Linkuri accesibilitate

Pensii croite în Italia


Pensii croite în Italia
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:11:10 0:00

În Republica Moldova apare prima generaţie de cetăţeni cu pensii din străinătate, cei mai mulţi fiind din Italia. Au muncit legal și au contribuit ani la rând la bugetul statului italian, cu sume începând de la cinci-șase mii de euro anual, bani din care, ulterior, statul italian îi asigură cu pensii pe cei reveniți acasă. Este una dintre condițiile pe care trebuie să le întrunească cei care-și doresc pensie din Italia - să o primească la baștină. Chiar dacă nu sunt pensii în tot sensul cuvântului, sumele calculate pentru câţiva ani lucraţi în Peninsulă pot fi egale sau mai mari decât pensiile pentru care oamenii au municit o viaţă în Moldova. Cum poţi obţine aceste suplimente la pensie şi câţi moldoveni deja beneficiază de ele vedeţi în reportajul realizat de Nicu Guşan.

XS
SM
MD
LG