Linkuri accesibilitate

Cum va fi resimţită ieftinirea tarifelor la gaze de către consumatori?


Directorul general ANRE, Tudor Copaci, spune că vor fi recalculate facturile din lunile ianuarie-februarie.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat o scădere medie de peste 20% a tarifelor la gazele naturale livrate consumatorilor finali în 2018. Pentru consumatorii casnici reducerea este de aproximativ 1,2 lei per metru cub.

Directorul general ANRE dă asigurări că li se vor întoarce celor care au plătit deja facturile pe primele luni ale anului la tarifele vechi banii plătiți în plus. Solicitat de noi pentru această clarificare, Tudor Copaci ne-a spus că tariful vizează întregul an 2018 şi că Moldovagaz ar fi, urmare a deciziei de astăzi a ANRE, obligată să recalculeze facturile pentru ianuarie şi februarie întocmite în baza vechilor tarife.

Copaci a explicat întârzierea cu care, aparent, agenţia a adoptat nişte tarife pe care le vrea deja valabile de câteva luni, spunând că Moldovagaz a întârziat să prezinte autorităţii de reglementare noile costuri pentru 2018, costuri ce se iau în calcul la fixarea tarifelor. Acum, a spus Copaci, furnizorul va trebui să decidă cum va pune în practică decizia de a recalcula, în minus, facturile trimise în primele luni ale anului consumatorilor.

Există o tradiţie în R. Moldova potrivit căreia autorităţile ezită să ajusteze preţurile reglementate atunci când chiar este nevoie...

Pe de altă parte, există o serie de experţi în energetică, printre ei un fost director al ANRE, Victor Parlicov, în prezent analist al IDIS Viitorul, care au semnalat încă în ianuarie existenţa premiselor pentru reducerea de tarife. Aşa că motivul din care ANRE nu a aprobat sau cerut încă atunci reducerea ar fi, la părerea acestora, că ar fi acţionat în interesul electoral al guvernării.

Victor Parlicov: „Premisele pentru reducere s-au copt încă în 2017. Pentru că tariful vechi se baza pe un preţ de achiziţie de 200 de dolari pentru mia de metri cubi. În 2016-2017, acest preţ a coborât şi sub 150. Apoi, am avut o devalorizare mare a dolarului, valuta în care se procură gazele. Ipoteza mea e că ANRE va fi din nou folosită ca instrument politic şi se va tărăgăna cu reducerea până în prajma campaniei, ca partidul de guvernământ să colecteze beneficii electorale din asta.”

Există o tradiţie în R. Moldova potrivit căreia autorităţile ezită să ajusteze preţurile reglementate atunci când chiar este nevoie. În unele cazuri, tarifele nu sunt mărite atunci când o cer realităţile, pentru a nu provoca mânia alegătorilor înainte de vreun scrutin, în altele, precum ar fi situaţia actuală, spun criticii ANRE, ieftinirea ar fi fost artifical „ţinută în frâu”, pentru a-i „mitui” pe consumatori înaintea campaniei electorale.

XS
SM
MD
LG