Linkuri accesibilitate

Prevesteşte modul în care au fost trasate circumscripțiile o campanie electorală fără transparență şi fairplay?


O secţie de votare din Londra
O secţie de votare din Londra

Mai mulți politicieni şi experţi se declară rezervați cu privire la felul cum au fost trasate circumscripțiile.

Oponenții sistemului electoral mixt critică circumscripțiile uninominale propuse de o comisie specială și adoptate marți seara prin hotărâre de guvern. Criticii spun că circumscripțiile ar fi fost trasate așa încât să avantajeze autorii reformei electorale, PDM și PSRM. Dar formațiunile opoziției spun că e prea devreme să decidă dacă și cum o să participe în alegerile parlamentare din 2018, care urmează a fi organizate conform noului sistem.

Două minute şi fără nicio întrebare din partea miniștrilor – atât a durat adoptarea în şedinţa Guvernului a hotărârii care trasează hotarele circumscripțiilor uninominale valabile pentru scrutinul parlamentar din anul viitor. Partidelor de opoziţie şi activiștilor civici care au monitorizat activitatea Comisiei împuternicite să alcătuiască harta electorala li s-a părut suspect până şi modul în care s-a introdus subiectul pe ordinea de zi, pe ultima sută de metri.

În ce priveşte harta celor 51 de circumscripţii dintre care două în regiunea transnistreană a ţării şi trei peste hotare – acestea au fost croite după nevoile tandemului PD-PSRM, concluzionează juristul Partidului Acţiune şi Solidaritate, Sergiu Litvinenco:

„Vedem cum, de exemplu, în Chişinău, graţie acestei hărţi, dreapta, deşi va lua mai multe voturi decât stânga socialistă, va câştiga mai puţine mandate în circumscripţii şi invers, stânga – socialiştii, deşi va lua mai puţine voturi decât dreapta pro-europeană, va câştiga mai multe circumscripţii. Este de menţionat că a fost discriminată într-un hal fără de hal diaspora, mai ales cea din partea europeană. De exemplu, valoarea votului cetățeanului din Italia va fi de nouă ori mai mică decât a cetăţenilor care domiciliază în Federaţia Rusă şi de 15 ori mai mică decât a cetăţenilor care domiciliază în regiunea transnistreană.”

Europa Liberă: În aceste condiţii, veţi participa la alegerile parlamentare aşteptate?

Sergiu Litvinenco: „Acum continuăm analiza noastră pentru a vedea dacă fenomenul numit gerrymandered (manipularea hărţii prin avantajarea unui partid politic) a fost utilizat masiv, adică la nivelul majorităţii circumscripţiilor uninominale. Vom informa, bineînţeles, partenerii europeni cu privire la abaterile grave de la principiile statului de drept şi de la standardele democratice ale Consiliului Europei. În funcţie de aceste circumstanţe, adică, de analiza pe care o vom realiza, vom stabili calea de urmat.”

Opoziţia comunistă din capul locului a refuzat să susţină modificarea Codului Electoral şi a pus la îndoială independenţa comisiei pentru constituirea circumscripţiilor uninominale. Iată de ce nu agreează nici rezultatul final, adică harta circumscripţiilor, explică deputatul comunist Oleg Reidman:

„Noi considerăm că sistemul electoral adoptat este incorect şi ilegal. Dacă vom participa la alegeri? Din punctul meu de vedere, orice formaţiune politică ar trebui să se implice în alegeri, însă nu s-a luat încă o decizie la nivel de partid, nu am discutat acest aspect. Noi credem că viitorul scrutin electoral ar trebui să se desfășoare în baza sistemului proporțional.”

Un apel public al mai multor ONG-uri accentuează un şir de probleme în activitatea Comisiei pentru constituirea circumscripțiilor uninominale. Ignorarea criteriilor de formare a circumscripțiilor din afara țării, precum și neglijarea prevederii care obligă Executivul să supună consultărilor publice hotărârea finală a Comisiei sunt câteva dintre reproșurile formulate. Directorul de programe al Asociaţiei Promo-Lex Pavel Postica spune că activitatea comisiei a fost lipsită de transparenţă:

Dincolo de faptul că şedinţele comisiei au fost transmise live şi noi am auzit discuţiile interminabile de acolo, ce a stat la bază, care a fost algoritmul matematic exact, toate prevederile legale care au fost utilizate pe fiecare caz în parte, noi nu am văzut

„Dincolo de faptul că şedinţele comisiei au fost transmise live şi noi am auzit discuţiile interminabile de acolo, ce a stat la bază, care a fost algoritmul matematic exact, toate prevederile legale care au fost utilizate pe fiecare caz în parte, noi nu am văzut. Nu ştim pe ce s-au bazat membrii comisiei când au adoptat hotărârea corespunzătoare. Au fost create iluzii de transparenţă anume pe motivul că au fost transmise on-line, prin intermediul unui prestator de servicii privat, aceste şedinţe, atâta tot. Jurnaliştii, cât şi noi ca observatori nu am avut acces la materialele de bază care au servit drept temei pentru adoptarea hotărârilor respective.”

Aprobată de Guvern, harta circumscripțiilor uninominale nu mai are cum să fie recroită, pentru că deputații au delegat comisiei speciale să facă muncă pretins tehnică. Mai mulți politicieni şi experţi cu care am stat de vorbă şi-au anunțat rezerve mari faţă de modul în care au fost trasate circumscripțiile, ceea ce îi determină să prognozeze o campanie lipsită de transparență şi fairplay.

Previous Next

XS
SM
MD
LG