Linkuri accesibilitate

Sute de manifestanți și trei autocare „blocate”


Manifestanți, căutând să deblocheze autocarele sechestrate de poliție, Chișinău, 1 septembrie 2018
Manifestanți, căutând să deblocheze autocarele sechestrate de poliție, Chișinău, 1 septembrie 2018

Sute de persoane au participat sâmbătă, 1 septembrie, la mitingul din Piața Marii Adunări Naționale, care a marcat încheierea „Marșului Centenarului”.

Din nou, ca și acum o săptămână, o altercație cu poliția și-a aruncat umbra asupra întregului eveniment.

Inspectoratul General al Poliţiei acuză participanţii la „Marşului Centenar” că ar fi încălcat legea cu privire la întruniri atunci când au decis să părăsească PMAN, unde era autorizată întrunirea, şi au pornit în marş spre ieşirea din capitală, la bariera Sculeni, pentru a debloca trei autocare care i-au însoțit pe durata marșului început la Alba Iulia, România. „Organizatorii întrunirii nu au respectat prevederile art. 18 al Legii 26/2008 privind întrunirile, care prevede obligația desfășurării întrunirii doar în forma, în locul și în termen indicat în declarația prealabilă”, se spune într-un comunicat al Poliţiei. Se mai precizează că la bariera Sculeni unioniştii ar fi „blocat intenționat artera de transport pe str. Calea Ieşilor, fapte pasibile răspunderii contravenționale sau penale în dependență de consecințele produse”.

Se mai spune că polițiștii mascații sau „mascaţii” au intervenit împotriva unioniştilor pentru „deblocarea arterei de transport, în scopul evitării încălcării drepturilor omului la libera circulație”.

Poliţia a mai explicat că autocarele fuseseră reținute în urma unor apeluri telefonice care ar fi semnalat că „în autobuse se află obiecte interzise, substanțe explozive și altele obiecte interzise”.

Autocarele au fost duse la inspectoratul poliţiei din Străşeni pentru a fi examinate. „Organizatorii au fost anunțați și li s-a propus să se deplaseze la Străşeni pentru a fi prezenți la fața locului examinării, pentru a asigura transparență. De asemenea, a fost pus la dispoziție și transport pentru a se deplasa la Străşeni”, se mai precizează în comunicat.

Organizatorii „Marşului Centenar” au refuzat să meargă la Străşeni. Unul dintre ei, Vlad Bileţchi, preşedintele „Asociaţiei Onoare, Demnitate şi Patrie”, a spus că autocarele fusese percheziţionate la intrarea în țară de grăniceri care nu găsiseră nimic interzis în ele. Bilețchi a mai precizat că în cele trei autocare, pictate în culorile tricolorului, sunt doar echipamentele participanţilor la „Marşul Centenar”, adică corturi, saci de dormit şi lucruri personale.

Deputatul român Constantin Codreanu (PMP) care fusese şi el îmbrâncit alături de alţi zeci de unionişti de polițiști mascați, la bariera Sculeni, a condamnat ceea ce a numit abuzurile autorităţilor moldovene. El a declarat că poliţia ar fi executat „ordinile ilegale ale oligarhului Vlad Plahotniuc şi ale preşedintelui Igor Dodon”. Codreanu a cerut intervenția diplomaţiei române, dar şi sistarea oricărui ajutor, inclusiv financiar, din partea României pentru R. Moldova.

Poliţia de frontieră a dezminţit informaţia anunţată la amiază de Codreanu că la frontieră ar fi fost blocate mai multe autocare cu participanţi la Adunarea Centenară din PMAN.

Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), condus de Maia Sandu, a condamnat deja „acțiunile violente și provocatoare ale forțelor de ordine subordonate regimului Plahotniuc faţă de participanţii la Marea Adunare Centenară”. Într-o declarație a PAS se spune că astăzi s-a acționat exact ca împotriva „Mişcării de Rezistenţă ACUM” pe 26 și 27 august. „Cerem încetarea imediată a aplicării forței faţă de manifestanții paşnici şi asigurarea ordinii publice în timpul protestelor, în conformitate cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova, care garantează respectarea drepturilor cetăţenilor indiferent de opțiunile lor politice, ideologice, religioase sau etnice”, se mai spune în reacția PAS.

Flacăra unirii adusă în ștafetă, Chișinău, 1 septembrie 2018
Flacăra unirii adusă în ștafetă, Chișinău, 1 septembrie 2018

Către ora 19.00, participanţii la „Marşul Centenar”, câteva sute de persoane, îşi continuă manifestaţia în PMAN. Obiectivul declarat al manifestaţiei este adoptarea de către parlamentul R. Moldova a unei declaraţii de unire. Ei nu exclud că ar putea să înnopteze în PMAN aşa cum au înnoptat două nopţi în Vama Leuşeni, atunci când poliţia de frontieră le-a restricţionat accesul în ţară.

Piața Mari Adunări Naționale mai era rezervată sâmbătă de Partidul Socialiștilor, de gruparea care protestează împotriva scumpirii carburanților şi de Asociaţia „Credinţă Patriei”, dar întrunirile lor au fost contramandate.

Previous Next

XS
SM
MD
LG