Linkuri accesibilitate

Colaborarea PAS și PPDA prinde contur


Moldova - Andrei Nastase and Maia Sandu, protest against changes electoral system, Chisinau

Cele două partide au anunţat că s-au înţeles să meargă într-un bloc comun în alegerile parlamentare conform principiului egalităţii.

A ajuns în presă protocolul de colaborare între cele două forțe politice care-și spun „anti-oligarhice”: formațiunea fostului ministru al educației Maia Sandu, PAS, și Partidul Platformei Demnitate și Adevăr, condus de Andrei Năstase. Europa Liberă a citit documentul și a încercat să afle în ce măsură colaborarea prevăzută în el poate influența rezultatul alegerilor parlamentare de anul acesta.

Colaborarea PAS și PPDA prinde contur
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:35 0:00
Link direct


Cele două partide au anunţat că s-au înţeles să meargă într-un bloc comun în alegerile parlamentare încă în urmă cu trei luni. Nou ce s-a înţeles acum, cu prilejul publicării acordului, e că la baza creării listelor şi înaintării candidaţilor în circumscripţii se va afla principiul egalităţii. Unii au spus că nu e un principiu potrivit. Date fiind raitingurile diferite ale celor două partide, asta ar însemna ca cel cu popularitate mai mică, adică PPDA, să-l tragă în jos pe celălalt.

Odată publicat, acordul pune punct în această discuţie – încă în noiembrie, PPDA şi PAS conveniseră să facă abstracţie de sondaje.

La fel, devine mai clar cum vor fi cooptate energiile din alte părţi – nu se invită partide, aşa cum s-ar fi aşteptat probabil formaţiuni ca PLDM, ci personalităţi. Acestea trebuie să fie din cele ce pot aduce valoare adăugată listei şi pot contribui la mobilizarea electoratului. Astea sunt, pe scurt, cele mai importante clarificări pe care le aduce publicarea acordului.

Mulţi analişti, printre ei Anatol Ţăranu de la Politicon, cred că fără un front mai larg, care să includă toate partidele ce s-ar preta formulei de „proeuropean” şi „antioligarhic”, PPDA şi PAS nu ar avea şanse. În primul rând că e vorba despre un oponent monolit ca PSRM, în vreme ce de partea cealaltă e un electorat profund dezamăgit de prestaţia anterioară a partidelor proeuropene. Apoi, pentru că e vorba despre un nou sistem de vot croit ca să avantajeze forţele cu resurse şi bani. De aceea, Anatol Ţăranu nu este un entuziast când vine vorba despre şansele PPDA şi PAS:

Anatol Ţăranu
Anatol Ţăranu

„Acest acord este interpretabil. Din el defel nu reiese că partajarea listei trebuie să fie făcută egal între cele două partide. Aşa a interpretat Năstase. Acordul vorbeşte despre crearea unui bloc larg al partidelor proeuropene. Că se vorbeşte de paritate şi egalitate, asta vizează acest bloc larg, nu cele două partide. Rezultă o chestie foarte simplă - că nu există la nivelul acestor două partide o înţelegere coordonată cum trebuie câştigate alegerile. Partenerii aplică strategii diferite. PAS e înclinat să creeze o alianţă largă, pe când PPDA - o alianţă din două patide.

După părerea mea, o alianţă din două partide nu poate să garanteze câştigul alegerilor parlamentare în 2018 de către partida proeuropeană. Mai mult, ei nu vor câştiga alegerile. Unica ce se poate de făcut, e să creeze un bloc larg al partidelor europene, care să depăşească ideea partidelor - vorbesc nu doar de formaţiuni politice, ci de toată partida proeuropeană, cu listă naţională care să includă reprezentanţii partidelor, dar şi ai societăţii civile, care să dea senzaţia că toată societatea s-a unit împotriva forţelor oligarhice.”

Acordul celor două formaţiuni este văzut mai bine de Igor Boţan, director ADEPT.

Igor Boţan
Igor Boţan

„E important să lanseze procesul. La început trebuie să arate că s-au înţeles între ei, după care să vină alţii cu oferte. Formaţiunile implică negocieri mult mai complicate. Dar aşa, oameni care s-au manifestat pe plan profesional şi activism civic pot fi cooptaţi, dacă aceştia vor dori. Asta e înţelegerea mea. E un proces, e bine să se grăbească, dar cred că e posibil să reuşeaşcă. Principiile sunt utile, corecte, problema e cum le descifrează ei. Dacă unii le descifrează într-un fel, iar alţii - altfel, trebuie să ajungă la numitor comun privind sensul pe care l-au folosit.

Dacă reuşesc să facă chestia asta în următoarele luni, se poate încununa cu succes. Dacă nu, vor avea de pierdut şi unii, şi alţii. Dacă nu vor reuşi să se coalizeze, ar trebui măcar să aibă unul şi acelaşi candidat în circumscripţii. Pentru că prima şansă o vor avea candidaţii socialişti, iar pe segmentul proeuropean vom avea PD, vom avea PAS, PPDA şi unionişti. Socialiştii vor avea un singur candidat şi asta ridică şansele lor până în ceruri.”

Prin urmare, PAS şi PPDA nu au alte variante decât să se înţeleagă, e de părere Igor Boţan.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG