Linkuri accesibilitate

NATO „Trident Juncture 2018” – jocuri de război la Cercul Polar (VIDEO)


Trondheim, October 30, 2018
Trondheim, October 30, 2018

Exercițiul este menit să arate cum ar funcționa coordonarea între militari din 31 de țări în caz de criză

Secretarul general al Organizaţiei Nord Atlantice (NATO), Jens Stoltenberg, participă în Norvegia la cele mai mari manevre militare ale NATO de după Războiul Rece.

Stoltenberg a acuzat marți Rusia ca a desfășurat la frontierele europene rachete capabile să transporte focoase nucleare.

Manevrele NATO, cu nume de cod „Trident Juncture 2018”, au început în 25 octombrie și vor dura până în 7 noiembrie.

Iau parte circa 50.000 de militari, 10.000 de tancuri și alte vehicule militare, mai mult de 300 de avioane și elicoptere şi 65 de nave. Exerciţiile se desfăşoară în centrul şi estul Norvegiei şi în zone din Atlanticul de Nord şi Marea Baltică, precum şi în spaţiul aerian al Finlandei şi Suediei.

Cele două țări partenere NATO, Finlanda și Suedia, cu statut teoretic neutru, participă alături de cele 29 de ţări membre ale NATO. Manevrele de marţi au avut loc lângă oraşul norvegian Trondheim, unde Stoltenberg, fost premier al Norvegiei, are de asemenea programată o întrevedere cu ministrul norvegian al apărării, Frank Bakke-Jensen.

Mare parte din manevrele militare NATO au loc în apropiere de Cercul Polar.

Exercițiul Trident este menit să arate cum ar funcționa coordonarea între militari din 31 de țări în caz de criză. Principala noutate, pe lângă amploarea trupelor (50.000 oameni), este dată de participarea Finlandei și Suediei, țări oficial neutre, dar din ce în ce mai preocupate de creșterea amenințării ruse.

NATO „Trident Juncture 2018”
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:01:27 0:00

Imediat după anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia, NATO pusese deja la punct o forță de intervenție rapidă, a cărei capacitate de reacție este de asemenea testată acum, precum și capacitatea de ripostă cibernetică.

Exerciţiile simulează un răspuns pe scară largă într-un scenariu pe baza articolului 5 al Tratatului NATO, care implică apărarea comună a unui stat membru în faţa unui atac din partea unui agresor străin.

Luna trecută, Donald Trump pusese încă o dată la îndoială validitatea Alianței, întrebându-se, într-un interviu cu Fox News, dacă NATO ar trebui să se mobilizeze pentru a apăra „micuțul Muntenegru”, cel mai nou membru al Alianței, insistând că Muntenegru se dovedește „foarte agresiv”.

De altfel, simultan cu exercițiile NATO, marina militară rusă a anunțat că va efectua teste cu rachete în apele internaţionale în apropiere de Norvegia. Rusia a informat despre aceste teste printr-un NOTAM, o înştiinţare către piloţi despre potenţialele riscuri de-a lungul rutei de zbor.

Testele rusești sunt programate să aibă loc de joi până sâmbătă, la vest de oraşele de coastă Kristiansund, Molde şi Alesund.

„Nu este nimic dramatic. Noi am luat la cunoştinţă şi vom urmări manevrele ruseşti”, a afirmat ministrul norvegian al apărării, Frank Bakke-Jensen

Rusia, la rândul ei, a organizat luna trecută uriașe manevre militare: „Vostok - 2018”, în care au fost implicați în jur de 300 de mii de militari (de șase ori mai mulți decât în manevrele NATO) și care au inclus și manevre comune cu China și Mongolia.

Ministrul rus al apărării Serghei Șoigu a precizat că în cazul Rusiei manevrele au fost cele mai mari de la cele din 1981 (cca. un sfert de milion de oameni), care implicaseră atunci și alte țări ale defunctului Pact de la Varșovia și care avuseseră loc la granița Poloniei, în momentul în care începuse ascensiunea, periculoasă pentru URSS, a sindicatului Solidaritatea.

Ambasadorii NATO la Bruxelles se întâlnesc miercuri 31 octombrie cu omologul lor rus, în contextul amplificării tensiunilor cu privire la soarta Tratatului de reducere a armamentului nuclear INF.

NATO şi-a suspendat cooperarea practică cu Rusia în 2014, după ce Moscova a anexat Peninsula ucraineană Crimeea, însă a păstrat deschise canale în vederea unor reuniuni de acest tip şi unei cooperări între militari.

XS
SM
MD
LG