Linkuri accesibilitate

Comisarul European pentru Comerț Cecilia Malmström l-a avertizat pe Trump că trebuie să privească UE „​ca pe un întreg”, iar nu să trateze preferențial anumiți membri.

Europa e îngrijorată și face front comun în fața deciziei lui Donald Trump de a ridica taxele și tarifele pe oțel și aluminiu, ignorând avertismentele europene asupra riscurilor unui război comercial cu consecințe imprevizibile.

La Bruxelles, unde are loc Forumul anual UE-SUA (8 – 10 martie) organizat de German Marshall Fund, șefa diplomației europene Federica Mogherini și-a exprimat speranța că Trump ar putea să nu-și aplice decizia:

„​Decizia aceasta, care va fi aplicată, sau și mai bine: poate nu va fi, nu are nimic de-a face cu securitatea națională. Suntem parteneri în securitate, suntem împreună în NATO. Pentru noi e limpede că e o problemă de producție excesivă pe care trebuie să o rezolvăm împreună cu Statele Unite, Canada, Japonia și ceilalți parteneri. Noi n-o să aplicăm niciodată o politică protecționistă. Nu asta e calea europeană, însă e limpede că dacă e nevoie, atunci ne vom apăra interesele.”

În cadrul aceluiași forum, analistul american Robert Kagan, de la Brookings Institution, a fost de asemenea critic față de protecționismul afișat de Trump:

„​Cred că America e cel puțin parțial vinovată de ce nu prea merge bine în lume. Pe măsură ce Statele Unite se arată din ce în ce mai puțin dispuse să mențină vechea ordine, alte națiuni caută acum să se protejeze singure, dar nimeni nu e în măsură să-și asume rolul Americii. Așa încât acum se caută revenirea la normalitate și trebuie să spun că atunci când privesc la Europa văd revenirea istoriei și a naturii umane.”

Șefa diplomației europene Federica Mogherini a confirmat nevoia de a menține relația transatlantică în forma sa actuală:

„​Trebuie să continuăm să investim în acest parteneriat natural. UE este de departe cel mai mare partener comercial nu doar al Statelor Unite, dar al aproape tuturor statelor federale ale SUA. E bine să se țină minte, așadar, că protecționismul nu este o idee bună pentru economia SUA.”

Iritarea europeană este cu atât mai mare, cu cât Trump dorește să scutească Marea Britanie de la măririle de taxe. Marea Britanie e un important exportator de oțel către SUA, furnizând mai ales un anume tip de oțel folosit la submarine.

Comisarul European pentru Comerț Cecilia Malmström l-a avertizat de altfel vineri pe Trump că trebuie să privească UE „​ca pe un întreg”, iar nu să trateze preferențial anumiți membri.

Marea Britanie va rămâne membru în UE încă un an după încheierea negocierilor Brexit în martie anul viitor, 2019.

XS
SM
MD
LG