Linkuri accesibilitate

Influența militarilor moldoveni de pe Frontul Românesc

În reflecțiile sale din articolul precedent, Dorin Dobrincu arată dificultățile apărute pe Frontul Românesc ca rezultat al răsturnării bolșevice din 25 octombrie/7 noiembrie 1917, care prin decretele lui Lenin despre „pământ și pace” a dat lovitura de grație trupelor ruse, inclusiv celor din Moldova. Pe acest fundal, m-am gândit să vă prezint o perspectivă inversată asupra acestui proces și să nuanțez felul în care degringolada și haosul provocat de prăbușirea armatelor ruse în neantul revoluției și războiului civil au condus la o mobilizare fără precedent a militarilor moldoveni de pe Frontul Românesc. În acele momente de grea cumpănă pentru România și Basarabia, anume aceștia vor deveni una din forțele politice decisive în determinarea contextului politic și identitar al provinciei.

Spuneam și anterior că într-un mod paradoxal Războiul Mondial a făcut ca zeci de mii de moldoveni din Basarabia să lupte împotriva germanilor și austro-ungurilor alături de alți români din Regat, iar revoluția rusă i-a găsit pe aceștia pe Frontul Românesc. Sub influența evenimentelor de la Petrograd, dar și de la Chișinău, la începutul lunii aprilie 1917 mai mulți ofițeri moldoveni din Marele Stat Major Rus care locuiau la hotelul „Continental” din Iași (actualmente hotelul cu același nume - n.a.), au început să se întrunească și au pus bazele Sfatului Ofițerilor și Militarilor Moldoveni. În fruntea Comitetului Executiv s-a aflat A. Scobioală, asistat de Gr. Cazacliu și Vasile Țanțu. Sfatul era alcătuit din deputați ofițeri și soldați, câte unul de la fiecare două sute de militari din garnizoana din Iași și câte unul de la restul comitetelor. Comitetul avea ca scop întărirea disciplinei printre ostași, stoparea soldaților ruși bolșevizați care prădau ogoarele și incendiau clădirile, dar printre cerințele acestora au fost și cele de ordin politic și național, printre care „instrucțiunea în limba moldovenească, schimbarea formei de guvernământ în Rusia, proclamarea libertăților și drepturilor naționale, pământ poporului, etc”.

Martirii Centenarului: Simeon Murafa (1887-1917)

Simeon Murafa a fost un fruntaș al mișcării naționale din Basarabia, publicist, promotor al culturii muzicale. A făcut studii liceale și universitare la Kiev, unde l-a cunoscut pe Alexie Mateevici și unde devine licențiat în drept (1912).

Monumentul „Apostolii Basarabeni” în memoria lui S.Murafa, A.Hodorogea și A.Mateevici, Chișinău (1923)
Monumentul „Apostolii Basarabeni” în memoria lui S.Murafa, A.Hodorogea și A.Mateevici, Chișinău (1923)

Colaborează la ziarul „Cuvântul moldovenesc” (1913–1917) fiind un timp și director al acestei publicații. Editează broșura „Cine-s moldovenii. Din istoria neamului” (1917). Contribuie la fondarea Partidului Național Moldovenesc și la reconstituirea Societății Culturale Moldovenești. Participă la Primul Război Mondial, conducând o echipă sanitară pe frontul românesc, în această calitate a organizat mişcarea ostaşilor moldoveni de la Odesa (1917). Când revine la Chişinău, adună soldaţii basarabeni de pe frontul românesc, le ţine adunări şi îi pregăteşte de luptă, fiind persoana de legătură a Partidului Național Moldovenesc cu militarii de la Odesa și Iași. În acest timp îl cunoaste la Fălticeni pe Mihail Sadoveanu, la București – pe Octavian Goga și Onisifor Ghibu. În anul 1917, aduce de la Iaşi o tipografie în grafia latină, în serviciul Partidului Naţional Moldovenesc, al cărui cofondator era.

La 20 august 1917 a fost asasinat împreună cu prietenul său Andrei Hodorogea de către trei militari ruși (după una din versiuni împușcați, după alta străpunși cu baionetele), adepți „ai rămânerii Basarabiei în granițele unei Rusii unitare”. În memoria lui S. Murafa, A. Hodorogea și A. Mateevici în Grădina Catedralei din Chișinău va fi ridicat la 29 septembrie 1923 monumentul „Apostolii Basarabeni”, distrus ulterior de sovietici, dar refăcut pe același loc în anul 2016.

Funerariile lui S.Murafa și A.Hodorogea de la Chișinău (august 1917)
Funerariile lui S.Murafa și A.Hodorogea de la Chișinău (august 1917)

Pe de o parte prezența propagandei bolșevice, iar pe de alta a celei germane și austriece au dezorganizat armata rusă și cea românească, scopul acestora, după cum declara chiar ministrul de război al României Vintilă Brătianu, fiind „să-i uneltească pe ruși împotriva românilor, ca pe urmă să-i înfrângă și pe unii și pe alții”. Pentru a-i feri pe soldații moldoveni de efectele acestei propagande, Comitetul a delegat mai mulți ofițeri moldoveni printre aceștia, pentru explicații și îndemn să lupte pentru „pământul românesc și pentru Basarabia”. Delegat din partea Partidului Național Moldovenesc pentru această misiune de pe Frontul Românesc a fost Simion Murafa, care a mers din divizie în divizie, convocând mai multe adunări de mii de militari moldoveni în zilele de 6-10 mai 1917. Pentru dârzenia și curajul său Simion Murafa va plăti curând cu viața, fiind asasinat împreună cu prietenul său Andrei Hodorogea la 20 august 1917 de către elementele bolșevice.

Manifestul Congresului Militarilor Moldoveni de la Iași (10 octombrie 1917)
Manifestul Congresului Militarilor Moldoveni de la Iași (10 octombrie 1917)

Urmărind cu atenție evoluția situației din Basarabia, Sfatul Ostășesc din Iași l-a delegat pe Gr. Cazacliu în calitate de Comisar al Moldovenilor de pe Frontul Român în Basarabia, cu misiunea de a „cere ca școlile primare de la sate și orașe să aibă învățământul în limba națională, apoi înlăturarea tuturor cinovnicilor trimiși în Basarabia de vechiul regim ca să rusifice provincia”. Ca urmare a multiplelor rezistențe pe care le observă în naționalizarea învățământului, Comitetul Militarilor Moldoveni cere Zemstvei din Basarabia „școli moldovenești de toate treptele începând cu toamna anului 1917”. În lipsă de învățători și profesori moldoveni, Comitetul cerea „să se aducă refugiați români, iar până la începutul anului școlar 1918-1919 să se pregătească învățători și profesori moldoveni”. O altă cerință față de Zemstvă era să se „înființeze la universitățile de la Odesa și Kiev catedrele de limbă, literatură și istorie românească cu profesori români”.

Pe lângă legăturile intense cu Partidul Național Moldovenesc, de care era responsabil Vasile Țanțu, Comitetul a fost preocupat de extinderea aderenței sale printre militarii moldoveni de pe frontul românesc. Prin străduințele acestuia la garnizoana din Bârlad, unde se afla Comandamentul Armatei a IV-a, se constituie la 17 mai un comitet militar moldovenesc, care se alipește Sfatului de la Iași și Partidului Moldovenesc. La rândul lor, moldovenii din Armata IX-a rusă se adună la Roman la 18 iunie și convoacă o uniune a ofițerilor și ostașilor basarabeni din această unitate militară cu scop național și cultural, condusă de Gherman Pântea. Acesta din urmă va fi delegat de Sfatul Ostășesc de pe Frontul Românesc să intre în contact cu organizațiile militare de la Odesa și Chișinău, iar dispunând de susținerea Partidului Moldovenesc s-a ajuns la ideea organizării unui comitet executiv central care să unească toate organizațiile militare moldovenești.

În același timp, pentru a influența autoritățile militare ruse în favoarea cerințelor sale, Sfatul Ostașilor de la Iași delega pe A. Scobioală ca reprezentant al său pe lângă Comisarul Guvernului Provizoriu de pe frontul românesc. Sfatul adresa tuturor organizațiilor politice și naționale din Basarabia un apel prin care atenționa să țină seama de situația istorică și etnografică a provinciei și să contribuie la „urzirea la Chișinău a unui sfat provincial, în care să intre reprezentanții tuturor naționalităților trăitoare în Basarabia”. Acesta urma să elaboreze proiectul de autonomie teritorială și națională cu respectarea drepturilor minorităților; să se îngrijească de formarea unei armate moldovenești, iar până atunci să alcătuiască cohortele naționale pentru „păstrarea rânduielii”. Rușii au atacat cu înverșunare aceste porniri ale contingentului militar moldovenesc, în tranșee, discuții și diferite publicații denunțându-i drept „burjui”, „admiratori ai milionarului Stroescu” și „separatiști românofili”, pentru că se folosesc de profesori români și de cărți românești pentru cultivarea moldovenilor din Basarabia. Militarii moldoveni parează prin a răspunde că „Stroescu este milionar, dar averile lui slujesc pentru ridicarea culturală a norodului românesc din Basarabia”, iar cât privește profesorii români atunci „noroadele trag la matca lor”.

Militarii ruși constatau o trezire națională a moldovenilor de pe frontul românesc, dorința de înfrățire cu românii de pretutindeni fiind tot mai evidentă. În vreme ce moldovenii de pe frontul românesc deveneau tot mai conștienți de naționalitatea lor și erau pătrunși de credința că apărând pământul românesc de dușmani își apărau propria țară, armatele ruse cădeau în anarhia „brataniilor” (frățiilor militare), lăsând armele și îndreptând dezmățul împotriva populației locale. Bolșevicii au încercat fără succes racolarea ostașilor români, prin slogane anti-regaliste, care cereau „tovarășilor români” să contribuie la căderea „oligarhiei și a regelui Ferdinand, cum au căzut zidurile Ierihonului”. În ziua de 1 mai 1917, revoluționarul K. Rakovski, eliberat de ortacii săi bolșevici din închisoarea de la Bacău, va organiza o demonstrație la monumentul lui Al. I. Cuza din Iași, la doar câteva sute de metri de Palatul Regal (actualmente Muzeul Unirii – n.a.), dar prezența masivă a armatei române a oprit ostașii bolșevizați de la anarhie. Într-un mod curios, militarii moldoveni au luat atitudine energică împotriva uneltirilor de subminare a statului român. Comitetul Armatei a IX-a din Roman făcea apel la ostașii moldoveni să „apere pământul românesc și rânduiala”, iar Sfatul ostășesc din Iași se adresa acestora „să-și puie viața pentru apărarea neamului moldovenesc”.

Un rol aparte în prefigurarea și succesul Congresului Militarilor Moldoveni de la Chișinău (20-27 octombrie 1917), care va schimba definitiv soarta Basarabiei, l-a jucat Congresul delegaților de soldați și ofițeri moldoveni de pe Frontul Român, care s-a ținut la Iași în perioada 10-12 octombrie 1917 și la care au sosit 75 de deputați de diferite formațiuni și organizații ale frontului (președinte – A. Scobioală, vicepreședinte – V. Țanțu, secretar – V. Buha). Congresul de la Iași stabilea pregătirea Congresului tuturor militarilor moldoveni, care urma să se desfășoare pe 18 octombrie la Chișinău, decidea formarea Comitetului Central Executiv Moldovenesc al Frontului Român și aborda tot spectrul de probleme stringente pentru viitorul Basarabiei, care vor deveni curând aprobate la Congresul de la Chișinău: chestiunea agrară (pământul urma să fie proprietatea poporului); chestiunile culturale (școli și cursuri în limba națională); lupta cu anarhia; naționalizarea formațiunilor militare; Autonomia Basarabiei și realizarea ei.

Opinia dvs.

Arată comentarii

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG