Linkuri accesibilitate

Mitropolia Basarbiei va primi anual două milioane de euro de la statul român. Președintele Iohannis a promulgat legea


Înaltpreasfințitul Petru, Mitropolitul Basarabiei
Înaltpreasfințitul Petru, Mitropolitul Basarabiei

Preşedintele român Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea prin care România acordă Mitropoliei Basarabiei echivalentul a două milioane de euro anual. Suma va fi prevăzută în bugetul Secretariatului General al Guvernului de la București și în cel al Secretariatului de Stat pentru Culte.

În ceea ce privește destinațiile sumei acordate Mitropoliei Basarabiei, parte a Bisericii Ortodoxe Române, acestea vor fi stabilite de Patriarhia Română şi de Sinodul Mitropoliei Basarabiei (Arhiepiscopia Chişinăului, Episcopia de Bălţi şi Episcopia Basarabiei de Sud).

Sumele alocate de la bugetul de stat vor fi folosite pentru restaurarea și conservarea bunurilor din patrimoniul imobil și mobil, precum și pentru întreținerea și funcționarea centrelor eparhiale și a unităților de cult.

De asemenea, din acești bani vor fi amenajate și întreținute muzeele de profil, vor fi reparate lăcașele de cult, aşezămintele culturale, de asistenţă socială şi medicală și vor putea fi cumpărate imobile pentru activitățile liturgice, culturale și mediatice.

Tot cu acești bani, vor fi sprijinite activitățile de asistență socială și medicală și activitățile cultural-religioase și mediatice ale Mitropoliei.

De asemenea, vor putea fi restaurate clădirile centrelor eparhiale, parohiile și mănăstirile și cele pentru învățământ teologic.

În ianuarie, în timpul unei vizite la București, președintele Parlamentului moldovean, Igor Grosu, spunea că sunt în curs de soluționare problemele referitoare la „tratamentul egal” care ar trebui acordat celor două mitropolii ortodoxe din Republica Moldova - Mitropolia Basarabiei și Mitropolia Moldovei (subordonată Bisericii Ortodoxe Ruse).

El s-a întâlnit atunci cu Patriarhul Daniel care a cerut ca Mitropolia Basarabiei să nu mai fie discriminată în raport cu cea care ține de Moscova și să i se retrocedeze imobilele confiscate de comuniști.

Tot atunci, Patriarhul României a cerut ca membrii clerului Mitropoliei Basarabiei să poată acorda asistență religioasă în armată, penitenciare și spitale, precum și să fie invitați la evenimentele oficiale la care participă și clericii din cealaltă structură bisericească de pe teritoriul Republicii Moldova.

De asemenea, Patriarhul Daniel a cerut ca Mitropoliei Basarabiei să-i fie retrocedate clădirile fostei Facultăți de Teologie Ortodoxă și fostului Seminar Teologic din Chișinău.

De asemenea, Daniel a cerut să primească în compensație un imobil în schimbul fostului sediu al Mitropoliei Basarabiei, care a fost demolat în perioada comunistă, iar pe locul acestuia a fost ridicată clădirea actuală a Guvernului Republicii Moldova.

Acest articol a fost preluat de la Europa Liberă România.

XS
SM
MD
LG