Linkuri accesibilitate

„Numerele” lui Oleg Sențov se răzvrătesc împotriva detenției sale (VIDEO)


„Numerele” lui Oleg Sențov, răzvrătite împotriva detenției sale
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:12 0:00

„Numerele” lui Oleg Sențov, răzvrătite împotriva detenției sale

O piesă de teatru profetică scrisă de regizorul ucrainean înainte de anexarea Crimeii de către Rusia în 2014.

La Kiev, are loc astăzi, 7 decembrie, premiera spectacolului „Numerele”, semnat de scriitorul și cineastul ucrainean Oleg Sențov. Autorul a scris această piesă-distopie înainte ca Rusia să anexeze Crimeea în 2014. „Numerele” s-a dovedit a fi însă o lucrare profetică pentru Sențov. În piesă, unul dintre personaje se răscoală împotriva ordinii impuse și plătește pentru asta. Reportaj Current Time.

Privaţi de libertate și dreptul de a alege, își duc existența urmând cu stricteţe reguli lipsite de sens.

Eroii piesei lui Oleg Sențov nu au nume. Autorul le-a dat doar câte un număr, de la 1 la 10. Cel căruia i se supun toţi este „Zero”, care are şi funcţia de judecător principal.

Anna Kuzina, actriţă: „Această piesă este despre o societate care nu știe că poate fi liberă și care habar nu are ce să facă cu această libertate, dacă o primește.”

Cineastul ucrainean a scris această piesă distopică înainte de anexarea Crimeii, în 2011, iar acum mulţi o numesc profetică. Conform scenariului, unul dintre personaje protestează faţă de ordinea obișnuită şi plăteşte pentru asta.

Rimma Ziubina, actriţă:Unul dintre eroii care se opun sistemului existent este pus la închisoare. Oleg Sențov nu a făcut nimic ilegal, cu excepția faptului că n-a fost pe placul guvernului rus.”

Oleg Sențov a protestat față de anexarea Crimeii. În martie 2014, el a fost reținut de ofițeri ruși de securitate, care l-au acuzat de faptul că ar fi dorit să arunce în aer un monument al lui Lenin din Simferopol și să dea foc biroului „Partidului Regiunilor”. În timpul procesului, Sențov a reclamat că este persecutat politic și că a fost supus torturii în închisoare. Drept răspuns, regizorul a fost condamnat la 20 de ani de închisoare.

Oleg Sențov, cineast:Lașitatea este principalul și cel mai grav păcat de pe pământ.”

La avanpremieră sala era arhiplină. Printre spectatori au fost: Marina Poroșenko, soția președintelui ucrainean; Ilmi Umerov, vicepreședintele Mejlis -ului tătarilor din Crimeea, condamnat și el în Rusia, dar cedat ulterior în urma unui schimb; ambasadori și diplomați străini, miniștri și oficiali ucraineni.

Marina Poroșenko, soția președintelui Ucrainei:Este foarte important să nu ne transformăm și noi în niște „numere”, care nu au propriile lor nume, care nu au propria lor istorie, care nu au propria lor țară.”

Edward Hooks, ambasadorul Olandei în Ucraina, a decis în mod special să participe la acest eveniment pentru a arăta solidaritatea cu Oleg Sențov.

Edward Hooks, ambasadorul Olandei în Ucraina:Sunt prezent aici în această seară în semn de solidaritate cu dl Sențov. Credem că este foarte important acum ca Rusia să-l elibereze pe Sențov. Faptul că el rămâne închis este o fărădelege.”

După încheierea grevei foamei, Sențov a dispărut, practic, din spațiul informațional ucrainean, spune producătorul și bunul său prieten, Anna Polenciuk. Spectacolul este o încercare de a reaminti despre deținuții politici ucraineni din închisorile din Rusia și Crimeea anexată.

Anna Polenciuk, producător:Cu această piesa a lui Sențov, reamintim lumii despre problema detenției sale, despre creația sa, despre faptul că un talent nu poate fi închis după gratii.”

Pe 25 octombrie, Oleg Sențov a fost distins cu Premiul Saharov pentru libertatea de gândire, acordat de Parlamentul European. Acum, deputații PE negociază cu Rusia eliberarea lui Sențov, astfel încât cineastul ucrainean să poată ridica personal acest premiu.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG