Linkuri accesibilitate

Proiectul „Girls Go IT”. Cât de interesate sunt fetele de tehnologiile informaționale?


Când treci pe lângă parcul Universității Tehnice din Republica Moldova, unde se adună mulți dintre tinerii care-și văd viitorul în domeniul științelor exacte și a tehnologiilor moderne, în mare parte sunt juni. În pofida salariilor înalte și a prestigiului asociat cu sectorul IT, fetele par să se aventureze mai rar în acest domeniu, o dovedesc și statisticile.

Proiectul „Girls Go IT”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:52 0:00
Link direct

Cât de interesantă este pentru tinere bucătăria tehnologiilor informaționale?

Răspunsul la această întrebare m-a ajutat să-l aflu Ana Stoianov, elevă în clasa 12-a de la liceul teoretic Mihai Eminescu din Comrat. Ea spune franc că lecțiile de informatică abia de reușeau să-i trezească curiozitatea, dar totul s-a schimbat primăvara, când a decis să se implice în proiectul „Girls Go IT”. E o inițiativă care își propune să încurajeze fetele să studieze domeniul STEM, adică tehnologiile informaționale noi.

Ana Stoianov
Ana Stoianov

„Am participat la boot camp timp de 4 săptămâni. Împreună cu colegele mele am învățat bazele IT-ului. Noi am învățat să lucrăm în HTML, în CSS, și în programul Python, acestea aș putea spune că sunt chiar bazele programării și încep să mă descurc cât mai bine în acest domeniu. Acum sunt mai sigură pe mine, chiar și la lecțiile de informatică, știu că cunosc ceva mai mult decât unii din clasă și mă mândresc cu asta.”

Ana spune că anterior, căzuse și ea pradă stereotipurilor că programarea este mai mult pentru bărbați, adăugând că ar fi vrut să aibă acces la mai multă informație despre oportunitățile din acest domeniu.

„Să fiu sinceră niciodată nu aș fi crezut că aș putea să-mi aleg un domeniu în IT sau viitoarea carieră, dar după ce am participat, am avut un foarte mare interes, mi-a plăcut domeniul și vreau să continui în acest domeniu să mă dezvolt. Încurajez toate fetele să se implice în domeniul IT, să descopere magia tehnologiilor.”

În Republica Moldova, această inițiativă a fost lansată în 2015 și de atunci a reușit să instruiască peste 200 de fete. Spun „fete”, deoarece marea majoritate a participantelor au vârsta între 16-20 ani, o perioadă formatoare pentru adolescenți, când aceștia caută inspirație pentru viitoarele studii sau sugestii pentru o posibilă carieră. Programul „Girls Go IT” presupune educație în domeniul dezvoltării web, iar din acest an și în domeniul imprimării 3D și domeniul roboticii. Acum proiectul este prezent în 12 localități din țară.

După absolvirea liceului, aproape 30 de participante și-au ales studii în universitățile tehnice, atât cele din Moldova, cât și de peste hotare, a declarat președinta ONG-ului TEKEDU și coordonatoarea „Girls Go IT” Mihaela Iurașcu:

Mihaela Iurașcu
Mihaela Iurașcu

„În RM, la moment, din 20 de absolvenți ale facultăților tehnice, doar cinci sunt fete. Nu este neapărat o statistică bună pentru că noi credem în faptul că egalitatea în orice domeniu, de fapt, nu doar în tehnologii, poate să nască și diversitate și poate să crească șansele ca mai multe inovații sau mai multe succese în domeniul tehnologiilor să apară. De asta vrem ca prin intermediul programului „Girls Go IT” să reușim să arătăm că fetele pot să aducă o valoare adăugată în tehnologii și pot să lucreze la egal cu bărbații, și pot să li se asocieze și lor domeniul STEM, sau tehnologiile.”

Cel mai recent proiect în care s-au implicat participantele „Girls Go IT” este programarea robotului Eva – cel de-al doilea robot cu specificația NAO din RM. Prezentarea robotului a avut loc marți la Universitatea Tehnică, unde este „a doua jumătate” a Evei – robotul Frank. Ambii au fost gândiți de o firmă franceză. Tinerele din cadrul proiectului „Girls Go IT” au avut ocazia să o programeze pe Eva, ca să facă anumite acțiuni, să poarte un dialog preînregistrat, să facă anumite mișcări.

Eva are 58 de cm înălțime, cântărește 5 kg și are ochi negri. Este dotată cu senzori auditivi, vizuali, de mișcare, deci poate recunoaște fețe, da mâna sau chiar dansa, ceea ce a și demonstrat în timpul conferinței de prezentare.

Deși mișcările de dans ale Evei sunt impresionante, menirea ei este să ajute studenții moldoveni să învețe robotica și mecatronica la UTM.

Autoritățile moldovene au luat în calcul oportunitățile pe care le oferă domeniul IT și au elaborat Strategia „Moldova Digitală 2020”, în intenția de a sprijini utilizarea largă a potențialului tehnologiilor moderne de către instituțiile publice, mediul de afaceri și societate. Lucrurile se mișcă în direcție pozitivă, dar este loc pentru mai bine, consideră directoarea executivă a Asociației Naționale a Companiilor din Domeniul TIC Ana Chirița.

Ana Chirița
Ana Chirița

„În primul rând, ar fi investițiile în profesori, probabil, ca inclusiv ei să perceapă acest domeniu mai pozitiv, inclusiv și dotările fizice sau infrastructura relevantă, inclusiv partea de proiecte și programe alternative. Cred că e nevoie de a implementa și de a aduce lucrurile la bun sfârșit. Un lucru este cert că abilitățile digitale sau necesitatea de a cunoaște sau de a poseda anumite abilități digitale este indispensabilă, fie că lucrezi în domeniul IT, fie că nu lucrezi în domeniul IT. Și mai departe va fi și mai mult utilizată.”

Faptul că științele exacte, cum ar fi matematica, fizica, informatica sunt domenii pentru băieți, iar fetele studiază mai mult limbile moderne, istoria și arta este o prejudecată depășită, consideră Ana Chirița. Ea subliniază că de la încurajarea unei participări cât mai diverse în domeniul IT va avea de câștigat întreaga societate.

Previous Next

XS
SM
MD
LG