale. Sigur că va complica foarte mult munca noastră. Va trebui să muncim foarte mult pe teren cu jurnaliştii de investigaţie din regiuni, dar ei nu sunt aşa de mulţi. Totodată considerăm că asta va pune presiune suplimentară pe partidele politice care vor dori să-şi promoveze candidaţi la nivel local. Şi atunci munca noastră ar putea să aibă un efect şi o contribuţie publică şi mai mare.”

Europa Liberă: Domnule Macovei, aţi amintit că la alegeri precedente v-aţi confruntat cu mai multe presiuni. Chiar dacă anul acesta nu veţi mai publica acea broşură cu lista candidaţilor compromişi, vă aşteptaţi la alt gen de impedimente şi din partea cui?

Petru Macovei: „Nu excludem acest lucru. Tocmai din acest considerent noi, cele patru organizaţii care desfăşoară şi au constituit anul acesta iniţiativa (Asociaţia Presei Independente, Centrul de investigaţii jurnalistice, Asociaţia pentru Democrație Participativă şi Centru de analiză şi prevenire a corupţiei), luăm în calcul şi eventuale procese de judecată care ar putea fi pornite, de către persoane private sau entităţi, cum ar fi partidele care vor participa în campania electorală, eventual pe motive de presupusă defăimare. Vom avea asistență juridică permanentă din partea Centrului de analiză şi prevenire a corupţiei. Totodată, accentuez, că şi de această dată, aşa cum am procedat şi în campaniile precedente, informaţia care va fi publicată de către iniţiativa civică „Pentru un parlament curat 2018” se va baza pe sursele deschise, verificabile. Toată monitorizarea va avea loc în baza unor criterii de integritate, iar la fiecare criteriu vor fi indicatori măsurabili, verificabili. Însăşi partidele vor putea să ne verifice dacă noi am fost corecți şi onești atunci când am scris despre un candidat sau altul.”

Europa Liberă: Că a voastră campanie generează nemulţumiri am înţeles, dar aţi avut cazuri în care un potenţial candidat la alegeri, prins cu nereguli, să-şi recunoască vina şi să regrete sincer problemele pe care le are?

Petru Macovei: „Nu am avut şi cred că în contextul politic actual şi luând în considerare calitatea clasei politice moldovenești asemenea lucruri ar fi mai rar întâlnite. Totodată pentru noi este importantă nu recunoştinţa care ar putea veni din partea liderilor partidelor sau a unor candidaţi, în speţă. Pentru noi este importantă informarea cetățenilor pentru ca ei să cunoască exact pentru cine îşi dau votul.”

Europa Liberă: E clar, doriți să informaţi alegătorul pentru ca apoi el să facă o alegere în cunoştinţă de cauză. După mai mulţi ani de activitate, aveţi convingerea că eforturile Dvs. au dat roade şi alegătorii din R. Moldova sunt mai maturi, mai cu discernământ?

Petru Macovei: „Într-o măsură destul de mică. Totodată, din punctul meu de vedere, tendinţa este tocmai de maturizare a alegătorilor din R. Moldova care după atâtea deziluzii, după atâtea încercări eşuate de a promova anumiţi candidaţi care au ajuns la putere şi nu au răspuns doleanțelor cetăţenilor sau s-au manifestat total aiurea şi au delapidat banii publici. Acum cetăţenii sunt mai circumspecți şi atunci orice informaţie care este furnizată, informaţie pertinentă din surse deschise, ar putea fi de ajutor în continuarea acestui proces de maturizare a alegătorilor.”

Europa Liberă: Înţeleg că vor ajunge sub lupa jurnaliştilor şi experţilor candidaţii de pe listele partidelor, cei din circumscripțiile uninominale. Dar liderii de partide? Pentru că în trecut mi-aduc aminte nu aţi verificat liderii de partide.

Petru Macovei: „Într-o singură campanie nu am verificat liderii pornind de la ideea că ei îşi doresc sincer curățarea listelor electorale. Anul acesta vor fi monitorizați toți potențialii candidați, inclusiv liderii.”

XS
SM
MD
LG