Linkuri accesibilitate

O carte distinsă cu Prix Goncourt des lycéens în 2010.

De mirare cum niciun scriitor turc n-a prefăcut aflarea lui Michelangelo la Istanbul din 1506, la invitaţia sultanului Baiazid al II-lea, într-un subiect de roman. Iată-l deci pe francezul Mathias Enard, specialist în civilizaţiile arabe şi persane, umplând golul printr-o scriere alertă, Vorbeşte-le despre bătălii, regi şi elefanţi, Nemira, 2017, cum ar arunca un pod peste Bosfor, dar mai cu seamă peste timp.

Debarcat „în portul Constantinopol, joi, 13 martie 1506”, şi prezentat Marelui Vizir Ali Paşa, Michelangelo se prinde să schiţeze proiectul unui pod peste Cornul de Aur, care „trebuie să unească două maluri pe care totul le deosebeşte” – ceea ce înseamnă, de fapt, „un pod militar, un pod comercial, un pod religios. Un pod politic. O fâşie de urbanitate”. E cu atât mai nerăbdător să înceapă, cu cât tocmai a fugit de la Roma, unde s-a certat cu protectorul său, papa Iulius al II-lea; în plus, însuşi Leonardo, marele său rival, eşuase într-o încercare similară („Desenul lui (…) da Vinci nu prezintă nici un interes, pentru că nu se gândeşte nici la sultan, nici la oraş, nici la fortăreaţă”). Atât că „Michelangelo nu e inginer. E sculptor. L-au adus aici pentru ca o formă să apară din materie, să se deseneze, să fie revelată” – preţ de mai multe zile & săptămâni artistul e în căutare; poetul Mesihi are grijă să-i arate oraşul ziua, cu Sfânta Sofia & moscheea lui Baiazid, totodată purtându-l prin taverne deocheate noaptea, adevărate bolgii ale Infernului. Sunt pagini scrise parcă în caligrafie arabă, spre a evita descrierea corpurilor după natură, interzisă în islam – de ex., „Chiparos atunci când e în picioare, e o salcie când, aplecat asupra băutorului, paharnicul înclină vasul…”. După un asemenea banchet, „Michelangelo are viziunea podului său plutind în soarele dimineţii, atât de real, încât îi dau lacrimile. Construcţia va fi colosală, fără să fie masivă, va fi delicată şi puternică. (…) Un pod născut din noapte, împietrit în substanţa oraşului”. Aşa şi se prezintă, „două mâini aşezate măreţ pe valuri, două degete graţioase care se ating. Vizirul Ali Paşa e înmărmurit. Baiazid va fi încântat”.

Cât despre titlu, iată-l încorporat într-o frază lungă din care cităm doar începutul: „Gloata se cucereşte dacă-i vorbeşti despre bătălii, regi, elefanţi…” – la fel, şi gloria literară, cartea fiind distinsă cu Prix Goncourt des lycéens în 2010.

7 mai ’18

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG