Linkuri accesibilitate

PD și Dodon, în conflict deschis pe tema relațiilor cu Rusia


Președintele Igor Dodon a depus flori de ziua lui Alexandr Pushkin, la bustul poetului rus din Chișinău

Ședința CSS a avut loc în absența spicherului Parlamentului și primului ministru, care sunt plecați în vizite în străinătate.

Dacă PD și Igor Dodon or fi având un pact secret, așa cum susține tot al doilea formator de opinie de la Chișinău, astăzi el n-a funcționat. Mai întâi, partidul lui Vlad Plahotniuc a criticat, mai aspru ca oricând, vizitele dese și vorbărețe la Moscova ale lui Igor Dodon, iar apoi președintele pro-rus a cerut socoteală în cadru oficial, în Consiliul Suprem de Securitate (CSS), pentru expulzarea diplomaților ruși, pe care el de la început a condamnat-o mai vehement chiar decât Moscova.

Vizita șefului statului la Sankt Petersburg şi declaraţiile anti-europene lansate de Igor Dodon de la tribuna acelui for au fost criticate azi la tradiţionala şedinţă săptămânală a PD. Purtătorul de cuvânt al formaţiunii, Vitalie Gămurari, a spus la briefingul de după şedinţa PD că anunțată intenție a președintelui Igor Dodon de a începe un dialog tehnic cu Uniunea Eurasiatică în paralel cu denunţarea Acordului de Asociere nu au nici un temei juridic şi iată care este argumentul partidului de guvernământ.

„Noi reamintim că politica externă în Republica Moldova este pusă în aplicare de Guvern şi Parlament şi reiese din obligaţia pe care o are statul Republica Moldova pe plan internaţional inclusiv în contextul acordului de asociere cu UE care a fost semnat acum trei ani. de când a fost semnat acest acord s-au văzut foarte clar beneficiile pe care le are Republica Moldova. De aceea, considerăm că aceste declaraţii sunt făcute în detrimentul vectorului ales de Republica Moldova”.

În cadrul Forumului Economic Internaţional desfăşurat săptămâna trecută la Sankt-Petersburg, preşedintele Igor Dodon a spus în discursul său oficial că Acordul de Asociere cu UE este „aservitor prin esenţa sa” şi că la trei ani de la semnare nu ar fi adus nici un beneficiu Republicii Moldova, ci dimpotrivă „am pierdut două treimi din exporturile către Rusia, investițiile s-au diminuat de două-trei ori, a crescut nivelul corupției”. Dodon a mai spus că a reuşit să reînvie „dialogul strategic cu partenerii ruşi”, să reia cooperarea economică cu Rusia, să soluţioneze problemele migranţilor şi să semneze un Acord cu Uniunea Euroasictică. „Bineînțeles că acest lucru nu e pe placul multora, au urmat chiar și provocări: scandaluri diplomatice, expulzarea diplomaților”, a punctat Igor Dodon.

Şeful statului a mai spus la Sankt Petersburg că expulzarea diplomaților ruşi ar fi o „acţiune provocatoare” a guvernării democrate care ar încerca astfel, a afirmat şeful statului, să „torpileze recuperarea parteneriatului strategic cu Rusia”.

Majoritatea parlamentară dominată de democraţi a respins vineri audierea în plen a directorului SIS şi a ministrului de externe în legătură cu decizia de a declara persona non grata în Republica Moldova cinci diplomați ruși, urmată de o ripostă „în oglindă” a Moscovei. Cererea a fost înaintată de Partidul Socialiştilor, care îi asigură sprijin parlamentar preşedintelui Igor Dodon. PSRM a depus o moţiune simplă de cenzură împotriva ministrului de externe Andrei Galbur.

PD şi-a reconfirmat azi sprijinul politic pentru ministrul Galbur. Vitalie Gămurari a spus că moţiunea socialiştilor este „strict ideologică”, lipsită de temei şi s-a declarat convins că aceasta nu va trece în Parlament.

Şeful statului a convocat astăzi, în premieră, consiliul suprem de securitate pe care îl prezidează. Una din principalele chestiuni de pe agendă a fost expulzarea diplomaţilor ruşi. Dodon a cerut ministerului de externe şi directorului SIS să-i prezinte rapoarte prin care să motiveze această decizie. Iată ce a declarat Dodon la încheierea şedinţei:

„Nu au existat argumente suficiente pentru luarea unei astfel de decizii drastice. Ceea ce mi s-a prezentat astăzi la ședința Consiliului denotă mai curând, în opinia mea, argumente politice în luarea unei astfel de decizii. De ce şi în interesul cui SIS nu spune.”

În cadrul şedinţei Consiliului, la care au lipsit spicherul democrat Andrian Candu şi premierul Pavel Filip aflaţi în vizite de lucru în străinătate, s-a discutat şi problema miliardului dispărut din băncile moldovene.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG