Linkuri accesibilitate

Moșteniri fundamental diferite: István Csurka vs. Václav Havel


Istoria intelectualilor din Europa comunistă și post-comunistă este plină de paradoxuri și adeseori deconcertantă. Unii dintre cei care, în anii ’80, erau, ori păreau a fi personaje demne de tot respectul, au ales în anii următori să susțină poziții cel puțin stranii, chiar jenante. În loc de a gândi post-comunismul, deci în locul reflecției critice mature, s-au auto-victimizat și au făcut din marginalitate un titlu de onoare, plasându-se pe poziția de distribuitori auto-desemnați ai „certificatelor de bună purtare”. Din ungherele unor mereu invocate „biografii exemplare”, știu să trimită săgeți în dreapta și în stânga, să-și nege loialitățile de-odinioară, fiind convinși că nimic nu se interpune între ei și adevărul absolut, moral, istoric ori politic.

Alții au rămas fideli crezului lor democratic, fiind jigniți, maculați, ponegriți. Când ne ocupăm de acest subiect este bine să respectam faptele, să le cunoaștem și să încercăm să le înțelegem. Opoziția față de comunism a adus laolaltă, în unele momente, oameni cu opțiuni altminteri foarte diferite. Anticomunist a fost și Havel cu a sa viziune tolerantă, înrădăcinată în valorile societății deschise, dar și unii intelectuali cu înclinații intens xenofobe care au răbufnit în unele momente, în special după dezmembrarea Iugoslaviei.

István Csurka (1934-2012) a fost una din cele mai active și stridente voci ale naționalismului antiliberal din Ungaria. Activ inițial în Forumul Democratic Maghiar condus de József Antall, Csurka a devenit rapid o prezență tot mai stingheritoare pentru acest partid, de orientare conservatoare, nu radical-populistă. Csurka a fost fondator și lider al Partidului „Justiție și Viață” care a fost reprezentat în Parlamentul de la Budapesta între 1994 și 2002. Deși s-a declarat mereu un anticomunist din categoria „pură și dură”, biografia lui Csurka include și un moment de colaborare cu Securitatea regimului Kádár. A negat că ar fi oferit informații, dar rămâne faptul că tocmai el, cel care a ținut discursuri înfierbântate împotriva dictaturii comuniste, nu era exact personajul fără de prihană care se pretindea.

Retorica acestui dramaturg cândva de mare succes, critic al birocrației totalitare, era plină de venin șovin, îndeosebi pe linia unui antisemitism obsesiv. Ulterior, s-a adăugat fixația anti-Roma. În necrologul apărut în The New York Times pe data de 12 februarie 2012, este citat filosoful politic maghiar Gáspár Miklós Tamás care, într-un interviu acordat cu ani în urmă BBC-ului, spunea că, deși partidul lui Csurka nu era fascist sau nazist, programul său conținea exact temele favorite ale extremei drepte: antisemitism, anti-liberalism, șovinism, anti-constituționalism. Precizez ca G. M. Tamás, cândva un gânditor liberal-conservator, probabil unicul Tory din Opoziția Democratică maghiară, admirator al lui Isaiah Berlin, Michael Oakeshott și Aurel Kolnai, a migrat, în ultimii ani, către un stângism tot mai accentuat.

Ideile lui Csurka, înainte de toate exaltarea comunității agrare originare, a unei „maghiarități” amenințată de plutocrația mercantilă de tip capitalist și nostalgia pentru autoritarismul interbelic, au influențat cercurile populiste din Fidesz. Actualul viraj spre corporatism populist al lui Viktor Orbán nu poate fi înțeles fără examinarea câmpului de forță simbolic cu care, din nefericire, se identifică tot mai mult. Nu mai vorbesc de Jobbik cu ale sale manifestații și declarații fascistoide.

La polul opus a gândit și a acționat Václav Havel. Într-un superb articol apărut în The New Republic, Paul Berman accentua trei elemente care definesc moștenirea intelectuală și morală a autorului Scrisorilor către Olga: refuzul ideologiilor totale și totalizante, al doctrinelor politice pretins izbăvitoare; angajamentul de a trăi în adevăr și credința într-o transcendență care nu poate fi abolită și în raport cu care ne măsurăm propria umanitate. Csurka a exaltat colectivitatea organică, Havel a luminat orizontul de speranță, dar și de neliniște al unei subiectivități ireductibile la primatul colectivității. Două destine, două viziuni, două moșteniri fundamental diferite.

Vladimir Tismaneanu locuiește la Washington, este profesor de științe politice la Universitatea Maryland, director al Centrului pentru Studierea Societăților Post-comuniste . Din 1983, colaborator constant al postului de radio Europa Liberă, în ultimii ani autorul unui blog de istorie a comunismului și nu numai.

Autor a nenumărate cărți de istorie a comunismului și a perioadei postcomuniste.

A condus Comisia Prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din Romania – al cărei raport final a fost prezentat președintelui Traian Băsescu în Parlament, pe 18 decembrie, 2006. Un an mai târziu a co-editat cu istoricii Dorin Dobrincu și Cristian Vasile publicarea raportului la editura Humanitas Intre februarie 2010 si mai 2012, Președinte al Consiliului Științific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER).

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG