Linkuri accesibilitate

[NOU] Oameni, idei, atitudini: Ioana Măgură-Bernard


OAMENI, IDEI, ATITUDINI

7 decembrie 1990

Moderator: Emil Hurezeanu

Interviu cu IOANA MĂGURĂ-BERNARD

La microfon Emil Hurezeanu, la microfonul emisiunii „Oameni, Idei, Atitudini”. Mărturisesc, stimate ascultătoare, stimați ascultători, că sunt emoționat de două ori. Sunt emoționat că revin la microfonul acestei emisiuni după mai mulți ani (am prezentat-o și eu în '84-'85, cred că un an și jumătate) și sunt mai ales emoționat pentru că astăzi voi sta de vorbă, la microfonul emisiunii „Oameni, Idei, Atitudini”, cu Ioana Măgură-Bernard, care este autoarea acestei emisiuni în mod obișnuit. Vom sta de vorbă despre „Actualitatea Românească” în emisiunea „Oameni, Idei, Atitudini” și asta pentru că Ioana se întoarce dintr-o călătorie în țară, în România, la București, după... mulți ani... câți ani, Ioana?

Oameni, idei, atitudini: Emil Hurezeanu în dialog cu Ioana Măgură Bernard
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:22:32 0:00
Link direct

Ioana Măgură-Bernard: „Da, după mai bine de 21 de ani de absență din țară. Da, eu am plecat din România în aprilie 1969.”

Emil Hurezeanu: Aprilie 1969? Deci 21 de ani.

Ioana Măgură-Bernard: Da, peste 21 de ani, da.

Emil Hurezeanu: Ne propunem să stăm de vorbă despre oamenii, ideile și atitudinile pe care Ioana Măgură-Bernard le-a observat în țară în aceste două săptămâni de ședere la București.

Ioana Măgură-Bernard: „De asemenea, despre gândurile, despre sentimentele pe care le-am încercat eu personal vizavi de acești oameni, vizavi de realitatea cu care m-am întâlnim acum în mod nemijlocit, și spun asta pentru că, bineînțeles, în toți acești ani la Europa Liberă noi cu toții am trăit, de fapt, în România. Nimic nu era nou din punct de vedere al informației. M-am dus acolo așteptându-mă exact la ce-am găsit din punct de vedere al realității obiective, nu m-a surprins nimic.

Trebuie să-ți mărturisesc că, deși de-a lungul ultimelor 11 luni colegii și cunoscuții care se întorceau din România m-au prevenit în nenumărate rânduri că în ciuda faptului că sunt atât de bine informată voi avea totuși un șoc atunci când voi descinde la București. Deci, trebuie să-ți mărturisesc, nu am avut absolut niciun fel de șoc, eram pregătită, m-am adaptat pe loc condițiilor de acolo, de fapt, eram absolut hotărâtă să trăiesc normal, ca orice bucureștean, în condițiile date, care, e adevărat, sunt condiții precare, condiții foarte grele; însă nu pentru asta m-am dus eu în România. Eu am vrut să văd cum arată lumea, cum arată oamenii, să văd dacă-mi regăsesc prietenii, dacă-mi regăsesc cunoscuții și dacă-mi regăsesc ascultătorii și telespectatorii.

Or, din punctul de vedere al relațiilor umane, trebuie să-ți spun, Emil, că a fost una dintre cele mai fascinante, dintre cele mai extraordinare experiențe pe care le-am trăit în viața mea. Este vorba de căldura specifică poporului nostru și este vorba, mai ales, de faptul că mi-am găsit prietenii exact la aceeași lungime de undă pe care-i lăsasem, adică, a fost ca și cum ne-am fi despărțit cu o zi înainte: gândeam la fel, simțeam la fel, ne înțelegeam absolut perfect.

De asemeni, sigur, experiența mea are o notă foarte individuală. De fapt, fiecare dintre noi, cred, am trăit în România o altă viață - viața lui personală, deci, marcată de impresii absolut individuale în ce privește relațiile cu oamenii, la asta mă refer mai ales. Acum, la întoarcere, impresiile noastre sunt pronunțat diferite, de aceea, aș spune, că nu-ți ajută ceea ce-ți povestește unul sau altul despre vizita în România. Atâta vreme cât nu te duci singur acolo și nu vezi cu ochii tăi, și nu percepi tot ce se întâmplă acolo prin prisma gândurilor și sentimentelor tale - nu poți să îți faci o imagine corectă, corectă pentru tine. Din punctul ăsta de vedere - sigur, experiența pe care o trăisem eu în România era destul de diferită de cea a cunoscuților mei. Era, prin forța împrejurărilor - când lucrezi atâția ani la televiziune și când te cunoaște o țară întreagă - sigur, e normal că trăiești „altfel” acolo.

Trebuie să-ți spun că în prima săptămână nu mă mai cunoștea nimeni și a fost un sentiment foarte plăcut de a merge pe stradă, de a intra în restaurante, în teatre, în localuri, oriunde, și de a putea să urmărești tot ce se întâmplă ca orice om necunoscut, pe care nimeni nu-l recunoaște și de care nimeni nu se ferește sau nu are niște reacții foarte speciale. În a doua săptămână, după ce am apărut la televiziune în emisiunea lui Cristian Țopescu, lucrurile s-au schimbat și experiențele mele au îmbrăcat o altă haină.”

Emil Hurezeanu: Ioana, ai lucrat, înainte de a pleca din țară, ani de zile la televiziune. Erai într-adevăr o persoană foarte cunoscută. Puberul, care eram atunci, își aduce foarte bine aminte - ai prezentat Festivalul de muzică ușoară de la Brașov, cred că prima ediție...

Ioana Măgură-Bernard: „Da, a doua ediție - 1969.”

Emil Hurezeanu: Erai o prezență foarte atașantă, pot să îți spun. Ai rămas o prezență foarte atașantă, pentru că, în anii din urmă, microfonul Europei Libere a fost bine servit de aceeași Ioana Măgură-Bernard. În emisiunile de știri, în emisiunea pe care o faci acum: „Oameni, Idei, Atitudini”, precum și în alte programe. Ai revenit, deci, după atâția ani ca invitată, de această dată, într-o instituție care a traversat în ultimii 21 de ani, de când ai plecat din țară, mai multe etape.

Ioana Măgură-Bernard: „Impresia generală este că aceste programe nu au absolut niciun fel de structură. E vorba de un amalgam, de o zăpăceală totală, o amestecătură fără niciun fel de idee, de structură de program. Că există o manipulare puternică - nu am absolut niciun fel de îndoială: ea există. Dar, în același timp este și un haos general în aceste programe, de aceea există o îmbinare foarte curioasă de emisiuni extrem de bune, din punct de vedere al redactării lor, și emisiuni sub orice critică, care sunt la un nivel absolut amatoricesc, am văzut niște jurnale plicticoase, telejurnale plicticoase, lungi, mizerabil prezentate și am văzut un interviu, de pildă, luat de un tânăr redactor, Nicolau, lui Ilie Verdeț, după înființarea, după anunțarea înființării Partidului Comunist, care, trebuie să-ți mărturisesc, era de o virulență absolut nemaipomenită.

Pe de altă parte, trebuie să îţi spun, primirea la televiziune… M-am dus mai întâi să-mi văd, pur și simplu, colegii, fără niciun fel de altă intenție, și colegii cu care am lucrat, nu mă interesa etajul 11, nu mă interesa conducerea televiziunii. Am fost primită cu căldură extraordinară, de la redactori și până la mașiniști, și am fost profund emoționată de primirea pe care mi-au făcut-o. Am stat de vorbă cu ei și am înțeles foarte bine că mulți dintre ei ar vrea să facă altceva, ar vrea o altă televiziune, ar vrea ca fața programelor să fie cu totul alta. Nu depinde de ei sau depinde în prea mică măsură. Ei luptă acolo ca să realizeze altceva.”

Emil Hurezeanu: Ți-ai dat seama, din discuțiile cu ei, de cine depinde o nouă televiziune sau o nouă alternativă?

Ioana Măgură-Bernard: „Oricum, ei sunt aproape unanim de părere că actuala conducere deservește în cel mai înalt grad o televiziune - hai să-i spunem „normală” – adică, o televiziune obiectivă și profesionistă. În televiziune există, fără discuție, oameni care știu să facă program.

Pe de altă parte, televiziunea s-a îmbogățit acum cu mulți oameni noi. Mare parte dintre ei nu cunosc profesiunea - nici de redactori, nici de crainic - ei au de învățat. Înțeleg de la colegii mei mai vechi că există o reticență foarte puternică la acești novici de a învăța. Ei cred că e suficient să apari în fața camerelor de luat vederi ca să fii o mare vedetă pe plan național. Nu e așa.”

Emil Hurezeanu: Pe de altă parte, dacă îmi dai voie să te întrerup, nici cei mai vechi nu pot să-și facă un privilegiu „din vechime”, pentru că și vechimea unora dintre ei se poate identifica, mai ales, în viziunea unui nou venit cu o anumită complicitate la programele mai vechi. O tactică a compromisului.

Ioana Măgură-Bernard: „E adevărat, Emil. Ai foarte multă dreptate. Totuși, eu aș face o anumită deosebire. În primul rând, între profesionism și acest aspect pe care l-ai descris tu acuma, pentru că, chiar dacă eu, să spunem, nu mă bucur în fața ta de multă autoritate morală, pot să te învăț să vorbești corect.”

Emil Hurezeanu: Da.

Ioana Măgură-Bernard: „Pot să îți dau niște sfaturi pentru ca dicția ta să fie bună, să spunem. Deci, mă refer la lucruri pur profesionale.”

Emil Hurezeanu: Deși, iarăși, trebuie să te întrerup. Personal, prefer un adevăr spus, chiar și cu ezitări, chiar și incorect din punct de vedere vocal, unei minciuni spuse perfect profesional.

Ioana Măgură-Bernard: „Sunt absolut de acord cu tine. Eu mă refeream însă strict la meserie, la meșteșug și nu la ceea ce spui sau faci pe post. Pe urmă, aș face o mare deosebire și între aceste compromisuri, făcute de oamenii televiziunii… Să nu ne înșelăm, o țară întreagă a făcut compromisuri, iar lucrătorii televiziunii în mod special, fiind într-o instituție de presă de un grad absolut special...”

Emil Hurezeanu: ...cel mai special!

Ioana Măgură-Bernard: „Da, cel mai special, nu? Instituție de propagandă! Este clar că tu nu puteai să rămâi acolo dacă nu acceptai să spui și să faci anumite lucruri. Deci, poți să-i acuzi, cel mult, că nu au avut curajul să fie dați afară și să rămână pe drumuri. Nouă, de aici, cred că ne este foarte ușor să vorbim și nu avem dreptul să o facem.”

Emil Hurezeanu: Da, e foarte adevărat ce spui tu.

Ioana Măgură-Bernard: „Așa că aș spune că vinovați sunt cei care au făcut mai mult decât trebuia, care au supralicitat, care s-au bătut cu pumnii în piept, care au făcut rău colegilor lor, care au încercat să parvină, băgând pe alții la fund și așa mai departe.

De asemeni, m-aș referi și la cei care, la 22 decembrie, au făcut mea culpa în fața unei țări întregi, iar, după aceea, au început să mintă cu aceeași nerușinare cu care o făcuseră până atunci: hai, să spunem: „de nevoie”. O țară întreagă i-a iertat pentru ce au făcut până la 22 decembrie, dar nu-i iartă și nu-i va ierta niciodată pentru ce au făcut după 22 decembrie. Pentru că, orice s-ar spune acum, ei nu mai erau obligați să o facă. Acum, puteau efectiv să se comporte conform și, probabil, au făcut-o.”

Emil Hurezeanu: Da, de altă parte, televiziunea fiind, așa cum spuneai, o instituție de presă cu caracter foarte special - cea mai importantă instituție de presă, cea mai penetrantă în societate - avea datoria, cred, să se încadreze într-o simbolistică nouă, a feței noi, a imaginii schimbate. Presa, în general, și-a schimbat la unison numele în România. „Scânteia Tineretului” a devenit „Tineretul Liber”, chiar și „Televiziunea Română” a devenit „Televiziunea Română Liberă”...

Ioana Măgură-Bernard: „Da, până când s-a renunțat la „liberă”, întrucât era prea ridicolă contradicția între „liberul” din titlu și manipularea din realitate.”

Emil Hurezeanu: Mă gândesc că este foarte important, pentru televiziune mai ales, să-și înlocuiască imaginea și imaginile și prin fețele oamenilor care o fac, dacă într-adevăr este așa: dintr-o dictatură intrăm într-o societate deschisă, în care fosta televiziune este, prin forța împrejurărilor, singura și astăzi.

Ioana Măgură-Bernard: „Da, ai dreptate. Totuși, opiniile generale sunt că televiziunea nu va deveni ceea ce trebuie să devină atâta vreme cât va fi unică.”

Emil Hurezeanu: Sprijineau foștii colegi, oameni pe care i-ai văzut la televiziune, ideea unei televiziuni alternative?

Ioana Măgură-Bernard: „Da, bineînțeles, sprijină foarte tare și mulți dintre ei mi-au spus că ar fi foarte fericiți să poată lucra într-o televiziune alternativă cu condiția să fie într-adevăr o televiziune independentă, să nu fie inițiată și condusă de alți foști care s-au bătut cu pumnii în piept înainte de Revoluție, iar acum încearcă să facă pe „revoluționarii” și pe „înnoitorii”.

Vreau, Emil, dacă ești de acord, să lăsăm puțin televiziunea și ți-aș povesti două impresii foarte personale, fără nicio legătură între ele, dar pe care țin să le descriu aici.

În primul rând, vreau să-ți spun despre oraș. Mi s-a tot spus despre mizeria cumplită, murdăria, gunoaiele și așa mai departe, ale Bucureștiului. Așa cum am perceput eu orașul, mi s-a părut că poartă o pecete extraordinar de puternică a unei politici diabolice, dusă cu o perseverență îngrozitoare, de a fi special lăsat să decadă, de a fi transformat într-un grajd, iar locuitorii lui în niște animale. Nu este vorba de degradare a sărăciei sau de degradare a delăsării, ci a unei politici diabolice, urmărite absolut deliberat.

A doua impresie se leagă de o întâlnire cu un șofer de taxi care m-a dus acasă de la hotelul „Dorobanți” după ce apărusem cu o zi înainte la televiziune. Era un tânăr inginer auto, pasionat de profesiunea lui, care renunțase la ea - sper că numai temporar - pentru că salariul de 3.500 de lei era prea mic ca să-și hrănească soția și copilul și prefera să fie șofer de taxi ca să o poată face. Am stat de vorbă tot drumul cu el, iar atunci când am ajuns în fața casei, l-am întrebat cât îi datorez. El mi-a răspuns: - Nimic! Dumneavoastră eu nu pot să vă iau bani...”

Emil Hurezeanu: Ioana, o ultimă întrebare, ne apropiem de sfârșitul acestei emisiuni. Din ce ți-au spus foștii tăi colegi, care sunt, bănuiesc, și ascultători mai noi și mai vechi ai Europei Libere… din ce ți-au spus despre programele Europei Libere (criticându-le, eventual), cu ce ai fi de acord, cu care din criticele foștilor colegi la televiziune față de programele Europei Libere ai putea fi de acord?

Ioana Măgură-Bernard: „Am stat de vorbă despre programele noastre nu numai cu foștii mei colegi de la televiziune, ci și cu alți prieteni și colegi din teatru, din lumea literelor, gazetari. Aș fi de acord mai ales cu remarca că noi acum, în situația actuală a României, trebuie să simțim mult mai direct și mult mai puternic pulsul care bate acolo. Trebuie să fim în permanență pe aceeași lungime de undă cu ascultători noștri. Dacă înainte de Revoluție - granițele României erau închise, comunicarea era extrem de dificilă: numai indirectă, prin scrisori trimise prin terțe țări, prin persoane care veneau să ne viziteze și așa mai departe, acum, granițele s-au deschis, posibilitatea comunicării este nelimitată și este foarte important ca noi să vibrăm la unison cu ei, adică, să putem să redăm ceea ce se întâmplă de acolo instantaneu și pe nuanțele și pe lungimea de undă corecte.”

Emil Hurezeanu: Deci, de la lungimi de undă scurtă la lungimi de undă directă.

Ioana Măgură-Bernard: „Da, la lungimi de undă directă… Deci, toți erau de părere că avem neapărată nevoie de acest contact direct, că avem nevoie de corespondenți la București, că emisiunile noastre trebuie să cuprindă o actualitate românească mult lărgită față de ceea ce este acum, că avem nevoie de mult... nu mai putem să ne permitem atâtea conserve ca până acum. Tu știi foarte bine, Emil, la fel de bine ca mine, că România este obsedată la ora actuală de România. Și este normal să fie așa, pentru că trece prin niște transformări extraordinare.”

Emil Hurezeanu: Prin auto-clarificări, nu?

Ioana Măgură-Bernard: „Prin auto-clarificări... Acum este acolo o stare din asta - extraordinar de tulbure, care însă a început să se decanteze și e normal ca într-o fază din asta, atât de acută, oamenii să nu mai aibă disponibilități pentru ceea ce se întâmplă, să spunem, în Etiopia sau în Madagascar... Bineînțeles, programele noastre, buletinele noastre de știri sunt ascultate și ele cuprind toate acest date ca și programul politic, nimeni nu a discutat necesitatea acestor programe. În rest însă, lucrurile secundare, lucrurile vagi, informația de natură, știu eu, general-umană, culturală, și așa mai departe. E mult mai puțin recepționată la ora actuală. Și e normal să fie așa. De aceea, sunt de acord cu aceste remarci: precum că actualitatea românească trebuie să dețină în programele noastre un rol preponderent. Deținea și până acum un rol important, dar nu mă refer numai ca pondere a conținutului, ci și ca timp alocat acestei emisiuni în programul general al Europei Libere.”

Emil Hurezeanu: Să spun că sunt de acord cu cele ce spui ar presupune că ascultătorii, cel puțin, unii dintre ei, ar putea presupune că am înscenat această discuție. Adică, eu de la „Actualitatea Românească” venind din emisiunea ta, „Oameni, Idei, Atitudini”, tocmai pentru a face un mic serviciu de propagandă actualități românești.

Ioana Măgură-Bernard: „Nu, nu e vorba de niciun serviciu de propagandă.”

Emil Hurezeanu: E vorba de o nouă percepție și o perspectivă care să fie mai mult asemănătoare cu „actualitatea românească” și care se poate extinde și la alte programe, nu se poate restrânge doar la programul propriu-zis: „Actualitatea Românească”.

Ioana Măgură-Bernard: „Nu, bineînțeles că nu, însă este nevoie de această percepție nouă, și trebuie luată în considerare această obsesie cât se poate de firească a românilor din România față de viața lor de zi cu zi și este normal să fie așa.”

Emil Hurezeanu: A fost prea scurtă emisiunea ta, Ioana Măgură Bernard, nu ai fost prea generoasă cu gazda ta. Suntem obligați să-i punem punct. Îți mulțumesc mult pentru prezența în propria ta emisiune. Ascultătorilor noștri le mulțumim amândoi pentru atenție.

[Sursă: Tape Radio Europa Liberă C 17581; Transcriere: Diana Benea]

XS
SM
MD
LG