Linkuri accesibilitate

Fotografiile care oglindesc cele mai importante evenimente ale anului 2016


Fotografia câştigătoare a concursului World Press Photo
Fotografia câştigătoare a concursului World Press Photo

La Chişinău, galeria de fotografii va fi expusă publicului până la mijlocul lunii decembrie.

Anul 2016 în imagini
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:06 0:00
Link direct

Lansat în urmă cu șase decenii, prestigiosul concurs World Press Photo și-a propus să pună în valoare fotografiile care oglindesc cele mai memorabile evenimente ale anului. Din 1955 concursul culminează cu o expoziție care face înconjurul lumii. Pentru prima dată, colecția cea mai recentă a concursului World Press Photo a ajuns la Chișinău. Soarta refugiaţilor din Siria, conflictul armat din estul Ucrainei sau urmările virusului Zika asupra nou-născuţilor sunt doar câteva dintre faptele surprinse de fotojurnalişti în 2016.

Până să decidă care lucrări să ajungă pe podiumul premianților juriul a avut de ales din peste cinci mii de fotografii realizate de 126 de jurnalişti din întreaga lume. Fotografia câştigătoare a fost realizată de Burhan Ozbilici, pentru Associated Press, şi a surprins momentul asasinării ambasadorului Rusiei la Ankara, Andrei Karlov, de către un poliţist turc.

La Chişinău galeria de fotografii este expusă în centrul comercial Jumbo şi poate fi văzută până la mijlocul lunii decembrie. Coordonatoarea expoziţiei, Susan van den Berg spune că deloc întâmplător a fost ales un loc aglomerat pentru prezentarea fotografiilor:

„Reprezentăm Fundaţia The World Press Photo şi scopul nostru este să sprijinim munca jurnaliştilor şi credem că lucrările lor trebuie să fie expuse gratuit în toată lumea. Din acest motiv este important pentru noi să fim vizibili în cât mai multe oraşe astfel încât oamenii să vadă care au fost cele mai importante evenimente ale anului care a trecut. Fotografiile sunt foarte diferite, însă cu siguranţă pot spune că ultimii ani au fost marcaţi de criza refugiaţilor din Siria. Desigur, şi-au făcut loc şi subiecte noi, cum ar fi conflictul din estul Ucrainei sau cum arată astăzi Cuba, după moartea liderului comunist Fidel Castro.”

Expoziţia World Press Photo a fost prezentată la Chişinău cu sprijinul Ambasadei Olandei de la Bucureşti şi Centrul pentru Jurnalism Independent. Reprezentantul Ambasadei Roy Hans spune că în acest an s-a insistat pe aducerea expoziţiei la Chişinău şi din cauza încercărilor grele la care este supusă libertatea presei în Republica Moldova:

„Presa liberă joacă un rol vital într-o societate democratică, în informarea publicului fără a crea o realitate falsă. Olanda cunoaşte despre presiunile imense cu care se confruntă mass-media în Republica Moldova. Este mai important decât oricând să susţinem vocile independente din Republica Moldova, care să ofere opinii alternative poziţiei deţinute fie de guvern sau de preşedinţie, deoarece publicul merită să aibă o imagine completă.”

Chiar dacă expoziția World Press Photo este organizată de peste şase decenii, până în prezent nicio fotografie trimisă din Republica Moldova nu s-a regăsit printre cele învingătoare. Oare se petrec aici prea puţine evenimente care să merite atenţia internaţională sau jurnalismul vizual este prea puţin dezvoltat? O întrebare la care a încercat să răspundă directoarea executivă a Centrului pentru Jurnalism Independent, Nadine Gogu:

„De calitate, din păcate, noi nu prea avem parte în ultimul timp pentru că suntem martori la expansiunea rapidă, masivă a internetului, a online-ului. Vedem zilnic cum vin peste noi imagini care, din păcate, dacă ar fi să parafrazez: nu putem spune despre ele că valorează cât o mie de cuvinte. (…) Aici vedem nu doar poze, imagini de la diferite evenimente tragice pentru că sunt şi alt gen de materiale expuse cum ar fi portretele. Eu cred că jurnaliştii noştri tot ar putea la un moment dat să figureze, important să vrea, să se inspire şi, de ce nu, să încerce.”

Galeria de fotografii care oglindeşte cele mai importante evenimente ale anului trecut va fi expusă publicului până la mijlocul lunii decembrie. Organizatorii îndeamnă locuitorii capitalei să-şi facă timp să o viziteze pentru a înțelege mai bine lumea din jur – nefardată, deci alteori tristă şi mereu necruțătoare cu cei care nu știu să o prețuiască.

Previous Next

XS
SM
MD
LG