Linkuri accesibilitate

Partidele de stânga i-au comemorat pe soldaţii sovietici implicaţi în operaţiunea Iaşi-Chişinău


Guvernarea a evitat să marcheze în vreun fel această zi.

Partidele de stânga PSRM şi PCRM au marcat astăzi 73 de ani de la operaţiunea Iaşi-Chişinău a trupelor sovietice în al Doilea Război Mondial, prin depuneri de flori la Complexul memorial Eternitate şi cel de la Şerpeni, Anenii Noi, ridicat în amintirea soldaţilor căzuţi pe câmpul de luptă. Corespondenta Europei Libere, Diana Răileanu, a observat că partidele din arcul guvernării au evitat să marcheze în vreun fel această zi şi doar aripa tânără a liberalilor a organizat un protest în faţa preşedinţiei:

Membri şi simpatizanţi ai Partidului Socialiştilor, în frunte cu preşedintele Igor Dodon şi ambasadori din mai multe ţări post-sovietice şi-au început ziua cu depuneri de flori la memorialul „Eternitate”. Anii trecuţi, aici puteau fi văzuţi inclusiv reprezentanţi ai democraţilor. În 2014, bunăoară, Marian Lupu, pe atunci preşedinte al PDM, declara în faţa monumentului că urmare a operaţiunii Iaşi-Chişinău ţara a fost eliberată de sub jugul fascist şi că „ceea ce reprezintă Europa în întregime se datorează în mare parte acestui eveniment”.

Astăzi, un mesaj similar a fost transmis de preşedintele Igor Dodon: „Astăzi marcăm a 73-ea aniversare de la eliberarea teritoriului actualei Moldovei de sub ocupaţia fascistă. Sper foarte mult că generaţia tânără înţelege şi va conştientiza faptele eroice pe care le-au făcut strămoşii noştri ca să fie pace astăzi pe acest pământ.”

Europa Liberă: Dle preşedinte, dar ce mesaj aveţi pentru cetăţenii care văd această zi ca pe o ocupare?

„Eu consider că fiecare are dreptul la opinia sa. Eu stimez opinia fiecăruia chiar dacă nu sunt de acord cu ea.”

De la complexul memorial Eternitate, socialiştii s-au îndreptat spre Capul de Pod de la Şerpeni, pe unde au trecut şi reprezentanţi ai Partidului Comuniștilor, doar că cele două formaţiuni au decis să nu se intersecteze, prin urmare depunerile de flori au avut loc la ore diferite.

Partidele din arcul guvernării au evitat să marcheze în vreun fel această zi. Doar tinerii liberali au organizat un protest în faţa preşedinţiei unde şi-au exprimat indignarea faţă de concertul organizat în această seară în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Pe o scenă imensă, pe care se poate citi „Eliberare” sunt aşteptaţi să evolueze inclusiv artişti din Federaţia Rusă. Unul dintre fruntaşii tinerilor liberali, Ilie Creţu, a numit desfăşurarea evenimentului drept o „trădare”:

„În 1944, 24 august, trupele sovietice au ocupat Basarabia şi Bucovina de Nord şi, din păcate, această nedreptate încă mai rămâne până în ziua de azi şi aceste trupe sovietice încă mai stau peste Nistru, stau aceste tancuri îndreptate spre Chişinău, spre noi. (…) Această batjocură care va avea loc astăzi, în Piaţa Marii Adunări Naţionale unde prin iubire de neam, de limbă, de tricolor s-a câştigat independenţa, Dumnealui a decis să batjocorească acest sfânt loc”.

Dincolo de evenimentele organizate de politicieni, oamenii nu par să fi acordat mare importanţă acestei zile. Veaceslav, bunăoară, un tânăr părinte îşi plimba copilul în parcul din Complexul Eternitate. A auzit despre operaţiunea Iaşi-Chişinău, însă nu ştie exact semnificaţia acestei zile în istorie, a recunoscut cu sfială tânărul:

„Pur şi simplu am ieşit să-mi plimb copilul şi am observat că aici s-a adunat mai multă lume, inclusiv bărbaţi îmbrăcaţi în uniforme militare. Din păcate, despre evenimentul marcat astăzi nu pot spune mare lucru. Cunosc prea puţin despre operaţiunea Iaşi-Chişinău, nu ţin minte care a fost conflictul. Probabil revenit acasă voi căuta pe Wikipedia mai multe detalii. Din păcate, constat că în prezent există prea puţină comunicare între generaţii. Înainte vârstnicii se implicau mai mult în educarea tinerilor şi le povesteau mai multă istorie, astăzi, din păcate, lucrurile s-au schimbat. Evenimentele importante sunt cunoscute doar de generația mai în vârstă.”

La câţiva zeci de metri stau de vorbă cu Oxana, şi ea tânără mămică. Are sentimente amestecate faţă de evenimentele din timpul perioadei sovietice. Bunicii de pe mamă – el român de la Iaşi, ea moldoveancă de etnie bulgară – au fost deportaţi în Siberia. Bunicii de pe tată – ea medic, el inginer agronom, cu apartament în centrul Moscovei, au fost obligaţi de regimul sovietic să vină în Moldova, mai exact la Călăraşi, unde în acele vremuri lipseau specialişti.

„Nu ştiu ce ar trebui să se schimbe ca evenimentele din trecut să nu mai dezbine societatea noastră. Poate ar trebui să ne respectăm mai mult. Cunosc ţări în care conviețuiesc numeroase etnii şi vorbesc mai multe limbi şi parcă nu văd să facă din asta o problemă. Ar trebui să le urmăm exemplul pentru că ne orientăm spre aceste ţări. Uitaţi-vă la Canada, bunăoară! De ce la noi e diferit? Nu ştiu. Bănuiesc că la mijloc este un interes politic sau economic.”

Oxana spune că nu se încumetă să ia parte vreunei tabere, susținătorii căreia văd diferit ziua de 24 august, or, unii consideră că armata sovietică a eliberat Moldova, alții, dimpotrivă, că au ocupat-o. Ea crede că insistând pe asemenea evenimente, politicienii nu fac decât să distragă atenția populaţiei de la problemele actuale, sărăcia şi lipsa unei perspective în ţară, care-i forţează pe mulţi să ia drumul pribegiei.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG