Linkuri accesibilitate

Oazu Nantoi: „Un spectacol în spatele căruia se ascunde un târg meschin între cei de la Chișinău și cei de la Tiraspol”


Igor Dodon cu Vadim Krasnoselski la Holercani

Interviul dimineții cu directorul de programe de la IPP despre negocierile transnistrene în ajunul reuniunii de la Roma în format 5+2.

Negocierile pentru reglementarea conflictului transnistrean pot fi purtate pentru orice, dar nu însă și pentru rostul acestora de la bun început: o soluție politică. Este, cel puțin, retorica pe care o preferă autoritățile transnistrene înainte de reuniunea de la Roma în formatul „5+2” și pe fundalul unei ușoare euforii cauzate de ceea ce se consideră un succes – ultimele măsuri de sporire a încrederii între părțile conflictuale. O convorbire pe această temă, cu analistul politic Oazu Nantoi, director de programe la IPP.

Oazu Nantoi
Oazu Nantoi

Interviul dimineții: cu Oazu Nantoi (IPP)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:12:42 0:00
Link direct

Europa Liberă: De-abia s-au mai temperat elogioasele comentarii privind ceea ce se crede că sunt niște progrese inedite în reglementarea transnistreană, că dinspre Tiraspol se aud deja niște precizări că nici măcar discuțiile despre o reglementare politică nu-și au rostul. Pentru că Transnistria – cum a remarcat un oficial de acolo – are pecetluită decizia prin referendum: independență, și, mai apoi, integrarea cu Rusia. Aceste lămuriri se aud în ajunul noii reuniuni de la Roma a formatului de tratative „5+2”. Care este rostul atunci al negocierilor care să se soldeze doar cu „măsuri de încredere” la momentul potrivit și cu fortificarea iluziei de stat transnistrean?

Oazu Nantoi: „În primul rând, haideți să uităm de procesul de negociere în formatul 5+2 și de așa-zisa problemă de fortificare a încrederii, din simplul motiv că din momentul când a inițiat parteneriatul Republicii Moldova cu Uniunea Europeană și în 2008 UE a oferit RM un regim simetric preferențial al unei categorii de mărfuri, cei din stânga Nistrului s-au grăbit să participe la acel program, uitând de referendumuri și de faptul că sunt parte din „ruskyi mir”, fortăreață rusă etc. Just business, cum spune moldoveanul.

De atunci au urmat evenimente turbulente în Ucraina, agresiunea Federației Ruse, și totodată Ucraina și RM au semnat Acordurile de asociere cu UE. Și regimul din stânga Nistrului, sub paravanul așa-ziselor negocieri, a obținut un regim absolut preferențial. Ei ca și agenți economici loiali a Republicii Moldova, dar fără a plăti impozitele la bugetul central, dispun de toate actele necesare din partea structurilor statale pentru realizarea operațiunilor de export.

Același lucru se observă și în alte domenii. De exemplu, cei din stânga Nistrului obțin gratis acte de identitate și pașapoarte biometrice a Republicii Moldova, în urma cedările unilaterale din partea RM, studenții din stânga Nistrului obțin diplome cu apostilare din partea statului Republica Moldova.

În realitate are loc procesul de con-federalizare a RM, când pe un teritoriu recunoscut de comunitatea internațională există două entități politic diferite, relațiile dintre care se reduc la aceea că Chișinăul cedează tot ce este necesar pentru ca cei din stânga Nistrului să fie independenți în plan economic. Iar ceea ce urmează în plan politic, aceste declarații stufoase a domnului Krasnoselski, cine mai ține minte Eugen Șevciuk în plină campanie electorală din 17 septembrie de a trece legislația regiunii transnistrene la cea rusească…

Este vorba de un spectacol pentru populația din stânga Nistrului, pentru actorii externi și totodată trebuie să fim absolut conștienți că în spatele acestui spectacol se ascunde un târg meschin între cei de la Chișinău și cei de la Tiraspol. Cel mai elocvent este protocolul semnat la Bender în domeniul telecomunicațiilor. Primul alineat al acelui protocol sună foarte promițător, despre interconectarea rețelelor de telefonie și de Internet, însă nu e vorba de nicio interconectare în realitate.

În schimb, compania Șerif, Internet-Com care este proprietara rețelelor telecomunicațiilor în stânga Nistrului, din 25 decembrie anul trecut oferă servicii pentru abonații săi, în standardul 4G cu roaming internațional, inclusiv în țările UE etc. aceste cedări absolut contravin legislației și Constituției RM. Nimeni nu pune problema, dar cum actorii politici din RM vor face campanie electorală din momentul în care cei din stânga Nistrului li s-au oferit două circumscripții uninominale. Cine va reprezenta în Parlamentul RM pretinșii alegători din stânga Nistrului?

Cu alte cuvinte, dacă mai adăugăm și ceea ce se întâmplă în sectorul energetic, dar ceea ce se întâmplă se numește furt nesăbuit, nimic altceva, în cârdășie cu cei de la Tiraspol și cei de la Moscova, noi vedem că în spatele acestui spectacol dezgustător de proces de negociere, cu vizite de persoane importante gen Frattini etc, se ascunde împărțirea RM în sfere de influență, pe malul stâng e vorba de holdingul Șerif care controlează toate structurile pretinsului pseudo-stat, pe malul drept noi știm despre cine este vorba, și asta este toată povestea.”

Europa Liberă: Pe de altă parte, vedem că nu există parteneri de negocieri sau orice oficial occidental apare în comunicatele oficiale privind întâlniri sau diferite reuniuni, deci nu încetează să laude sau să-și manifeste satisfacția în legătură cu aceste cedări, aceste progrese, în ceea ce se cheamă „măsurile de încredere dintre cele două maluri”. Cum s-ar explicat acest decalaj dintre ceea ce cred partenerii occidentali și reprezentanți ai unui segment important al societății civile, care văd critic cedările Chișinăului?

Oazu Nantoi: „Înainte de a vorbi de partenerii străini, eu aș fi vrut să atrag atenția că Parlamentul RM, care conform Constituției reprezintă poporul, este

Parlamentul RM, care conform Constituției reprezintă poporul, este o structură moartă...

o structură moartă, care nici nu mimează preocuparea de faptul că pe teritoriul RM se află trupe străine și că RM este un stat divizat și că pe o parte din teritoriul ei în mod cinic și brutal se încalcă sistematic drepturile fundamentale ale omului și a cetățenilor RM în special.

Acum, trecem la partenerii externi. Situația este simplă. Pe de o parte, RM nu prezintă un interes pentru țările importante și acei birocrați europeni, americani, care primesc salariu din contul implicării în așa-zisul conflict transnistrean, joacă rolul de birocrat. Dar birocratul nu este preocupat de esența proceselor. RM și nimeni altcineva a cedat în fața Federației Ruse atunci când a acceptat să fie impusă schema falsă de percepere a acestui conflict drept un conflict intern între malul stâng și malul drept, în care Federația Rusă are un rol foarte modest și inocent de mediator între părțile în conflict.

Nu UE, nu OSCE și nu SUA trebuie să dea peste cap această percepere, din momentul când noi, cetățenii RM și aleșii noștri, nu dăm peste cap această schemă falsă, care a devenit din start o

Acest conflict a devenit un business murdar pentru cei care dețin puterea la Chișinău, pe fundalul indiferenței celora care dansează împrejurul conflictului...

capcană pentru RM. Deoarece, repet, din februarie 200, la Bratislava a fost instituționalizat acest format pentalateral, și în cadrul acestui format au fost numai și numai cedări unilaterale din partea RM, fără a ne apropia măcar cu un milimetru față de ceea ce se numește soluționarea politică a conflictului. Prin urmare, și acest conflict a devenit un business murdar pentru cei care dețin puterea la Chișinău, pe fundalul indiferenței celora care dansează împrejurul conflictului. E vorba de misiunea OSCE, formatul 5+2 etc.”

Europa Liberă: Populația, cetățenii RM, în numele cărora se poartă negocierile, ce trebuie să înțeleagă din măsurile de încredere pe care trebuie să le ofere, persoanele de pe ambele maluri ale Nistrului?

Oazu Nantoi: „Trebuie să constatăm cu regret că policitemii noștri de la Chișinău i-au trădat pe cei care au murit pentru această țară în 1992, inclusiv au trădat cauza pentru care au murit cetățenii RM, luptând cu mercenarii și trupele rusești, asta ca să fie clar. Și în fiecare an, la 2 martie, are loc un spectacol cinic, unde cei care profită din cauza acestei nenorociri stau alături de cei care au luptat, fiind acompaniați de preoți din Biserica ortodoxă rusă. Dar asta ține din spectacolul din teatrul absurdului moldovenesc.

Cetățenii RM de pe malul drept trebuie să înțeleagă că noi toți sunteți trădați prin intermediului așa-zis conflict transnistrean. Sigur că astăzi este absolut neserios să vorbești despre perspectivă europeană a RM, ea a dispărut. Dar atunci când acele așteptări de a vedea RM în componența UE erau reale în societate noastră, nimeni n-a spus clar și răspicat că fără rezolvarea acestui conflict, RM nu are nicio șansă să devină țară membră a UE. Deoarece UE are probleme gen Cipru și nu are de gând să importe niște probleme gen conflict transnistrean în spatele căruia stă Federația Rusă.

Iar în ceea ce privește malul stâng al Nistrului, eu nu pot să reproșez nimic oamenilor din stânga Nistrului care locuiesc în condițiile unui

Statul are o atitudine cinică față de propriii cetățeni pe malul drept și cinică la pătrat față de cei de pe malul stâng...

regim autoritar și xenofob și statul RM nici nu încearcă să le protejeze drepturile. Să ne aducem aminte de cazul grupului Ilașcu, unde sărmanii cetățeni ai RM 15 ani au stat în închisorile așa-zisele transnistrene, și statul RM n-a făcut nimic pentru ca ei să fie eliberați. Prin urmare, repet, statul RM are o atitudine cinică față de propriii cetățeni pe malul drept și cinică la pătrat față de cei de pe malul stâng. Eu n-am ce să le reproșez locuitorilor din stânga Nistrului.”

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG