Linkuri accesibilitate

Mineriadele din 1990 și 1991 au fost acțiuni politice ilegale, organizate în chip abuziv și anti-constituțional de către responsabilii unor structuri de putere din zonele serviciilor secrete, acționând la ordinul celor mai înalți demnitari ai unui regim pseudo-democratic. S-a recurs la forță, au fost molestați și chiar asasinați cetățeni absolut inocenți. Au fost maltratați studenți, elevi, simpli trecători pe străzile Bucureștiului (cum a fost cazul unui bun prieten, ziaristul american William McPherson, care a scris câțiva ani mai târziu excepționalul text „What Went Wrong?” apărut în revista Granta).

Cum spunea Monica Lovinescu, mineriadele au fost expresia recursului cinic al nomenclaturii la tactica fratricidului. Am numit atunci (într-un interviu luat de Raluca Barac, apărut în revista 22 și inclus apoi în volumul meu Ghilotina de scrum), iar Monica Lovinescu a fost de acord (vedeți volumul Etica neuitării apărut la Humanitas în 2008), ceea ce se petrecea în țară, paradoxul român. Țara în care aparent se petrecuse cea mai abruptă ruptură cu vechiul sistem era de fapt cea în care structurile de putere continuau să funcționeze după vechile reguli. Ceea ce politologia numește persistența elitelor comuniste cunoștea în România o experiență paradigmatică (evident, cu trucajele de rigoare).

Mineriadele au reprezentat așadar eșecul echipei feseniste la cel mai important capitol ce definește acțiunea democratică: obligația politicienilor de a apăra viețile cetățenilor (este o teză importantă a filosofului Peter Sloterdijk și nu numai a sa). Evident că dictatorii se ocupă de politică, dar obiectivele lor sunt altele.

Cu infinit cinism, echipa Iliescu-Roman a pus în pericol aceste vieți, a creat o stare de cvasi-anarhie în care s-au putut comite și s-au comis acțiuni barbare. Am scris la vremea respectivă despre felul cum s-a regizat această stare de insecuritate generală. Am examinat rolul imposturii, al travestiurilor, al propagandei și practicilor populist-demagogice (autoritarism, anti-intelectualism, etnocentrism șovin, colectivism etatist, anti-occidentalism) specifice regimului fesenist în volumul de dialoguri cu Mircea Mihăieș, Balul mascat (Polirom, 1996).

Sunt unii care susțin că ideologia acestei puteri era precară, eterogenă, fără substanță reală. Cred că există o parte de adevăr în această poziție. Dar Iliescu și partizanii săi știau ce nu doresc: nu voiau pluralism, nu voiau reforme radicale în economie, nu voiau capitalism liberal, nu voiau televiziuni independente, nu voiau examinarea onestă a trecutului totalitar și aflarea adevărului despre revoluția din decembrie 1989. În plus, pentru oameni formați în cultul violenței istorice proprie statului de nedrept, dintre care unii participaseră la acapararea puterii de către comuniști, recursul la forță și la denigrarea maniacală a opoziției erau ceva firesc.

La aproape trei decenii de la acel moment (13-15 iunie 1990), justiția pare gata să-și spună, în fine, cuvântul. Tocmai din acest motiv, pentru că sunt convins că democrația și justiția sunt inseparabile, susțin demersurile legate de adevărul despre revoluția din decembrie 1989 și despre mineriade, inclusiv deschiderea de acțiuni legale împotriva celor vinovați de crime. Nimeni nu are dreptul să se sustragă legii, indiferent de funcția pe care a avut-o cândva.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG