Linkuri accesibilitate

Mineriada ca formă de represiune folosită de regimul Iliescu


Primul președinte al României post-comuniste Ion Iliescu este acuzat de crime împotriva umanității

În România, fostul președinte Ion Iliescu ar putea fi condamnat la peste 15 ani de închisoare.

Fostul președinte al României Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, primul director al Serviciului Român de Informații, Virgil Măgureanu, și alți foști lideri ai puterii de acum 27 de ani au fost trimiși în judecată de procurorii militari pentru infracțiuni contra umanității petrecute în timpul mineriadei din zilele de 13-15 iunie 1990.

Mineriadele care au avut loc, imediat după căderea comunismului, au făcut parte din instrumentele de represiune ale Frontului Salvării Naționale, formațiune care-și asumase puterea în mod ilicit după fuga lui Nicolae Ceaușescu. Preluată din modelul stalinist, asmuțirea unei categorii sociale împotriva altor categorii a funcționat în România, pe fondul antagonizării muncitorilor împotriva intelectualilor.

Mineri la București
Mineri la București

Ion Iliescu era în 1990 un fost lider comunist marginalizat, care-și păstrase toate caracteristicile tovarășilor săi din Partidul Comunist: avea același vocabular, aceeași gestică și într-un fel aceleași aspirații. Ajuns președinte, alături de o grupare provenită din elitele fostului regim, Ion Iliescu și ceilalţi s-au lovit, începând din ianuarie 1990, de o opoziție din ce în ce mai vocală și mai puternică. Înainte de primele alegeri post comuniste din 20 mai 1990, fenomenul Piața Universității începuse deja să producă efecte: oamenii stăteau acolo zi și noapte, cerând aplicarea Proclamației de la Timișoara, care prin celebrul său punct 8 cerea ca legea electorală „să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate”, pornind de la faptul că „prezența lor în viața politică a țării este principala sursă a tensiunilor și suspiciunilor care frământă societatea românească”.

După primele alegeri, Ion Iliescu a fost ales președinte al României cu un scor de peste 80%, folosindu-se în campania electorală din plin televiziunea de stat, singura existentă atunci și de radioul public. În Piața Universității, nemulțumirea era astfel și mai mare printre opozanții regimului neocomunist instalat în decembrie 1989.

Pentru a pune capăt acestei manifestații, Ion Iliescu i-a chemat pe minerii din Valea Jiului să facă ordine în Piața Universității. Guvernul condus de Petre Roman le-a pus minerilor la dispoziție trenuri, iar când au ajuns în București au fost conduși de persoane bine instruite către punctele cheie ale opozitei. În dimineața de 13 iunie 1990 a început evacuarea dură a Pieței Universității cu maltratarea greviștilor foameni, perchiziționarea studenților și brutalitățile împotriva fetelor cu fuste prea lungi sau prea scurte și a celor care purtau ochelari. Sloganul acelor zile era “noi muncim, noi nu gândim”. Au fost bătuți cu bestialitate zeci, dacă nu chiar sute de tineri. Minerii însoțiți de persoane îmbrăcate în civil au atacat sediile partidelor de opoziţie şi redacțiile ziarelor solidare cu Piaţa Universității. Din documentele serviciilor secrete şi ale ministerului apărării apărute în presă în ultimii zece ani rezultă că preşedintele Iliescu a cerut armatei intervenția in forță contra demonstranților, distribuirea de muniție către soldați, precum şi utilizarea unor mijloace chimice împotriva celor din stradă.

Procurorii militari au explicat în rechizitoriul lor dat ieri publicității că în zilele de 11 și 12 iunie 1990, autoritățile statului au hotărât să declanșeze un atac violent împotriva manifestanților aflați în Piața Universității din București, care își exprimau, în mod pașnic, opiniile politice în contradicție cu cele ale majorității care forma puterea politică la acel moment. Potrivit anchetatorilor, în acest atac au fost implicate, în mod nelegal, forțe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării.

În urma atacului din 13 iunie, au murit prin împușcare a 4 persoane, au fost răniți 1.388 de persoane și au fost arestați „la ordin politic” 1.250 de persoane. Procurorii au mai constat că „s-a pătruns în forță, fără drept, în sediul Institutului de Arhitectură și al Universității din București, fiind percheziționate mai multe birouri, iar persoanele aflate în incintă au fost evacuate prin acte de violență”. În plus, liderii puterii de atunci au mai adus în Piața Universității muncitori de la Întreprinderea de Mașini Grele București, coordonați de directorul acesteia: „muncitorii s-au manifestat violent, agresând fizic persoanele întâlnite în zona Institutului de Arhitectură, după care au ocupat Piața Universității împreună cu forțele de ordine, pentru a împiedica revenirea manifestanților”.

În rechizitoriul în care sunt trimiși în judecată oficialii anului 1990 se mai precizează că în Piața Universității „s-a făcut uz de armă cu muniție de război de către forțele de ordine, în aceste împrejurări fiind împușcate mortal 4 persoane, iar alte 3 au fost rănite, de asemenea, prin împușcare”

Protest anticomunist în Piața Universității de la Bucureșt, aprilie 1990
Protest anticomunist în Piața Universității de la Bucureșt, aprilie 1990

Evenimentele din 13-15 iunie 1990 s-au bazat pe acte de „diversiune și manipulare a opiniei publice de către autoritățile statului reprezentate de către inculpați”. În rechizitoriul procurorilor este explicat și acest mecanism al distorsiunii: „manifestanții care își exprimau opiniile politice au fost prezentați ca persoane cu ocupații infracționale, 'elemente extremiste, reacționare', fiind etichetați de președintele ales al României ca fiind 'golani'. Persoanele care au fost ridicate din Piața Universității, împreună cu altele considerate ca având legătură cu manifestațiile, au fost duse cu forța în cazărmi aparținând Ministerului de Interne, fiind private de libertate într-un mod nelegal și în spații total improprii pentru deținerea unor persoane. Privarea de libertate fără forme legale a acestora a durat până cel mai târziu pe data 21 iunie 1990”.

Procesele mineriadei și revoluției durează de un sfert de secol, fiindcă mereu unul sau mai mulți dintre cei implicați în represiune au avut funcții importante în stat, iar justiția a lucrat mai mult sau mai puțin în trena acestora. Fostul președinte Ion Iliescu are 87 de ani și ar putea primi o condamnare între 15 și 25 de ani de închisoare.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG