La Berlin, a apărut, de curînd, un volum semnat de Hans Bergel, intitulat: Privire asupra lumii. Despre oameni, măşti şi basme. Volumul cuprinde 12 texte eseistice, dintre care cele mai multe apăruseră în ultimii ani. Pentru ediţia de faţă, unele dintre ele au fost uşor modificate, altele adnotate. Bergel, născut în 1925 la Râşnov, în apropiere de Braşov, a fost condamnat în 1959 într-un proces politic împreună cu alţi patru scriitori germani. În 1968 emigrează în R.F. Germania şi este reabilitat oficial în România. În Germania şi-a continuat activitatea scriitoricească şi publicistică. Multe din scrierile sale publicistice oscilează între subiectivism resentimentar, militantism
anticomunist, un pronunţat narcisism şi ficţiune scriitoricească. Toate aceste elemente apar - într-o proporţie mai mare sau mai mică - şi în volumul de faţă. Ilustrativ în acest sens este textul unei comunicări, pregătită pentru un simpozion dedicat reflectării literaturii germane din România în dosarele Securităţii. Simpozionul s-a desfăşurat în decembrie 2009 la München, iar comunicările au fost publicate, în 2015, la Regensburg (în volumul editat de Gerhardt Csejka şi Stefan Sienerth: Vexierspiegel Securitate. Rumäniendeutsche Autoren im Visier des kommunistischen Geheimdienstes). Comunicarea lui Bergel lipseşte din acest volum.
Textul pe care-l publică acum („Cincizeci de ani în vizorul Securităţii”, pp. 45-88) cuprinde o serie de afirmaţii, interpretări şi menţiuni care, în nici un caz nu rezistă unei analize istoriografice serioase. În primul rînd, lipsesc trimiterile la sursele documentare verificabile, ceea ce diminuează şi afectează credibilitatea unor afirmaţii, descrierea unor situaţii sau pasajele naraţiunii cu tentă autobiografică. Anumite contradicţii între afirmaţii făcute în alte împrejurări, în interviuri, scrisori sau articole, şi cele inserate în textul de faţă, alimentează suspiciunea că autorul doreşte să impună, cu orice preţ, o anumită imagine despre sine, într-un anume context istoric.
Pentru a-şi impune teza că principalul vinovat pentru condamnarea sa în 1959 a fost doar Eginald Schlattner, astăzi preot evanghelic şi autorul unor romane, ecranizate de Radu Gabrea, şi traduse în mai multe limbi, Hans Bergel nu ezită să publice un document pe care-l prezintă drept facsimil din arhiva Securităţii. S-a mai arătat în alte părţi, inclusiv într-o teză de doctorat, semnată de Michaela Nowotnick, că acest document este falsificat şi constituie, din partea lui Bergel, o încercare de inducere în eroare a publicului. Fără a ţine cont de acest fapt, materialul este reprodus din nou, iar Bergel îşi ilustrează teza cu acel facsimil contrafăcut, pe care l-a pus şi la dispoziţia unor autori de studii care l-au republicat fără o verificare prealabilă în arhivă.
În Jurnalul său, publicat tot la Berlin, în 2015 (Notizen eines Ruhelosen. Tagesaufzeichnungen 1995 bis 2000 / Note ale unui neliniştit. Însemnări zilnice din 1995 pînă-n 2000) i-a mai luat apărarea unuia dintre apropiaţii săi, Fritz Cloos, acordîndu-i un credit maxim de verosimilitate. Într-o adnotare, adăugată acum textului său el recunoaşte că Fritz Cloos a fost unul dintre cei mai activi agenţi ai Securităţii (A se vedea serialul, difuzat de Europa liberă, „Agent sub Hitler, Gheorghiu-Dej şi Ceauşescu”, 1-5. 20.5. 2015 – 17.6. 2015). Ciudată însă este interpretarea pe care o dă acestui caz. Fără a-i cunoaşte în detaliu dosarul, Bergel afirmă că Fritz Cloos ar fi fost un tip frustrat, din punct de vedere intelectual. Dacă am da crezare portretului psihologic propus de Bergel, motorul care l-ar fi împins pe Cloos să-şi ia o un soi de revanşă faţă de anumite persoane ar fi folosi drept combustibil doar un simplu complex de inferioritate.
*** Hans Bergel, Blick auf die Welt. Von Menschen, Masken und Märchen, (Privire asupra lumii. Despre oameni, măşti şi basme), Edition Noack & Block, Berlin 2017, 201 pp.
