Linkuri accesibilitate

Oleg SEREBRIAN. Woldemar


Opera unui scriitor în toată puterea cuvântului.

Cântecul mării era (încă) romanul de debut al unui istoric & specialist în geopolitică pe nume Oleg Serebrian; cel de-al doilea volum al trilogiei, Woldemar, Cartier, 2018, este (deja) opera unui scriitor în toată puterea cuvântului. Nu că magistrul în relaţii internaţionale (1993) & doctorul în ştiinţe politice (1998) s-ar eclipsa din naraţiune (nici vorbă!), dar tot omul de litere, dublat de-un fin psiholog, are ultimul cuvânt.

Redactat pe două voci – a unui băieţel de şapte ani înzestrat cu capacităţi excepţionale şi având o sensibilitate deosebită, Woldemar (un fel de replică a lui Peter Pan: „Eu aş fi fericit să rămân toată viaţa… copil”), şi a bunicii Marta Skavronski, revenită la baştină, în Cernăuţi, după 12 ani de exil şi care este îngerul păzitor al copilului –, romanul constituie un puzzle ale cărui piese se imbrică perfect, reconstituind o epocă (anii ’60 ai URSS-ului) nu atât în tablouri epice, cât din trăirile sufleteşti ale personajelor, tot atâtea „oglinzi” animate în care se reflectă micul Woldemar: „Tu ai fost zidit aşa cum eşti de trei femei. Prima a fost Marfina, ţăranca bătrână şi blajină, cu poveştile ei, cu graiul molcom bucovinean, cu rânduielile ei patriarhale, aşezate. Eram apoi eu, o femeie între două vârste, o aşchie rătăcită a vechii nobilimi habsburgice, care-şi retrăia cu o tenacitate masochistă drama vieţii dintr-o lume de mult apusă (…) Apoi, Iuliana, femeia tânără, viguroasă, autoritară, neîmplinită. Fiecare din noi te-a vrut altceva, şi-a proiectat pe tine năzuinţele ascunse”. Dintre acestea, mai cu seamă chipul mamei (vitrege, dar despre asta va afla mai târziu) Iuliana, femeia sovietică model ce-şi sacrifică viaţa personală pentru cauză, se înscrie în galeria personajelor memorabile: „Mă bătea întotdeauna în tăcere, nu zicea nimic, scăpa doar nişte icnituri încordate care urmau îndată după fiecare mişcare. (…) Eram sigur că o frigeau palmele de la loviturile pe care mi le-a dat, dar nu credeam că din pricina asta plângea. Şi, în mod sigur, nu din milă pentru mine”. Tot aşa cum o singură frază îl defineşte perfect pe copil: „Căutai răspuns la nişte întrebări, sau poate la o singură întrebare, pe care, înţelegeam, s-ar putea să n-o pui niciodată”.

După ce Radu Mareş dăduse în 2010 marele roman al Bucovinei interbelice (acel „ţinut în care trăiau oameni şi cărţi”), Când ne vom întoarce, Premiul USR & al Academiei Române, iată-l pe Oleg Serebrian ridicându-şi Bucovina de dincoace de Tisa (după 1945, făcută vraişte – şi oamenii, şi cărţile) la rang de cronotop românesc. 28 ianuarie ’19

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG