Linkuri accesibilitate

Majorarea amenzilor pentru consumul de alcool la volan nu a adus rezultatele scontate


Pentru că majorarea amenzilor nu a reușit să disciplineze unii șoferi, propunerea Inspectoratului Național de Probațiune este ca sancțiunile să fie diversificate și chiar înăsprite.

La doi ani de la majorarea semnificativă a amenzilor pentru consumul de alcool la volan, până la 25 de mii de lei, autoritățile constată că această măsură nu a adus rezultatele scontate. Comparativ cu anul 2016, numărul persoanelor care au comis infracțiuni aflându-se la volan în stare de ebrietate a crescut cu 700 de persoane, ajungând la cifra de 3331. Astăzi, mai multe instituții de profil au formulat o serie de propuneri, inclusiv de alte sancțiuni pentru a disciplina conducătorii auto.

Majorarea amenzilor pentru consumul de alcool la volan nu a adus rezultatele scontate
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:22 0:00
Link direct


Conform legislației în vigoare, un șofer prins beat la volan și în funcție de gradul de alcoolemie, se poate alege cu o amendă și privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de până la trei ani sau cu pedeapsă penală. Dacă în cazul șoferilor care au fost amendați, agentul de circulație reține imediat permisul de conducere, atunci în situația când este indicată răspunderea penală, persoana își păstrează permisul până la hotărârea instanței de judecată. Iar așa cum procesele de judecată pot dura și până la un an, unii șoferi au fost prinși repetat în stare de ebrietate la volan, atrag atenția reprezentanții Inspectoratului Național de Probațiune, instituție care urmărește punerea în aplicare a pedepselor penale care nu presupun privarea de libertate. Adjunctul instituției, Ghenadie Ceban, insistă pe nevoia eliminării acestei lacune din legislație:

„În momentul în care persoana este depistată în stare de ebrietate la volan, să fie ridicat automat permisul de conducere și permisul dat să fie cu dosarul în instanța de judecată. Și instanța de judecată, dacă a emis o hotărâre nemijlocită de privare de dreptul de a conduce un mijloc de transport, să trimită acest permis de conducere organului care l-a emis. Deci acest permis de conducere să nu mai fie în genere la dânsul în mână, până la emiterea hotărârii de instanță. Dacă i se dă pe o lună de zile, lasă peste o lună de zile să vină la organul de poliție să și-l prelungească.”

Pentru că majorarea amenzilor nu a reușit să disciplineze unii șoferi, propunerea Inspectoratului Național de Probațiune este ca sancțiunile să fie diversificate și chiar înăsprite. Ghenadie Ceban este de părere că persoanele reținute în stare avansată de ebrietate ar putea fi penalizate și cu muncă în folosul comunității bunăoară, iar la abateri repetate să fie chiar private de dreptul de a conduce vehicule.

Reprezentanta Ministerului Justiției, Cristina Melnic, crede și ea că pedepsele trebuie înăsprite pentru a descuraja consumul de alcool la volan. Totuși, ea pune la îndoială posibilitatea ca un conducător auto care a comis o infracțiune în stare de ebrietate să fie lipsit pentru totdeauna de dreptul de a șofa:

„Temerea noastră este să nu fim în dezacord cu jurisprudența Curții Europene care nu acceptă privarea generală de un drept, de aceea este discutabil ca să fie retras permisul pe viață. Dacă chiar o astfel de măsură eventual s-ar propune, ar trebui să găsim un mecanism de revizuire a acestei pedepse în timp, pentru ca să-i dăm posibilitate persoanei să-și corecteze în timp comportamentul.”

Evidența Inspectoratului Național de Probațiune arată că deși unii șoferi au carnetul suspendat, aceștia nu țin cont de această restricție. Un alt argument al celor care pledează pentru înăsprirea pedepselor este și faptul că din cele 279 de persoane care își ispășesc pedeapsa în penitenciar, 81 sunt persoane condamnate repetat după ce au fost prinși în stare de ebrietate la volan.

Reprezentantul Departamentului Instituții Penitenciare, Ion Rusu, crede însă că deși măsurile autorităților nu dau încă rezultate, pedeapsa cu închisoare este prea dură:

„Pedeapsa cu închisoarea pentru conducerea mijloacelor de transport în stare de ebrietate, o considerăm noi prea aspră. Da, depinde de consecințe, că dacă în urma conducerii în stare de ebrietate a survenit decesul persoanei e altceva. Dar avem cazuri când pur și simplu se condamnă o persoană la o scurtă perioadă de timp, avem șase luni sau până la un an, și execută pedeapsa în închisoare, împreună cu infractori care au comis omoruri sau infracțiuni deosebit de grave.”

Reprezentanții Inspectoratului Național de Probațiune, ai Ministerului Justiției și ai Inspectoratului Național de Patrulare intenționează să includă aceste propuneri într-un proiect de lege. Participanții la discuție speră că legiuitorii vor ține cont și de experiența altor state, care au reușit să curme acest fenomen. În Marea Britanie bunăoară, este pedepsit chiar și șoferul care doarme în automobil în stare de ebrietate iar în România, dacă o persoană este prinsă a treia oară beată la volan, este privată totalmente de dreptul de a conduce.

XS
SM
MD
LG