Linkuri accesibilitate

Lungul drum spre casă pe vremea pandemiei


Zilnic revin în R. Moldova câteva sute de persoane, majoritatea care munceau peste hotare până la declanșarea pandemiei și care au rămas fără locuri de muncă. Datele Poliției de Frontieră arată că în perioada 23 martie-5 aprilie au intrat în țară aproape 30 de mii de persoane. În ajun de Paște, se așteaptă cel puțin tot atâtea intrări, chiar dacă președintele Igor Dodon a îndemnat oamenii să se abțină de la aceste călătorii. Unii cetățeni reușesc să prindă un loc în cursele de avion speciale aprobate de Comisia pentru Situații Excepționale. Mulți însă încearcă să se descurce pe cont propriu. Sunt și cazuri cu cetățeni blocați la diferite puncte vamale, fiind nevoie de intervenția Ministerului de Externe.

Pe timp de pandemie: lungul drum al moldovenilor acasă
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:52 0:00
Link direct

În aceste zile, presa, dar și rețele sociale relatează despre o mulțime de cazuri cu cetățeni moldoveni porniți spre casă, dar blocați la puncte vamale fie în țări din est sau din vest. Sunt și multe situații cu oameni mai descurcăreți care au reușit să treacă hotarul. De exemplu, niște tineri care munceau în Franța au pus mână de la mână și au cumpărat o mașină veche cu care au ajuns până la Prut. De bucurie că au intrat în țară au abandonat mașina veche la punctul vamal.

Cei blocați deseori au nevoie de intervenția Ministerului de Externe de la Chișinău. În unele cazuri li se organizează coridoare verzi grație cărora își pot continua calea. Dar, potrivit șefului diplomației moldovene, Oleg Țulea, mulți din cei pățiți au încălcări ale regimului de ședere în Uniunea Europeană, prin urmare e o neglijență pe care nimeni nu o poate rezolva cu bagheta magică.


La cursele charter organizate de Ministerul de Externe, prin intermediul ambasadelor și consulatelor, au prioritate studenții, mamele cu copii, cetățeni care au urmat un tratament peste hotare ori care se află în situații mai dificile. Restul, după ce completează un formular, sunt puși pe o listă de așteptare. Cum se adună mai mulți se fac demersuri pentru organiza curse de avion speciale.

Secretarul general de stat de la Ministerul de Externe, Eugeniu Revenco, spune că angajații misiunilor diplomatice îi contactează pe cei înscriși în liste să se asigure că nu s-au răzgândit, ulterior listele sunt transmise companiilor avia care pun în vânzare bilete de călătorie. El precizează că există o marjă destul de numeroasă de cei care renunță. Sâmbătă, 11 aprilie, ar fi trebuit să fie organizată o cursă din Varșovia, dar a fost anulată pentru că s-au vândut vreo 20 de bilete. În schimb va zbura un avion la Moscova în locul cursei atribuite Varșoviei.

Eugeniu Revenco precizează că Autoritatea Aeronautică Civilă organizează concursul de selectare a operatorului ce va organiza zborul respectiv, până acum cele mai multe au fost atribuite Air Moldova.

Este foarte mare rata de refuz...

„Ambasadele au recepționat foarte multe apeluri, emailuri, și au făcut liste ca să înțelegem cam câtă lume este. După care am făcut un instrument online cu ajutorul căruia oamenii s-au înregistrat. Este foarte mare rata de refuz de altfel. Unii oameni decid să rămână pe loc, se răzgândesc să vină, alții își găsesc de lucru, pe alții îi cheamă înapoi angajatorii, alții au hotărât să plece singuri. Și astea nu sunt curse pentru Paște, dar e pentru a le acorda o șansă oamenilor care sunt în dificultate să revină acasă”.

Pentru cursa de la Moscova s-a înregistrat și Speranța Mihailov din raionul Râșcani. S-a dus în vizită la fratele ei și a rămas blocată acolo. Nu a fost anunțată că ar urma să vină pe 11 aprilie acasă, dar spune este conștientă că atât timp cât are un acoperiș deasupra capului ea nu se află printre urgențe. Totuși, femeia spune că s-a interesat de ce alte soluții ar avea, inclusiv de curse de maxi-taxi sau autobuze.

Am întrebat la ambasadă: poate să mă pornesc cu o rutieră, cu o mașină?

„Am întrebat la ambasadă: poate să mă pornesc cu o rutieră, cu o mașină? Am cunoscuți care se pornesc, se duc, ajung în timp de trei, patru, cinci, zile. Au stat aici la vamă blocați, două zile au așteptat și după aceea a fost mai ușor încolo. Ucraina nu dădea voie, pare-mi-se. Mă informez din cunoscuți și am întrebat la ambasadă dacă pot să risc. Pe cont propriu. Deci dacă vă porniți, nu răspunde nimeni că acolo o să vă dea voie”.

Responsabili de la Ministerul de Externe îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze bine înainte de a porni la drum pentru ca unele puncte vamale se închid, altele se deschid, situația evoluează diferit de la o zi la alta. Ei speră că după Paștele catolicilor, marcat duminică, 12 aprilie, economia din Germania, Cehia, Franța etc. să reînceapă să activeze și astfel să scadă presiunea, dar și din necesitatea cetățenilor de a veni acasă.

Previous Next

XS
SM
MD
LG