Linkuri accesibilitate

Recomandarea drumarilor, dar și a salvatorilor e ca cetățenii să țină cont de avertizările Serviciului Hidrometeorologic de Stat.

Potrivit Administrației de Stat a Drumurilor circulația pe principalele drumuri naționale este satisfăcătoare, urmând ca până la sfârșitul acestei zile să fie îmbunătățite condițiile de trafic și pe mai multe drumuri regionale, unde se intervine cu utilaje de deszăpezire. La această oră mai rămân însă deconectate de la energia electrică peste 100 de localități din 13 raioane ale țării.

Situaţia din R.Moldova după ninsorile abundente
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:47 0:00
Link direct


După ninsorile abundente din zilele trecute, drumarii au continuat să curățe și azi nămeții adunați pe unele artere. Iar pentru că prioritate au avut rețele de drumuri magistrale și republicane, unele localități îndepărtate de centrele raionale au rămas blocate, așteptând intervenția responsabililor. În consecință, circa 3000 de elevi care sunt transportați cu autobuzele la școlile de circumscripție nu au ajuns azi la ore și a fost sistată activitatea a 45 de instituții de învățământ. Sergiu Căpățînă, șeful serviciului operativ al Administrației de Stat a Drumurilor dă asigurări că în teren se lucrează intensiv, după prioritatea drumurilor de acces:

„Să spunem, S.A. Drumuri Criuleni, el are patru sectoare, sectorul Anenii-Noi, Criuleni, Chișinău și Dubăsari. Șefii de sector, care sunt în teren, ei cunosc dacă au o școală sau două. Noi ne axăm și ei cunosc această sarcină că odată cu căderea precipitațiilor, ei să asigure prioritar accesul către instituțiile școlare.”

Sergiu Căpățînă susține că angajații structurilor teritoriale ale Administrației de Stat a Drumurilor lucrează pe timp de iarnă în regim non-stop, echipamentul și dotările existente fiind suficiente pentru a interveni eficient și operativ.

Mulții dintre șoferii care au circulat în aceste zile pe drumurile proaspăt deszăpezite au pus la îndoială calitatea lucrărilor, postând pe internet fotografii cu șosele acoperite de omăt.

Sergiu Căpățînă are o explicație, el zice că rafalele de vânt puternic au compromis pe alocuri intervențiile drumarilor:

„Antreprenorul execută lucrările acestea de deszăpezire, dar după jumătate de oră, să te uiți în urmă, vezi că practic totul este la loc. Noi avem destule unități, circa 500, care sunt în stare satisfăcătoare de a fi antrenate în acest proces. Dar eficiența este foarte mică fiindcă îl așterne înapoi și iese că după două ore iar trebuie să intervenim.”

Pentru a fi cât mai eficienți, angajații Administrației de Stat a Drumurilor au lucrat în comun cu cei de la Inspectoratul Național de Patrulare și cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Ofițerul de Presă al Instituției, Liliana Pușcașu ne-a spus că salvatorii au fost chemați să intervină pentru a-i ajuta pe cei împotmoliți în omăt. La Soroca bunăoară, un autobuz școlar a rămas blocat iar în alte cazuri a fost nevoie de intervenție pentru că automobilele au derapat de pe traseu:

„Doar în seara zilei de ieri la Anenii-Noi am avut 100 de autoturisme care s-au pomenit în dificultate, fiind oameni care au solicitat asistența salvatorilor iar în total am avut peste 400 de autoturisme deblocate de către angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Vorbim de oamenii care s-au pomenit într-o situație de risc, împotmoliți pe traseele din raioanele Anenii-Noi, Șoldănești, Criuleni, Dubăsari, Rezina, deci practic în sudul și centrul țării au fost cele mai multe intervenții.”

Liliana Pușcașu mai spune că angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență continuă să intervină în teritoriu, unde lucrează și peste 80 de brigăzi specializate pentru reconectarea consumatorilor la curentul electric.

Recomandarea drumarilor, dar și a salvatorilor e ca cetățenii să țină cont de avertizările Serviciului Hidrometeorologic de Stat și să fie echipați corespunzător condițiilor de iarnă.

XS
SM
MD
LG