Linkuri accesibilitate

Noua lege a pensiilor, criticată de experți: unele categorii de pensionari sunt discriminate


Potrivit studiului, noua lege nu satisface pe deplin așteptările viitorilor pensionari.

La 1 ianuarie 2017 au intrat în vigoare prevederile reformei sistemului de pensii. O parte din ele, care se referă la ajustarea pensiilor sau introducerea celei anticipate și chiar majorarea vârstei de pensionare, sunt considerate schimbări benefice. Totuși, reprezentanții sindicatelor și experți ai Fundației Friedrich Moldova consideră că noua lege nu satisface pe deplin așteptările viitorilor pensionari, unele categorii de angajați și vârstnici fiind discriminate.

Noua lege oferă dreptul la pensionarea anticipată pentru persoanele care pot face dovada stagiului deplin de cotizare, adică 33 de ani și șase luni. Acest lucru este posibil cu cel mult 3 ani înainte de vârsta standard de pensionare de 63 de ani. Chiar din acest an, peste două mii de bărbați au făcut uz de această prevedere. Femeile însă, pentru care se aplică treptat majorarea vârstei de pensionare pentru a ajunge la pragul de 63 de ani, vor putea solicita pensie anticipată abia în anul 2022, notează experții.

Sergiu Sainciuc, vicepreședintele Confederației Naționale a Sindicatelor crede că legiuitorii ar trebui să revină la acest articol pentru a garanta egalitatea dintre femei și bărbați.

Spre regret, pensionarii care lucrau la data intrării în vigoare a acestei norme, nu vor avea dreptul la recalcularea pensiei

Discriminatoriu este în opinia lui și faptul că de recalcularea pensiei nu vor beneficia și cei care s-au pensionat înainte de ianuarie 2017 și au muncit ulterior, plătind contribuțiile sociale:

„Cetățenii care au muncit, au ieșit la pensie începând cu 1 ianuarie sau chiar 1 aprilie atunci când se aplica formula nouă, li s-a calculat o pensie în baza formulei noi și aceste persoane vor avea dreptul la recalcularea pensiei după doi ani de zile. Însă spre regret, toți ceilalți pensionari care au muncit și munceau la data de punere în aplicare a acestei norme, spre regret nu vor avea dreptul la recalcularea pensiei. Dintr-o parte parcă este o normă foarte bună, însă ea este în detrimentul celor care au ieșit la pensie anticipat și continuă să muncească.”

Mai corect ar fi dacă s-ar calcula valoarea pensiei pentru fiecare an de lucru după pensionare, sumă care să fie adăugată ca supliment, inclusiv pentru cei care au ieșit la pensie înainte de 2017, propun experții.

Femeile vor putea solicita pensie anticipată abia în anul 2022

Potrivit noii legi, persoanelor care muncesc în condiții grele sau nocive nu li se acordă nici o facilitate, ceea ce, la fel, este o inechitate, constată Sergiu Sainciuc:

„Angajații care lucrau în aceste condiții, până la adoptarea legii 290, beneficiau de dreptul de a se pensiona anticipat, cu opt ani de zile înainte de vârsta standard de pensionare. Spre regret, norma aceasta a dispărut din lege și iese că, în continuare, aceste persoane urmează să mai muncească încă opt ani de zile pentru a-și realiza dreptul la pensie în condiții generale, ceea ce nu este corect.”

Experții sugerează guvernanților să stabilească o listă nouă și unică a celor care își fac meseria „în condiții foarte grele și foarte nocive” iar pentru aceste profesii, vârsta de pensionare să fie redusă de la 1 până la 8 ani.

În același timp, expertul belgian Martin Hutsebaut propune ca indexarea pensiilor să fie efectuată de fiecare dată când indicele prețului de consum crește peste limita de 2%:

Inflația este galopantă, iar legea prevede indexarea pensiilor doar o dată pe an

„Actualmente, rata inflației în Republica Moldova este de aproximativ 7,4 la sută, care este o inflație destul de mare. Eu aș numi această inflație – galopantă, iar legea prevede indexarea pensiilor doar o dată pe an. Prin urmare, dacă are loc doar această o singură indexare pe an, noi ne confruntăm cu probleme de ordin economic și social. Spre exemplu, prețurile în 2016 au crescut cu 7,4 la sută, iar indexarea va avea loc la 1 aprilie anul următor, asta înseamnă că între timp, între perioada când au crescut prețurile și perioada indexării, puterea de cumpărare a banilor se reduce destul de semnificativ.”

Expertul occidental susține că, în următoarea fază de reformă, este absolut necesară introducerea pensiilor private, care să fie obligatorii pentru toți muncitorii. În cel mai recent sondaj de opinie realizat de CBC-Axa, 56 la sută din respondenți au spus că n-ar accepta să achite o parte din venit în fondurile private de pensii. Fiecare al treilea cetățean susține însă această idee.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG