The Guardians and the War on Truth. Anul acesta, titlul de personalitate a anului a fost acordat de revista americană Time jurnaliștilor de oriunde de pe planetă care riscă totul pentru a spune adevărul: „paznicii” sau „gardienii adevărului”.
Din 1927 încoace, săptămânalul american Time alege, la sfârșitul fiecărui an, personalitatea anului, cel sau cea care au marcat actualitatea anului scurs.
Primul, în 1927, a fost Charles Lindbergh, primul om care a efectuat un zbor neîntrerupt peste oceanul Atlantic, de la New York la Paris.
Nu există reguli exclusive, unii, precum Franklin D. Roosevelt, au fost numiți de trei ori personalitate a anului, ba chiar președintele American Richard Nixon în doi ani succesivi (1971-1972).
Între 1938-1942, personalitățile anului au fost, în ordine, Hitler, Stalin, Churchill, Roosevelt (a treia oară) și Stalin (a doua oară). Churchill a venit iar în 1949.
Nixon a fost în doi ani succesivi, 1971-1972, a doua oară împreună cu Kissinger, pentru că titlul poate fi acordat și colectiv, ca anul acesta.
The Guardians and the War on Truth. Anul acesta, titlul de personalitate a anului este acordat: The Guardians and the War on Truth. Este vorba de jurnaliștii de oriunde pe planetă care riscă totul pentru a spune adevărul.
Printre ei, asasinatul jurnalist din Arabia Saudită Jamal Khashoggi, dar și cei doi jurnaliști la Reuters Wa Lone și Kyaw Soe Oo, închiși în Birmania de mai bine de un an pentru Ancheta lor asupra persecuțiilor cărora le este supusă minoritatea musulmană rohingya de către guvernul budist.
La fel, primesc aceeași distincție Maria Ressa, fondatoarea site-ului de informații din Filipine Rappler unul din ultimele organe de presă care îl critică pe autoritarul președinte Rodrigo Duterte, și redacția de la Capital Gazette, în Maryland, SUA, care a fost ținta unui atac înarmat în iunie, când cinci jurnaliști au fost uciși.
Asasinarea lui Jamal Khashoggi în consulatul saudit din Istanbul, în octombrie, a fost unul din cele mai șocante și senzaționale evenimente ale anului. Scenariul de thriller și film de groază mai întâi: încălcarea nerușinată și disprețuitoare a tuturor regulilor diplomatice; felul în care, aparent, corpul a fost decupat, dezmembrat cu un fierăstrău electric, ca într-o scenă din Pulp Fiction; coregrafia echipei de asasini sosiți în avioane private; dar mai ales comentariile agresive, ignorante sau răuvoitoare care au urmat.
O serie întreagă de jurnaliști care nu au din asta decât numele, sau comentatori conservatori au găsit deodată că trebuie să apere Arabia Saudită, inclusiv în presa din România, și au făcut din Jamal Khashoggi un „fals jurnalist” (de parcă asta ar fi justificat asasinarea). S-a mai spus că nici nu avea vreo acreditare, de parcă insigna ar conta, iar nu faptul că el scria într-unul din cele mai prestigioase ziare din lume: Washington Post, cotidianul care l-a făcut să cadă pe Nixon.
Dar mai ales, cea mai gogonată exagerare, preluată și de o parte a presei conservatoare românești, a constat în a scrie că Khashoggi era un islamist militant, doar bazat pe faptul că prin scrierile lui sprijinea dreptul Fraților Musulmani de a funcționa ca o asociație civilă.
S-a confundat acolo totul, fie din ignoranță, fie din rea voință, apropiind Frații Musulmani de al-Qaeda și de Statul Islamic, când de fapt cele trei sunt total distincte. Frații Musulmani sunt o organizație religioasă, desigur, care dorește instaurarea unui stat islamic, însă prin alegeri și prin munca de jos, prin învățământ și construirea de spitale și drumuri și infrastructuri utile. Frații musulmani nu practică terorismul și sunt oarecum echivalentul grupusculelor evangheliste și neoprotestante.
E revelator, de altfel, că țările în care Frații Musulmani sunt considerați teroriști sunt cu toatele regimuri autoritare sau dictaturi. E vorba de: Arabia Saudită, Egipt, Siria, Emiratele Arabe și... Rusia.
Da, Khashoggi îl intervievase pe Osama Bin Laden în Afganistan, însă asta e meseria jurnalistului. Și Robert Fisk de la The Independent îl intervievase pe Osama Bin Laden în Afganistan, exact în aceeași perioadă, fără ca asta să-l facă un terorist.
Onoarea postumă acordată de Time arată că jurnalistul trebuie să apere adevărul dincolo de ideologiile zilei.