Linkuri accesibilitate

Parlamentul bulgar a respins trecerea la votul uninominal


Parlamentul de la Sofia în ședință plenară
Parlamentul de la Sofia în ședință plenară

Și în Bulgaria a existat o propunere de trecere de la sistemului de alegere a deputaților pe liste de partid, la cel uninominal. Dar Parlamentul a respins această inițiativă de modificare a Codului Electoral.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:07 0:00
Link direct

Parlamentul bulgar a respins propunerea pentru trecerea de la sistemul de vot proporțional cu liste de partide și preferințe la cel uninominal în 2 tururi și 240 de circumscripții.

Proiectul elaborat de partidul GHERB al primului ministru Boiko Borisov, a fost respins cu 121 de voturi „împotrivă”, o abținere și numai 98 de voturi „pentru”. În favoarea sistemului uninominal în 2 tururi și 240 de circumscripții au votat numai deputații din GHERB și din partidul „Volia” /Voința/ al omului de afaceri Veselin Mareșki. 9 deputați din cele două formațiuni nu au participat la vot.

În favoarea trecerii la sistemul uninominal s-au pronunțat 2,5 milioane de alegători, în cadrul referendumului organizat concomitent cu alegerile prezidențiale din anul trecut. Pentru validarea automată a schimbării nu au ajuns 13 000 de voturi. Parlamentul însă a fost obligat să dezbată propunerea.

Partidul socialist - principala formațiune în tabăra opoziției, a avertizat că sistemul uninominal pur „ucide democrația, reprezentativitatea și pluralismul”. El va stimula crearea de partide locali și regionale. Socialiștii au propus trecerea la sistem mixt cu 120 de deputați aleși prin vot proporțional și 120 – uninominal.

Mișcarea pentru drepturi și libertăți - partidul etnicilor turci și al musulmanilor, a sprijinit inițial sistemul uninominal dar apoi s-a răzgândit pe motiv că constituirea celor 240 de circumscripții va putea impulsiona corupția și comerțul cu voturi.

Parlamentul a respins și propunerile partidului turc pentru renunțarea la votul obligatoriu și folosirea limbii materne în campania electorală.

Deputații vor mai dezbate un alt proiect de introducere a sistemului uninominal elaborat de partidul „Volia”, care prevede menținerea celor 31 de circumscripții existente și alegerea deputaților într-un singur tur.

Inițiatorul referendumului pentru trecerea la votul uninominal – showman-ul Slavi Trifonov, a declarat că prin votul său deputații au săvârșit o lovitură de stat ignorând voință cetățenilor. „Schimbarea, cerută de 2.5 milioane de alegători va avea loc – pașnic sau printr-o revoluție. Răzbunarea va veni. În Bulgaria nu există democrație ci partocrație”, a mai spus Trifonov.

XS
SM
MD
LG