Linkuri accesibilitate

Reforma spitalelor și miza PD


Partidul de guvernământ introduce din mers rectificări în controversata reforma spitalicească...

Partidul Democrat din Moldova a cerut Ministerului Sănătății, printr-o „notă imperativă”, să oprească procesul demarat de reformare a spitalelor. „Din partea coaliţiei majoritare nu va există o susținere politică până nu va exista un concept foarte clar al reformei”, a declarat purtătorul de cuvânt al PD, Vitalie Gămurari, după o ședință de partid. El a mai spus că lipsa de claritate a cauzat deja „așteptări greșite ale cetățenilor de închidere a unor spitale”. Reforma inițiată de Ministerul Sănătății prevede reorganizarea spitalelor existente până în 2024, inclusiv prin crearea unor spitale centrale, regionale, locale și specializate.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:16 0:00
Link direct

Partidul de guvernământ introduce din mers rectificări în controversata reforma spitalicească, acoperind, spun experții, cu o pretinsă cedare, elementul cel mai scandalos – centralizarea instituțiilor medicale. Se renunţă doar la regionalizarea spitalelor, prevăzută într-o concepție prezentată recent de ministrul Sănătăţii, Ruxanda Glavan, numită în aceasta funcţie de PD. Aceasta se amână pentru „vremuri mai bune”, pentru că a trezit îngrijorări exagerate derivate din vestea închiderii spitalelor, ne-a spus deputatul democrat Sergiu Sârbu. El a precizat că nu se renunţă însă la iniţiativa de a trece toate instituţiile medicale, inclusiv spitalele raionale şi cele municipale în subordinea Ministerului.

Această iniţiativă, propusă de un grup de deputaţi democraţi, inclusiv de Sergiu Sârbu, a fost votată în prima lectură săptămâna trecută, în pofida criticilor formulate de opoziţia parlamentară. Proiectul va fi adoptată în lectură finală la una din următoarele şedinţe ale legislativului, ne-a spus Sergiu Sârbu. El a insistat că cele două iniţiative, cea a ministerului, şi cea a grupului de deputaţi, deşi ambele se referă la sectorul spitalicesc, nu ar fi legate între ele.

Sergiu Sârbu
Sergiu Sârbu

Sergiu Sârbu: „Nu confundați două lucruri diferite. Reforma spitalicească care ţinea de regionalizare, schimbarea statutului spitalelor a fost doar o idee care a început să fie consultată public. Noi nici concept definitivat, nici proiect nu avem. Asta noi am sistat pentru timpuri mai bune. Celălalt proiect ţine cu totul de altceva. Este doar despre re-subordonarea spitalelor raionale Ministerului Sănătăţii. Atât. Nu se schimbă nimic, doar fondatorul. Nu are nimic cu reforma spitalelor.”

Fermitatea deputatului Sârbu nu este suficient de convingătoare pentru experți din domeniu. Iată ce crede doctorul în medicină, Ala Nemerenco:

„De fapt, cele două proiecte sunt legate unul de altul, chiar dacă nu o recunoaşte nimeni. Sunt strâns legate între ele.”

Ala Nemerenco
Ala Nemerenco

Ala Nemerenco spune că stoparea procesului de regionalizare a spitalelor nu e relevantă pentru că ideea nu a fost gândită până la capăt de Minister deşi a fost lansată spre dezbateri. Experta afirmă că, cele mai mari îngrijorări sunt, de fapt, faţă de proiectul la care deputaţii democraţi nu intenţionează să renunţe, cel privind schimbarea fondatorului tuturor spitalelor, adică trecerea lor din subordinea autorităţilor locale, în cea a Ministerului Sănătăţii.

„Dacă ei (PD) argumentează că sunt nemulţumiri în rândul populaţiei şi a cadrelor medicale, atunci nu cred că aceste nemulţumiri vor înceta odată doar cu suspendarea primului proiect, cel propus de Minister, mă refer la regionalizare. Lumea este nemulţumită de transferul spitalelor în subordinea Ministerului care nu este clar cum va avea loc acest transfer şi ce va include în sine. Nu cred că autorităţile locale vor fi de acord cu transferul tuturor subiecților sub Ministerul Sănătăţii şi nici nu e corect.”

Experta Ala Nemerenco spune că mişcarea democraţilor ar avea două mize, una de ordin economic şi cealaltă - de natură politică.

Ala Nemerenco: „Mă gândesc că e o miză politică având în vedere şi alegerile care vin. Este un control al sistemului de sănătate. Peste tot în lume Ministerul Sănătăţii este autoritatea responsabilă de crearea politicilor şi strategiilor de sănătate şi nicidecum de o agenţie de gestionare a zeci şi zeci de spitale, cu problemele lor, cu numiri de conducător şi alte probleme pe care fondatorul trebuie să le rezolve. În funcţia fondatorului nu intră doar să ofere bani pentru reparaţii. El trebuie să aibă implicări mai profunde în sănătatea comunităţilor.”

Miza economică ar fi legată, inclusiv de bunurile, terenurile şi proprietăţile de care dispun spitalele şi care ar urma să fie transferate din gestiunea autorităţilor raionale în cea a Ministerului, spune Ala Nemerenco. Experta observă că în proiectul de lege propus de deputaţi este prevăzută trecerea acestor bunuri în proprietatea statului, iar în avizul Ministerului Sănătăţii la această iniţiativă legislativă se face referinţă ambiguă la deetatizarea lor, adică se admite privatizarea ulterioara a acestor bunuri. Cum se va decide în final nu e limpede deocamdată, spune Ala Nemerenco:

„Nu exclud că sunt şi aici nişte interese. Este vorba de terenuri, proprietăți semnificative. Nu sunt proprietăţi care pot fi trecute în privat. Cum ele vor fi transmise nu e clar. Totul se face într-un tunel, într-o ceaţă totală. Sunt foarte multe întrebări care trec în partea privatului, interesului şi politicului. Îmi fac dubii că este o viziune profesionistă. Este o viziune mai mult politică şi de profit.”

De cealaltă parte, deputaţii democraţi care au propus această centralizare a spitalelor în jurul singurului fondator - Ministerul Sănătăţii – susţin că, în rezultat, vor fi create condiţii optime pentru modernizarea spitalelor şi va fi înbunătăţită calitatea serviciilor medicale acordate pacienţilor.

Ministerul Sănătăţii a anunţat că se va pronunța miercuri asupra „notei imperative” prin care PD i-a cerut să oprească procesul demarat de reformare a spitalelor prin regionalizarea acestora.

Previous Next

XS
SM
MD
LG