Linkuri accesibilitate

Moldoveni cu paşapoarte falsificate, aduşi ilegali în Germania


Poliția germană arestînd la Hamburg traficanți de ființe umane (Foto: TV/NDR)

O lovitură dată unei reţele de traficanţi de oameni.

Poliţia federală din Germania (Bundespolizei) a percheziţionat luni seara şi în cursul acestei dimineţi mai multe locuinţe şi birouri din Hamburg, Bremen şi Saxonia anhaltină. La această amplă acţiune au participat peste 800 de poliţişti şi vameşi. În vizorul poliţiei se află mai mulţi prezumtivi făptaşi care ar fi coordonat o reţea de traficanţi de oameni. Aceştia au adus ilegal în Germania cîteva sute de persoane din Republica Moldova care aveau asupra lor paşapoarte româneşti, falsificate. Potrivit radioteleviziunii publice germane (NDR), cetăţenii moldoveni au lucrat în cadrul unor firme de pază şi de security. S-a mai aflat că trei persoane au fost arestate. Este vorba despre doi cetăţeni germani şi un cetăţean rus, suspectaţi de a fi organizat o reţea criminală, de a fi adus persoane ilegal în Germania, unde au lucrat fără acte în regulă. Totodată, cei trei sînt suspectaţi de falsificarea unor documente.

Moldoveni cu paşapoarte falsificate, aduşi ilegali în Germania
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:06 0:00
Link direct

În contextul acestei acţiuni s-a mai dat publicităţii informaţia că o contabilă din landul răsăritean Saxonia anhaltină, originară din Austria, implicată în această acţiune de trafic, ar întreţine legături cu aşa numiţii Cetăţeni ai Reich-ului (Reichsbürger). Persoanele care se intitulează Cetăţeni ai Reich-ului se află în vizorul autorităţilor pentru că refuză să recunoască dreptul la existenţă a Republicii Federale Germania. Persoanele active sub denumirea Cetăţeni ai Reich-ului împărtăşesc opinii taxate drept radicale de dreapta, activînd în cadrul unor structuri conspirative.

Imagine de telejurnal canalul TV ARD
Imagine de telejurnal canalul TV ARD

Cetăţenii moldoveni au fost angajaţi prin intermediul familiei de austrieci care deţine o firmă de pază în localitatea Arendssee, din Saxonia anhaltină, şi aveau un salar lunar brut de 500 de euro. Autorităţile germane cercetează acum dacă banii cîştigaţi de această firmă de pază au fost folosiţi pentru susţinerea financiară a activităţilor puse la cale de către aşa-numiţii Cetăţeni ai Reich-ului.

Investigaţiile parchetului au început deja anul trecut cînd s-a declanşat supravegherea suspecţilor.

Moldovenii cu falsa identitate română au lucrat în portul din Hamburg, pe diferite şantiere de construcţii şi chiar într-o tabără destinată unor azilanţi refugiaţi.

Despre contabila firmei de pază se ştie că este şefa unei structuri locale a organizaţiei ilegale Cetăţeni ai Reich-ului - care-şi spune „Samtgemeinde Alte Marck” şi care activează în regiunea Salzwedel şi Stendal (vezi: Raportul Oficiului pentru Protecţia Constituţiei pe 2017 din Saxonia anhaltină). În această regiune au fost construite structuri comunale, economice şi administrative paralele ale celor care refuză să recunoască Germania actuală ca stat. Se ştie că biroul contabilei a fost folosit ca sală de adunare a Cetăţenilor Reich-ului. El a devenit un soi de primărie în care au fost oficiate căsătorii şi s-au eliberat certificate de naştere alternative, bineînţeles, contra cost.

Potrivit Oficiului Federal pentru protecţia Constituţiei (Verfassungsschutz – precum se numeşte în Germania Serviciul de Informaţii Interne), pe teritoriul RFG-ului există circa 18.000 de persoane care activează ca „cetăţeni ai Reich-ului”.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG