Linkuri accesibilitate

„Numai oftăm din greu și suflăm ușor ca să trăim bine, dar bine nu trăim...” (VIDEO)


Imagine surprinsă la Cupcini
Imagine surprinsă la Cupcini

La sfîrșit de săptămână cu Europa Liberă, Valentina Ursu și interlocutorii ei, moldoveni din Cupcini, Edineț, și activistul civic Valeriu Pașa.

„Uniunea Europeană va fi atentă la campania electorală pentru parlamentare pe parcursul campaniei și după scrutin pentru a se asigura că întregul proces s-a desfășurat cu respectarea normelor democratice”. Aceasta este declarația șefului Delegației Uniunii Europene la Chișinău Peter Michalko, făcută recent la PRO TV Chișinău. Diplomatul a mai menționat că nu a remarcat progres în domeniile-cheie pentru dezvoltarea societății și îndeosebi în justiție. Pe de altă parte, autoritățile de la Chișinău spun că obiectivul integrării europene este asociat cu modernizarea politico-juridică și social-economică a Republicii Moldova, dar cetățenii vor infrastructură și servicii de calitate, locuri de muncă bine plătite și o luptă veritabilă împotriva corupției, astfel încât în fața legii toți cetățenii să fie egali. Oamenii simpli leagă implicarea lor de apropiatele alegeri, care trebuie să fie corecte și să aducă în Parlament deputați integri și responsabili. La acest sfârșit de săptămână aflăm păsul localnicilor de la nordul țării.

„Numai oftăm din greu și suflăm ușor ca să trăim bine, dar bine nu trăim...”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:37:48 0:00
Link direct

* * *

La Cupcini, Edineț, oamenii cu care am discutat își amintesc că la fiecare ciclu electoral lor li s-a spus că ei decid și după fiecare alegeri viața lor a rămas la fel. Tot mai mulți oameni intenționează să plece din țara lor lovită de sărăcie și vorbesc despre necazuri.

– „Greutățile de pe fața pământului numai îs în Moldova. Pensionarii din Cupcini au vândut frigiderele, telefoanele de masă, tot, că n-au ce mânca. Un telefonist, coleg, mie îmi spune: „Fedia, dacă vrei, pot să-ți dau cinci telefoane cu 10 lei telefonul”. – „Dar de unde le-ai luat, Serioja?” – „Pensionarul le vinde că nu are ce mânca”. – „Măi, d-apoi Guvernul...” – „Care Guvern?... Ei toți strigă. Cine, măi, Guvernul?...”

Europa Liberă: Chiar atât de mare îi gradul acesta de sărăcie?

– „Îi greu, doamnă! D-apoi nu vedeți? Este lume care-i prăpădită în ziua de azi.”

Europa Liberă: Deseori mulți îmi pun întrebarea: de ce scot din oameni mai mult oftat, necazuri și nu vedem și partea plină a paharului? Iată, pentru Dvs., care e partea plină a paharului?

– „...Nu pot să răspund, doamnă. Eu le-aș spune la toți: sănătate și lasă-i să se uite la norod, doamnă. A mea bucurie-i să-mi fie copii sănătoși și dumneata să fii sănătoasă, și soțul, și toți mai departe. Las’ să fie și ei sănătoși, dar să facă treabă. Dă Doamne să-i audă și să facă tot ceea ce cere norodul, dar ei nu fac nimic.”

Europa Liberă: Dar alegerile din 24 februarie ce vor decide?

– „Ei, alegerile, dacă am fi toți uniți, apoi am face treabă, dar nu știu...”

Europa Liberă: Dar de ce-i această dezbinare?

– „Pentru că oamenii nu se pot uni. Tot acei de sus umblă prin sate și dau câte 90 de lei, au dat la celelalte și mie mi-au dat.”

Europa Liberă: Și ați luat banii?

– „Ei, dar de ce să nu-i iau, dacă mi-i dă degeaba?”

Europa Liberă: Și ați votat pentru cel care v-au sugerat?

– „Mătincă da. Dar cât se grăiește de miliard și tot noi îl plătim, dar ei nici nu șed la închisoare, Șor sau... Aiștia-s hoți de categoria superioară, fără margine, hoți! Unul poate fură acolo un leu ceva, dar el fură miliarde și tot nu-i ajung.”

Europa Liberă: Cine la modul serios se gândește astăzi la interesul național al Republicii Moldova?

– „Nu știu. Tare-i complicată viața, doamnă, tare-i complicată și lumea moare de foame. Eu nu pot să amăgesc ori să grăiesc mult, că eu îs creștin; eu caut de biserica din Cupcini. Azi am fost la slujbă, eu îmi fac cruce și mă rog pentru toți, eu pun o luminiță de sănătatea la toată lumea din Moldova.”

Europa Liberă: Cum vedeți viitorul Republicii Moldova?

– „Cam greu, cam nu se vede.”

Europa Liberă: Dar de cine depinde ziua de mâine a statului?

– „Depinde de norod mătincă. Cum norodul a zice, dacă va dovedi, dar n-o să dovedească că de-amu îi plătit peste tot locul mătincă. Îi plătit, asta precis.”

Europa Liberă: Și banul astăzi chiar hotărăște totul?

– „Banul? Da! În ziua de azi banu-i la putere.”

Europa Liberă: Cum vă explicați goana asta după cât mai multă avuție?

– „Asta-i boală. Îi rugăm, îi rugăm: uitați-vă la norod, sculați-vă mâine-dimineață și uitați-vă la norod, ce face norodul. Fac drumurile astea, nu știți ce drumuri fac. Iaca la noi aici nu departe, la 300 de metri să vedeți ce drum au făcut – l-au cârpit așa-ia de aici dincolo și... Eu am fost puțin la copii în alte țări și am văzut cum trăiește lumea acolo, dar ea-i deprinsă cu așa trai de sute de ani în urmă, dar la noi trai bun n-avem degrabă.”

– „Am 86 de ani. Am ieșit la pensie. Am lucrat 21 de ani în colhoz și 21 la un complex de porci. Cu mare greu am ajuns eu anul ista la 1.200 și 1 leu. Măi oameni buni, cum să trăiești cu așa bani? Și uite mata ce zile am ajuns noi, bătrânii. Suntem pierduți!”

Europa Liberă: O dată la patru ani, mergeți și votați, îi alegeți pe cei mai buni dintre cei mai buni politicieni, ca să vă facă viața mai ușoară, să aducă bunăstare și în casa Dvs.

– „Bine, mă duc să votez. Parcă îmi pare că iaca-iaca-iaca, dar nimic nu se mișcă. Din ce partid ești mata?”

Europa Liberă: Nu sunt din partid, eu îs jurnalistă.

– „Nu ești cu partidul? Uite, îmi pare bine! Nu știu ce fac cu partidele acestea, iacătă-i se batjocoresc... Aista-i Parlament? Aiștia-s bandiți!”

Europa Liberă: Așa de supărată sunteți?

– „Așa-s de supărată că arde măduva-n mine, pentru că atâta am muncit și acum cu ce trăiesc. Eu dau la unul din Parlament pensia mea să trăiască el, dar numai cu pensia mea – să plătească iaca cum plătesc aici: căldura, apa; apa la noi îi cel mai scumpă aici – 37 de lei și 40 de bănuți cubul. Măi oameni buni, deunăzi-seară a spus de pensie, că ultima etapă mai iese acum la care le adaugă, dar de aiști bătrâni n-o zis: „sunteți vii, ori de-amu vă lăsăm să muriți și gata, altceva nimic”. Dar noi am făcut lucrul ista de ei au ajuns atâția în Parlament.”

Europa Liberă: Câți îs acolo, știți?

– „O sută și unu. Îi destul unu! Vreau să fie pentru norod numai, eu vă spun pe cinste – eu am văzut pe televizor casa lui Plahotniuc, apoi din ce-o făcut el, câtă zarplată (leafă) a avut el?”

Europa Liberă: Ce le doriți Dvs. politicienilor?

– „Le doresc să fie pentru norod, să nu facă banditismul ista. Unde-i miliardul pe care l-au furat? Eu am văzut sacul care o chicat din mașină. Unde-i sacul acela de bani? Cui i-o dat sacul acela de bani, ha? Rușine să le fie la obraz, că-și bat joc de pensionari! Ce el mai puțin o furat, mata crezi?”

Europa Liberă: Cine?

– „Șor aista. Oare Dodon n-a furat? Oare Plahotniuc n-a furat? Oare Ghimpu? Toți îs o apă și-un pământ! Îs toți totuna!”

– „Uitați-vă prețul. Cât a fost anul trecut și cât îi azi la măr, cât îi prețul la fasole, cât îi prețul la lapte, la toate productele?”

La Cupcini
La Cupcini

Europa Liberă: Dvs. o dată la patru ani mergeți și alegeți conducerea care vă promite prosperitate, bunăstare.

– „Da, tot pe aceia îi alegem...”

– „Da, n-avem ce alege mai bun. Și aceștia își dictează..., îi cumpără pe alegători, dar nu-i...”

Europa Liberă: De ce își vând votul?

– „Dar el îi mulțumit cu suta ceea de lei, de atâta că azi are ce mânca, are cu ce trăi...”

Europa Liberă: Dar se gândește că patru ani nu-i va fi ușor?

– „N-are cine gândi, n-are cine conduce, n-are cine învăța, n-are cine disciplina, necătând că vor toți în Europa, dar... nu știu cine vrea.”

Europa Liberă: Și ce-i de făcut? Propuneți niște soluții.

– „Moldoveanul îi învățat să lucreze, să muncească, dar nu să aleagă. Sute de oameni îs aruncați în stradă azi și nimeni nu ridică întrebarea, nimeni nu se revoltă, să facă greve, parcă așa și trebuie să fie.”

Europa Liberă: Așa se zice că cetățenii merită guvernarea pe care o au.

– „Care guvernare? Ce noi azi avem guvernare? Noi avem conducere, noi avem stat? Practic nu-l avem. Nu-i! N-are cine conduce cu noi. N-are cine!”

Europa Liberă: Și de s-a ajuns la asta?

– „De atâta că fură toți și toți vor bani și nimeni nu-i controlează; cine și ce vrea, aceea face.”

Europa Liberă: Și cine-i stăpânul adevărat al Republicii Moldova?

– „Stăpânul adevărat, să vi-l spun? Toți îl știu. Or să strige degrabă: „Plahotniuc-regele!” ca și cum strigau: „Ceaușescu-regele!” Așa o să fie și la noi.”

Europa Liberă: Cum se trăiește astăzi în Moldova?

– „Nu chiar bine, ar trebui să fie mai bine.”

Europa Liberă: Mai bine ce ar însemna?

La Cupcini
La Cupcini

– „Pensia la pensionari s-o adauge, de lucru tineretul să aibă, să nu se ducă în alte țări. Iaca asta trebuie!”

Europa Liberă: Pe strada asta tot văd case: „De vânzare, de vânzare, de vânzare...”

– „D-apoi dacă se duce toată lumea... Dar ce numai aici? Asta peste toată Moldova îi așa. Dar la noi, aici, câte zavoade (uzine) sunt și nu-i de lucru. De ce nu-i de lucru? Că nu-și dă interesul nimeni. Așa zavoade mari și să nu fie de lucru... Asta nu-i normal! Este conservnîi, hlebokombinat, molocinîi (fabrica de conserve, combinatul de panificație, fabrica de lactate) – atâtea zavoade, și să nu fie de lucru. Asta nu-i normal! Casele se vând... Cândva veneau din alte țări aici la lucru, dar acum se duc aiști de pe loc și cvartirile (apartamentele) tot așa – închise – și se duc, că n-au de lucru.”

Europa Liberă: A cui e vina?

– „Mulți sunt la conducere, dar puțini conduc țara.”

Europa Liberă: Cine ar trebui să manifeste interes pentru grijile omului?

– „Conducerea, conducerea...”

Europa Liberă: Dvs. alegeți această conducere.

– „Apoi noi i-alegem, ian-auzi mata, d-apu dacă n-aleg toți totuna și aleg – greșim, nu greșim – aleg. Dar să vă spun drept, nici nu știi pe cine să-l alegi. În cine să ai încredere că el poate să răspundă?”

Europa Liberă: De ce e atât de greu să știi cui să-i acorzi votul?

– „Dacă îl știe pe omul acela că el o să poată conduce, îl alege, dar dacă nu îl știe... Apoi eu nu înțeleg cum alții socot că „ei, l-am votat pe acela, de-amu ce-a fi aceea a fi...”. D-apoi cum așa? D-apoi asta trebuie să ai un folos ceva și pentru tineret, pentru bătrâni, pentru îndeobște viața asta în Moldova. Se stăruie, iaca, Filip, că face el, sărmanul, parcă oleacă sunt schimbări, nu-i vorbă, că nu-i așa cum era, dar tot...”

Europa Liberă: Câte partide sunt în Moldova, știți?

– „Da’ eu știu? S-aude la televizor că 4-5, dar ele mătincă mai multe sunt și fiecare în felul lui...”

Europa Liberă: Patruzeci și cinci.

– „Patruzeci și cinci? Ooo! Dar ce fac aceste 45 de partide? S-arate lucrul lui, ce face el. Dar ce nu-i întreabă nimeni ce fac ei? Sau ei fac fiecare din capul lui, ce-l ajunge capul?”

Europa Liberă: O dată la patru ani, cetățeanul, alegătorul e cel care decide cui să-i dea votul.

– „Igor Dodon vrea cu Rusia, aiștia vor cu România, care vor cu Europa – în trei părți, care și unde... (râde).”

Europa Liberă: Dar Dvs. unde vreți?

– „Trebuie să trăim bine cu toți, dar să ne căutăm de treabă aici unde ne-am născut.”

Europa Liberă: Cât de important e ca cetățeanul să meargă să-și dea votul?

– „Ei, apoi e mare importanță, dar dacă nu știu ce aici..., iaca, vedeți că se alege. Și când colo, nu știu ce încurcă treaba... cu bani ori cu ce acolo votează, fac fel de fel de prostii. Dacă 25 de ani n-a fost regulă, ei acum tare greu...”

Europa Liberă: Ce se va decide la alegerile din februarie, din 24 februarie, ce se va hotărî?

– „Să fie așa, un prezident bun ca să...”

Europa Liberă: Se aleg deputații, nu se alege președintele...

– „Aaa, deputații amu se aleg? Da’ pe aiștia cine i-o ales, deputații iștia că-s așa de mulți? Ei s-o ales singuri pe dânșii deputați.”

Europa Liberă: Acum patru ani, dvs. ați mers la alegerile parlamentare...”

– „Da’ nu s-o spus...”

Europa Liberă: Și ați trimis 101 deputați în Parlament...

– „Dar ce fac ei?”

Europa Liberă: Legi.

– „Legi? Dar nu știu cui fac legi, pentru dânșii?”

Europa Liberă: Ce pensie aveți?

– „Eu am 975 (de lei) și am crescut patru copii.”

Europa Liberă: Și cum vă descurcați cu 945 de lei?

– „Iaca așa..., nu mâncăm cum alții zic că delicatese, dar mâncăm... nu ședem flămânzi, dar așa... Și copiii oleacă, dacă pot, ne mai ajută...”

Europa Liberă: Am ajuns aici, la Cupcini, cu microfonul Europei Libere și stăm de vorbă cu localnicii despre viața, despre traiul pe care îl duc. Cum e?

– „Îi greu!... Noi am trecut prin multe greutăți, că am 81 de ani.”

Europa Liberă: Sănătate!

– „Și am crezut că va fi mai bine pentru copii, dar îi greu; copiii îs plecați, nepoțeii îs plecați... (plânge).”

Europa Liberă: Pe ce cale merge azi Moldova? Unde va ajunge?

– „Are să se distrugă, are să dispară de pe pământ.”

Europa Liberă: De ce?

– „D-apoi dacă toți o trag și o descompun...”

La Cupcini
La Cupcini

Europa Liberă: Cine trebuie să fie stăpânul acestei palme de pământ?

– „De-amu nu știu cine poate să fie, că de-amu tare puțini au rămas...”

– „Nimeni nu-și bate capul de săracul popor. Și lui îi rămâne numai să suspine și... mai lăsător ca moldovanul și cu capul aplecat nu-s. De atâta suspină că-i răbdător și muncește și-i rabdă pe toți, tot râsul...”

Europa Liberă: Ce-i de făcut ca să se revină la normalitate, legea să fie lege, demnitatea omului să nu fie transformată în umilință?

– „Trebuie de aruncat gunoiul și de făcut curățenie, dar la noi moldovanul nostru nu poate să facă așa ceva, că el are frică, el are teamă că amuși o să-i ia pământul înapoi, amu dacă are iaca așa un magazin – o să-i trimită de zece ori pe zi controluri și el rămâne fără o bucățică de pâine, și el rabdă și tace, și apleacă capul. Trebuie de scos gunoiul, dar la noi toți se tem.”

Europa Liberă: D-apoi 24 februarie nu e ziua când poate fi scos gunoiul?

– „La noi dintr-acei care-s puși ca noi să-i alegem îs toți răi. Și noi alegem din răul care este, adică unul care ni se pare că-i mai puțin rău, dar cuvântul „rău” sensul nu și-l pierde – că-i mare, că-i mic –, el rău și răutate face. Trebuie o revoluție și de măturat tot răul despre care vorbesc. Eu nu vreau să mă adâncesc, că...”

Europa Liberă: Dar un politician bun pentru Dvs. ce ar însemna?

– „La noi nu poate să vină un deputat bun, că el ca să devină deputat, el trebuie să plătească bani și el dacă plătește bani, el de-acum nu-i bun. Cine fără legături, fără a plăti poate să devină deputat? La noi îi exclus, că nu-i unul, înțelegeți? Nu-i un știr în toată grădina, dar îi mai mult știr decât legume. Iaca unde-i boala. Eu am lucrat conducător în viața mea și am lucrat, iaca, și el a lucrat conducător. Întrebați-l și pe dânsul, cum se lucra atunci și cum se lucrează azi. Noi într-o vreme am lucrat conducători, conducători mari, raionali, el interraional. Ian întrebați-l azi pentru cine are să voteze el pe data de 24 februarie.”

Europa Liberă: Ce răspuns aveți?

– „Dar eu încă nu m-am...”

– „Nu trebuie să spui cine ești.”

– „Eu încă nu m-am hotărât, dar de-amu îi hotărât. Noi vorbim fără a ne numi cine suntem, că ne temem.”

Europa Liberă: Da, absolut.

– „Eu nu mă tem...”

– „Dar eu mă tem, că am ce pierde.”

Europa Liberă: Dar cine decide astăzi viitorul Moldovei?

– „Dar cine decide?... Ar trebui poporul să decidă, dar poporul totu-i dus. Cine să decidă în țara asta? Doamne ferește! E un dezastru. Eu iaca, acum, la sfârșitul lui septembrie am venit și iarăși plec la sfârșitul lunii.”

Europa Liberă: Dar dacă mai pleacă lumea, pentru că exodul nu se oprește, se depopulează Moldova și ce va fi cu bucata asta de pământ?

– „Da’ ce va fi? Sate întregi de-amu sunt fără populație... Asta-i că nu știi pe cine dai jos și nu știi pe cine să alegi, iaca ce-i chestia.”

– „În ‘90, când s-a început independența, cei care ne conduceau se numărau comuniștii, totalitari ș.a.m.d. Ei s-au dus. Și cine a venit să ne comande mai departe? Aceiași comuniști, nici părul nu și l-au schimbat, numai denumirea. Înțelegeți? Așa și amu. Pe oricine au să aleagă, tot din tâlharii ceia au să nimerească.”

La Cupcini
La Cupcini

„Кто только подходят к власти, они творят свои чудеса, личные интересы и всё. Какое это имеет значение? Выбирай коммунистов, выбирай либералов, выбирай демократов, всё ровно одно и тоже получается. („Oricine vine la putere, își face „minunile”, interesele personale și asta-i totul. Ce importanță are asta? Chiar dacă alegi comuniștii sau alegi liberalii, sau alegi democrații este exact același lucru.”

Europa Liberă: Нет разницы? (Nu este diferență?)

Нету разницы, потому что приходят к власти и думают только о собственных интересах.” („Nu-i diferență, pentru că, ajungând la putere, ei se gândesc doar la interesele personale.”)

Europa Liberă: Pe parcursul a trei ore, de când discut cu lumea aici, la piața din Cupcini, lumea mai mult necăjită, chinuită, cu oftatul, cu probleme... De ce?

– „Așa-i timpul, situația financiară la toți îi grea. Cred că de asta.”

Europa Liberă: Câți bani i-ar trebui omului să spună că duce o viață decentă?

– „Dacă ești sănătos și folosești numai pentru necesități, nu pentru medicamente, îți ajung 10 mii.”

Europa Liberă: Dar astăzi calea pe care merge Moldova e una dreaptă? Încotro se îndreaptă?

– „Nu mă implic în politică.”

Europa Liberă: Sunteți tânără. Dvs. cu ce idealuri trăiți? Cu ce speranțe?

– „Cu speranța în Dumnezeu. Numai Dumnezeu o să schimbe totul. Omenirea nu poate să schimbe nimic. Dumnezeu o să pună capăt la răutatea de astăzi și o să fie bine.”

Europa Liberă: Ce-i lipsește astăzi tineretului să spună că duce o viață bună?

– „Salarii decente, deoarece salariile îs mizere, dar prețurile îs destul de ridicate. De exemplu, eu, o profesoară cu un salariu de 1.800, acesta-i un salariu mizer pentru începători.”

Europa Liberă: Și cum vă descurcați ca și profesor cu un salariu de 1.800 de lei?

– „Păi o să mă duc în altă sferă. De exemplu, în poliție. O să mă duc în altă sferă, că nu-i nicio perspectivă în pedagogie.”

Europa Liberă: Cum vă explicați că au degradat lucrurile?

– „Din cauza conducerii noastre cu buzunarele pline...”

Europa Liberă: Conducerea-i aleasă tot de cetățeni cu drept de vot.

– „Cetățenii cred, dar, din păcate, numai promit și cu promisiunile rămânem. Nu-i nevoie de 101 deputați pentru a sta acolo.”

Europa Liberă: Ei fac legi și spun că legile acestea le fac în favoarea cetățenilor.

– „Păi nu-s în favoarea cetățenilor, îs în favoarea dumnealor. Pentru ce unei țări mici, cum e țara noastră, 101 deputați? Pentru ce ei să primească lunar salariu?”

Europa Liberă: Dvs. îi cunoașteți pe toți 101 legiuitori?

– „Nici în jumătate nu-i cunoaștem.”

Europa Liberă: Ce vor hotărî aceste alegeri din 24 februarie? Sunt alegeri parlamentare în baza unei noi reforme electorale – 51 de deputați vor fi trimiși în Parlament pe circumscripții, 50 – pe liste de partid.

– „Ar fi bine să rămână numai 50 sau 51 și cu atât să termine, pentru că...”

Europa Liberă: Dar ce vor hotărî aceste alegeri?

– „Cred că n-au să hotărască nimic, n-o să se schimbe nimic, cum a fost așa și o să fie. Pur și simplu, aici ca să schimbi, trebuie să fie ca în trecut, cum a fost Ștefan cel Mare – de pus la trunchi și capetele tăiate la toți...”

– „Să răspundă pentru milioanele pe care le-au furat, să răspundă toți și pe urmă poate va fi și mai înspre bine.”

Europa Liberă: Dar Dvs. aveți pentru cine să vă dați votul?

– „Eu, de-o pildă, nu.”

Europa Liberă: De ce nu-i căutați pe cei care ar merita votul Dvs.?

– „Am pierdut încrederea în toți. Ca exemplu, eu am născut jumătate de an în urmă și s-a apropiat medicul și-mi spune că „tu nu știi cât costă o cezariană?” La naștere m-a costat patru mii și jumătate.”

Europa Liberă: Unde, aici, la Edineț?

– „Aici la noi, la Edineț. Și plus la toate, nu mi-au dat voie să ies din maternitate fără un buchet de flori, o șampanie și o cutie de ciocolate...”

Europa Liberă: Credeți în viitorul Republicii Moldova?

– „Mai bine s-ar uni cu România și s-ar schimba conducerea și ar fi poate mai bine.”

La Cupcini, Edineț
La Cupcini, Edineț

Europa Liberă: Cât valorează votul cetățeanului, ce preț are?

– „La care le dă 100 de lei, la care le dă 200 și-i trimite cu de-a sila să-i voteze. Iaca cât costă (râde).”

Europa Liberă: Dar nu-i o umilință să-ți vinzi votul pentru 100, 200 de lei?

– „Sunt care iaca n-au cu ce trăi și pentru 100 de lei se duc acolo și strigă și la mitinguri și la ce vrei. Unde lucrează, acolo îi obligă că „duceți-vă la miting, că dacă nu, n-ai să lucrezi”. Iaca așa-i amu. În ce partid ești, cu acela du-te și votează, fă.”

– „Dar olecuțică măcar și la nord aici să vină, să vadă ce porcărie, dragă, aici este, pe la bolnițele (spitalele) acestea.”

Europa Liberă: Ce vor decide alegerile acestea parlamentare din 24 februarie 2019?

– „Nimic n-au să decidă! Cum a fost, așa o să fie, până n-au să-i schimbe pe toți de acolo.”

Europa Liberă: Numai dvs. puteți face schimbarea, alegătorii.

– „Noi nu decidem nimic, totu-i de sus, de la Chișinău.”

Europa Liberă: O să mergeți să votați?

– „Ne-om mai gândi...”

– „Dar nu mă duc să votez, nici pe unu nu mă duc să-l votez, că ei numai promit și nimic nu fac.”

– „Votul tău o să-l pună alții. Dacă n-ai să votezi, votul tău o să ți-l pună alții.”

– „Noi i-am ales pe aiști de sus. Și iaca l-au arătat și pe Șor că l-au dat la judecată. Dar el unde-i judecat, dacă el în Orhei ce face el? De unde ia banii ceia? El ce ține o vacă cum țin eu? De unde are el atâta bănărit? Amu a venit de-amu și la Edineț aici și a deschis magazin de-al lui Șor, cu mai ieftin. Dar de unde producția asta? Dar de ce nu dau și ceilalți tot mai ieftin, dar numai Șor dă? Și trebuie să te duci cu pașaportul și te pune acolo, că adică cumperi de acolo mai cu ieftin. Și el a luat dannîile (datele) celea de pe pașaportul meu și în computer îi al meu, dacă eu singurică cu mâna mea l-am dus și el o scris de acolo, că să-mi dea producție mai ieftină, dar el își face voturile lui. De unde știm noi înainte ce o să fie? Și ajunge în Parlament și Șor îi deputat, dar noi am rămas cu cârnații cu doi lei mai ieftin și prostește lumea la cap, ca să-i bludnicească, să zică că el face. Că țăranul ista prost, dacă n-are o copeică și nu-i ajunge, „hai, că ia uite, a venit Șor și ți-a dat”. Dar cu ce acolo? Că cârnațul, de pildă, în magazin îi 70, dar el l-a dat cu 68. Cu doi lei, ia uite... Sarea-i cinci lei aici, dar el a dat-o cu trei și toți că „ia uite, ne-a dat Șor”... Ce-a dat Șor? Dar statul unde-i? Statul care trebuie să conducă, de ce-i dă voie? Că ei îs toți hoți și toți bandiți! La o masă șed și beau și mănâncă, dar noi aici ședem și ne mâncăm unul pe altul și noi nu știm, încă bine că...”

Europa Liberă: Se dușmănește lumea?

– „D-apoi cum nu se dușmănește? De la neajunsuri și de la politică tot. Unu-i cu Șor, unu-i cu Dodon, unul... era să spun chiar acum cu cine-i...”

Europa Liberă: Și vă lasă cu oftatul sau cu speranța?

– „Cu oftatul. Numai oftăm din greu și suflăm ușor, ca să trăim bine, dar nu mai trăim... Nu trăim, că ședem și muncim și, iaca, la o coadă de vacă muncesc. Câtă muncă depune un țăran?! Copiii au lăsat părinții și s-au dus prin țări străine și au grijă de cei străini, dar aiștilalți, părinții lor, care i-au născut și le-au dat viață șed acasă și mor de foame...”

Europa Liberă: Dar de aici, de la Cupcini, îi plecată multă lume?

– „Toți aproape! Iaca îs goale etajele astea. Pleacă, se duc toți, tot tineretul ista se duce încolo...”

Europa Liberă: Ce le doriți politicienilor?

– „Să facă bine în țară.”

– „Le dorim să ajungă zilele noastre! Că strâng câte-o crenguță de pe drum, ca să fac focul. Și sănătatea noastră le-o dorim!”

Au fost voci culese la întâmplare pe străzile din Cupcini, Edineț.

* * *

Recenta rezoluție a Parlamentului European confirmă în cel mai clar mod că Republica Moldova este o țară capturată de interese oligarhice, iar justiția și statul de drept stau la cheremul unui singur om, e de părere expertul WatchDog Valeriu Pașa. Activistul civic mai spune că cetățenii nu sunt încântați de cârmacii lor.

Expertul Valeriu Pașa în studioul Europei Libere
Expertul Valeriu Pașa în studioul Europei Libere

Valeriu Pașa: „Eu cred că cetățenii urăsc clasa politică, anumiți politicieni în particular; nu cred că politicienii urăsc cetățenii din Republica Moldova, mai curând îi disprețuiesc, îi tratează ca pe un gen de, nu știu, robi. Cuvântul „robi” cel mai bine s-ar potrivi.”

Europa Liberă: Păi și de ce să nu-și schimbe atitudinea față de cetățean, care este alegător, dacă omul simplu vorbește despre dezamăgire, vorbește că nu mai are încredere în clasa politică și în instituțiile statului?

Valeriu Pașa: „Pentru că politicienii nu se tem, nu li se întâmplă nimic pentru această atitudine. Asta trenează de la independență încoace – au făcut ce au vrut, au amăgit, au furat, și-au bătut joc de popor și n-au avut de pătimit pentru asta. De asta și nu se tem, de asta și continuă în același sens. Ei văd că așa se poate, așa se simt ei confortabil, asta le aduce beneficii materiale nemijlocite, deci tot felul de satisfacții și de asta continuă să se comporte în felul în care au făcut până acum.”

Europa Liberă: Dar o dată la patru ani îi bate la ușa cetățeanului și îl îndeamnă să-i dea votul?

Valeriu Pașa: „Păi așa a fost până recent și o dată la patru ani exista o înțelegere nescrisă. OK, voi vă bateți joc de noi patru ani. Dacă nu ați făcut ce ne-ați promis sau nu v-ați comportat cât de cât decent cu noi, cetățenii, noi vă dăm afară, angajăm alții prin vot. Și asta cumva punea sfârșitul politicienilor care se aflau la putere și nu-și îndeplineau atribuțiile conform înțelegerii pe care au avut-o cu poporul. Exact asta s-a schimbat...”

Europa Liberă: Dar de ce politicianul promite ceea ce nu poate să facă?

Nu contează cum votați voi, o să fie majoritate parlamentară, cum o să vrea jupânul...

Valeriu Pașa: „Pentru că vrea să ajungă la putere și să fure. Asta se întâmplă în Republica Moldova. Iată anume această schimbare pe care o aduceau alegerile a fost, practic, eliminată mai recent. Asta s-a întâmplat, pentru asta s-a schimbat sistemul electoral, pentru asta s-au anulat alegerile din Chișinău, pentru asta se răspândește această stare de spirit în societate, intenționat, că nu are rost de mers la alegeri, că nu contează, pentru că, dacă nu ne plac rezultatele alegerilor, noi le schimbăm așa ca să ne placă nouă. Nu contează cum votați voi, o să fie majoritate parlamentară, cum o să vrea jupânul. Cam asta e ceea ce se întâmplă. Deci acest ciclu, pozitiv până la urmă, de schimbări de guverne, schimbări de guvernări prin alegeri, se pare că de data asta s-a întrerupt.”

Europa Liberă: Ultima deplasare am avut-o la nordul Republicii Moldova, am poposit la Cupcini. Cei cu care am discutat eu, majoritatea spun că nu vor merge la alegeri, pentru că votul lor nu mai decide nimic și că cel care ar trebui să lucreze în serviciul cetățeanului are cu totul alte priorități. De ce să mai meargă să voteze? E întrebarea omului simplu.

Valeriu Pașa: „Știți, în alte condiții, aș fi spus că nu, nu este adevărat, trebuie de mers și de luptat. Nu știu. Eu nu știu ce o să spun în ajun de alegeri. S-ar putea să consider la acea etapă că totuși trebuie de mers și de votat, dar cetățenii – ca de fiecare dată – au dreptate și acum, pentru că ei au conștientizat că, prin alegeri, guvernarea în Republica Moldova nu va fi schimbată. Și logica este foarte simplă. Au modificat sistemul astfel încât un partid cu 15 la sută să poată să aibă vreo 40 de deputați în Parlament, au modificat sistemul legislativ privind alegerile astfel încât candidații incomozi guvernării să poată să fie excluși oricând din cursa electorală sau nici măcar să nu fie înregistrați – și culmea! – dacă se dovedește că opoziția sau cei susținuți de popor totuși câștigă, nu-i nimic, ăștia anulează alegerile prin judecată, prin Curtea Constituțională oricând. Nu mai vorbim de stat de drept în Republica Moldova, nu mai vorbim de o lege funcțională, aceasta a fost ajustată sub niște necesități clare și dacă chiar nu sunt ei acoperiți legal, nu-i nimic, ei pot să ia și decizii ilegale.

De fapt, suveranitatea poporului a fost anulată...

Decizia CEC-ului de a anula alegerile – nu că a anula rezultatele votului, dar a anula alegerile în sine – este absolut ilegală. Nu este nicio prevedere legală care să permită astfel de lucruri. Deci, ei au inventat pe loc; la fel cum a fost decizia CEC-ului de a nu înregistra grupul de inițiativă pentru inițierea referendumului legislativ; la fel deci niciun temei legal nu au avut. Și l-au imaginat ei și în baza lui au luat o decizie. Și cetățenii conștientizează lucrurile acestea. Cetățenii noștri simt foarte bine, au această înțelepciune colectivă, prin care foarte bine știu să pună note atât politicienilor, cât și acțiunilor politice. De fapt, suveranitatea poporului a fost anulată, inițial prin acele modificări operate într-un mod absolut neghiob în repetate rânduri de către Curtea Constituțională prin modificarea – fără a întreba de cetățeni – a alegerilor esențiale, prin anularea în două rânduri a dreptului cetățenilor la referendum, adică să ia o decizie direct și prin anularea alegerilor în Chișinău, adică nici măcar ultimul instrument, care era participarea în administrarea treburilor publice prin reprezentanții poporului, și asta a fost anulat. De fapt, toate elementele suveranității poporului, așa cum le prevede Constituția, au fost anulate, pur și simplu.”

Europa Liberă: Și cum se depășește această stare de criză, această stare de lehamite, această situație incertă?

Expertul Valeriu Pașa
Expertul Valeriu Pașa

Valeriu Pașa: „Dacă cineva ți-a intrat în casă fără voia ta și o ocupă, tu ai opțiunea să chemi poliția, iar dacă poliția nu respectă legea și nu-ți face dreptate, ți-o faci cu mână proprie. Adică, ce faci? Intri și-l fugărești – cu binișorul, cu răul, cum îți iese. Exact asta-i situația în care este acum Republica Moldova. Starea de lucruri, această uzurpare a puterii de stat, care este pe față, deja nu o mai ascunde nimeni, nu văd cum poate să fie rezolvată prin alegeri. Deci, oamenii ăștia stau forțat acolo, fără să-i vrea nimeni. Ei trebuie, pur și simplu, fugăriți. Asta în toată literatura de specialitate și în popor se cheamă revoluție.”

Europa Liberă: Dar știți că într-un stat democratic, doar într-o autentică democrație se poate decide mergând la vot?

Valeriu Pașa: „Exact! Și de fapt, ceea ce nu avem noi acum, nu avem o democrație funcțională, un stat democratic și stat de drept, iar ceea pentru ce trebuie să luptăm la etapa aceasta nu sunt atât niște viziuni ideologice sau geopolitice. Primul lucru pentru care trebuie să luptăm este restabilirea democrației electorale, recăpătarea suveranității poporului.”

Europa Liberă: Cum obții acest lucru?

Valeriu Pașa: „Lucrul acesta poate fi obținut – eu nu cred că prin alegeri –, poate fi obținut prin proteste, printr-o revoltă pașnică, care să pună presiune până când scoate treptat, una după alta, unele instituții esențiale, în primul rând cele de forță, de sub controlul puterii uzurpatoare.”

Europa Liberă: Moldovenii s-au revoltat în 2009 și foarte mulți din ei spun că li s-a furat speranța și, după asta, majoritatea au ridicat mâinile, mulți și-au făcut bagajele și au plecat, exodul continuă și astăzi. Cu cine mai faci o revoluție?

Valeriu Pașa: „2009 nu este singurul an în care s-a făcut. În 2009 nu a fost niciun fel de revoluție, a fost un simplu protest, care era unul pașnic, dar a fost deturnat de către persoane care se aflau în anturajul, în cercul puterii de atunci pentru a da peste cap acel protest, pentru a scăpa de puterea lui Vladimir Voronin și s-o preia ei. În speță este vorba de Vladimir Plahotniuc și din toate investigațiile jurnalistice care s-au făcut la acea etapă, executanții-cheie ai provocărilor sunt cunoscuți.

Numai cine nu vrea, nu înțelege ce s-a întâmplat pe 7 aprilie 2009...

Toți sunt acum în structurile de forță și în alte instituții de stat care îi aparțin, sunt controlate de Vladimir Plahotniuc, foarte mulți executanți, chiar și de rangul cel mai jos, au ajuns să fie angajați de el. Numai cine nu vrea, nu înțelege ce s-a întâmplat pe 7 aprilie 2009. Cu siguranță, n-am avut treabă cu niciun fel de revoluție. Mai mult ca atât, comuniștii nu au plecat de la putere ca rezultat al activităților din 7 aprilie, dar ca rezultat al nealegerii președintelui în Parlament. Și s-a văzut foarte clar de ce, bine, mulți cetățeni, în special tinerii, voiau o schimbare de guvernare, mulți dintre cei care erau în opoziție sau aciuați în rândurile opoziție de atunci, de fapt, voiau să scape de Voronin, care nu le permitea lor să-și facă mendrele cu spălări de bani și cu furturi în măsura în care voiau ei. Nu că nu se fura pe timpul lui Voronin, se fura, dar probabil apetitul ăstora a crescut prea mult. Și s-a văzut. 2010-2014: spălarea a 22 de miliarde de dolari, furtul din sistemul bancar, trafic de tot felul de lucruri. Deci, nivelul de scheme corupte și murdare s-a ridicat astfel încât până în 2009 nici nu se visa și de asta au avut ei nevoie și de 7 aprilie, de asta au avut nevoie de alegeri noi și să scape de Voronin.”

Europa Liberă: Dvs. ați vorbit ceva mai devreme că e nevoie ca populația să continue să se revolte, iar pe de altă parte, cetățenii spun că au ieșit la proteste, ani în șir au fost în stradă, au cerut anumite revendicări și nu s-au ales cu nimic.

Valeriu Pașa: „Nu s-au ales cu nimic...”

Europa Liberă: E constatarea lor.

Valeriu Pașa: „Și este una adevărată, adică foarte puține s-au reușit prin intermediul protestelor, practic s-au redus la niște lucruri care s-au făcut în anul 2015, după care nu s-a prea reușit. Guvernarea, în persoana dlui Plahotniuc, a știut să joace foarte bine, să dezbine opoziția, să introducă subiecte false în agenda publică, astfel încât să divizeze lumea, s-o manipuleze și într-o mare măsură au reușit. Cert este că formatul protestelor trebuie schimbat. Dorința cetățenilor de a se opune nu a scăzut, a crescut dorința oamenilor să înțeleagă pentru ce fac lucrul acesta, ei sunt gata să meargă în continuare să protesteze, dar vor să știe foarte clar care-i planul. Deci nu mai iese lumea la protest de dragul protestului să strige duminică în fața unor instituții goale, ca să râdă cei de la putere de ei că, uite, au venit, au făcut un marș prin Chișinău și au plecat acasă. Cetățenii conștientizează că asta nu are efect, formatul protestului trebuie schimbat, liderii protestului trebuie să-și asume mai multe lucruri, inclusiv să prezinte cetățenilor o viziune clară despre cum îi dăm jos pe ăștia. Practic despre asta vorbim.”

Europa Liberă: Dar ar exista acest mănunchi de oameni care ar putea să preia guvernarea și să o facă mai eficientă, în folosul cetățeanului?

Valeriu Pașa: „Nu avem capacitate umană ca să avem un Guvern ideal, foarte multă lume a plecat, foarte multă lume profesionistă, puțini dintre ei ard de nerăbdare să vină acasă și să preia, de exemplu, un portofoliu de ministru. Cert este că mai prost ca acum, sigur nu va fi. De ce? Pentru că scopul existenței acestei guvernări și a instituțiilor capturate de ei și în Guvern este să se îmbogățească și să-și protejeze aflarea la putere, plus nivelul de incompetență a majorității membrilor actualului Guvern, a persoanelor care iau decizii, care formează legi, care formează politici este nemaivăzut, deci așa de prost nu a mai fost niciodată.

Cert este că mai prost ca acum, sigur nu va fi...

Și se vede din fiecare acțiune a lor, începând cu asfaltul îngropat în glod, vânzarea pe bani de nimic a unei întreprinderi strategice de stat, eliminarea din toate ministerele a ultimelor urme de profesionalism, de oameni care pricepeau cu ce se ocupă au dat peste cap procesul de implementare a Acordului de Asociere și în special a Acordului de Liber Schimb, pentru că nu-i duce capul. Deci, oameni absolut incompetenți ajung să facă politici. Aici nu-i vorba doar de îmbogățire, că nu mai fură ei chiar din toate celea, dar chiar și lucrurile elementare care cumva din inerție trebuie făcute ca să fie făcute că nu poate să nu le facă un minister, că nu mai execută doar comenzile de la partid, nu are cine să le facă. Adică mai prost decât este acum, sigur nu va fi. Nu trebuie să ne așteptăm la miracole, economice în special, că Republica Moldova se va relansa și în cinci ani de zile o să trăim toți bine. Nu! Dar contează, cel puțin, ca în fruntea Guvernului, în fruntea Parlamentului sau a majorității parlamentare să stea niște oameni măcar bine intenționați pentru început, poate nu super-profesioniști, dar măcar bine intenționați pentru început.”

Europa Liberă: Analiștii politici fac diferite scenarii postelectorale. Unii spun că ar putea să vină socialiștii și de unii singuri să creeze o majoritate, alții spun că ar putea să se ajungă la un compromis între Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor, ca să creeze majoritatea parlamentară, democrații nu ascund că ei vor de unii singuri să guverneze Republica Moldova, forțele pro-europene, antioligarhice, așa cum se numesc, spun că ar trebui să li se dea lor o șansă să câștige aceste alegeri parlamentare și să poată administra treburile statului, iar toate aceste scenarii duc Moldova în diferite direcții.

Valeriu Pașa: „Sunt niște scenarii ipotetice care chiar și cuprind unele entități ipotetice, de genul Partidul Democrat, Partidul Socialiștilor sau Partidul „Șor” ș.a. Acestea-s niște entități teoretice. În esență este cel care îi conduce, deci sunt piese din aceeași garnitură, deci denumirea partidelor nu contează. Este dl Vlad Plahotniuc, care are proiecte de business; în cazul dat, acestea-s proiecte politice. Partidul Socialiștilor, care a fost creat și crescut de către el, în care el controlează foarte multe persoane. Pur și simplu este suficient să fie trecută în vizor lista persoanelor care au fost înaintate din partea Partidului Socialiștilor, în special în raioane, deja pe circumscripții, ca să fie clar că aceștia sunt potențiale piese din viitoarea majoritate parlamentară creată de dl Plahotniuc. Partidele pro-europene de opoziție, chiar și așa slabe cum sunt ele, lovite din toate părțile, dar în condițiile unui scrutin corect, pe sistem proporțional, în care s-ar da condiții decente pentru participarea la vot diasporei, ar câștiga aceste alegeri această coaliție formată acum din partidele extraparlamentare de dreapta, ele ar câștiga cu siguranță aceste alegeri și fără prea mare efort, pentru că nivelul de repulsie față de actuala guvernare, numărul foarte mare de cetățeni care pe bună măsură îl percepe pe președintele Dodon și partidul său ca parte a acestei guvernări, deci este vorba de aceeași grupare până la urmă, o altă încrengătură a ei doar, este foarte mare, dar noi nu vorbim despre astfel de condiții, noi nu vorbim despre faptul că vor fi alegeri libere și corecte și că elementar nu avem acest sistem proporțional. Nimeni nu are de gând să-i dea voie diasporei să voteze, chiar dacă țara asta există pe banii diasporei.

Politică în Republica Moldova nu mai există de mult...

Drept rezultat, ce-o să fie după alegeri? Ce-o să vrea dl Plahotniuc, asta o să fie. El poate să asigure să guverneze nominal de unul singur Partidul Socialiștilor, n-are nicio problemă cu asta, nominal să fie toți de la socialiști. El unde a fost, acolo va rămâne. Altceva este că probabil n-o să-i placă lui un astfel de scenariu și o să încerce să deseneze ceva de genul unei majorități parlamentare de adunătură, unde Partidul Socialiștilor posibil să câștige alegerile cu 60 de mandate și apoi să rămână cu 20 sau cu 15, sau cum se va înțelege dl Plahotniuc cu dl Dodon. Deci acestea sunt aparențele – se mimează un proces de luptă politică. Politică în Republica Moldova nu mai există de mult.”

Europa Liberă: Și sentimentul de ură, de dușmănie va dispărea?

Valeriu Pașa: „Nu va dispărea și sunt niște lucruri periculoase, în special, ieșirile dlui Șor, prin intermediul căruia vorbește în mod absolut clar dl Plahotniuc și dl Șor spune ceea ce ar vrea foarte tare să spună dl Plahotniuc, dar încă nu-și permite s-o facă public din anumite considerente, în special pentru a nu atrage prea mult atenția partenerilor vestici, pe care deja și așa i-a enervat la culme și discursuri de genul „spânzurat pe arcul de Triumf”, apeluri din astea la vânători de oameni, după mine, sunt extrem de periculoase. Eu sper că n-o să fie reluat astfel de discurs, elementar că dl Plahotniuc o să-l liniștească pe Șor, o să-l pună înapoi în cușcă și o să-i permită să spună mai puține lucruri, pentru că este periculos, iar dl Plahotniuc ar fi cazul să se gândească un pas înainte, pentru că, dacă cumva se dă dezlegare de oameni vii în Republica Moldova, să arunce o privire prin sondajele de opinie și să se gândească cine ar putea să devină o potențială țintă extrem de populară. Deci în Republica Moldova nu s-au admis după ’92 și până acum conflicte deschise, niciodată ele nu au fost create pe interior, doar prin provocare externă. Ce a fost la Nistru în ’92, ce a fost în aceeași perioadă și anterior în Găgăuzia, deci nu au fost niște conflicte veritabile, astfel încât oamenii să-și provoace unul altuia leziuni sau alte lucruri.”

Europa Liberă: Confruntare civilă...

Valeriu Pașa: „O confruntare civilă. Este extrem de periculos. Noi, slavă Domnului, am reușit să evităm astfel de scenarii și bine ar fi să rămână tot așa în continuare, pentru că unde poate să aducă asta nu știe nimeni și mai bine nici să nu aflăm.”

XS
SM
MD
LG