Linkuri accesibilitate

„Lumea așteaptă de la liderii săi, cel puțin, să nu repete greșelile trecutului”


La ceremoniile de aniversare a centenarului încheierii Primului Război Mondial, laMorhange, Franța, luni 5 noiembrie, 2018

Un comentariu săptămînal în dialog.

În studioul Europei Libere la Chișinău, Vasile Botnaru discută cu istoricul Gheorghe Cojocaru semnificația reuniunii la vîrf de la Paris prilejuită de comemorarea centenarului încheierii Primului Război Mondial:

Gheorghe Cojocaru: „Liderii lumii actuale se pregătesc să comemoreze o sută de ani de la sfârșitul Primului Război Mondial, președintele francez Emmanuel Macron asumându-și rolul de gazdă a unei mari reuniuni a șefilor de state, care va avea loc duminică, la Paris. O sută de ani în urmă, după patru ani de lupte pustiitoare, tunurile încetau să bată pe întreg teatrul de război, iar Puterile Centrale, în frunte cu Germania, se plecau în fața unei coaliții a Marilor Aliați, la care aderaseră în primăvara anului 1917 și Statele Unite ale Americii.”

Europa Liberă: Mulți spun că omenirea n-a învățat mare lucru din această experiență, a urmat și cel de-al Doilea Război Mondial. Ce semnificații ar putea avea această reuniune a liderilor celor mai puternice state ale lumii care continuă să se confrunte?

Gheorghe Cojocaru: „La Paris se va pune cu certitudine chestiunea lecțiilor care ar trebui însușite din perspectiva celor o sută de ani de la sfârșitul Primului Război Mondial. Problema păcii și asigurarea coexistenței pașnice între popoarele lumii se va regăsi cu siguranță între cele mai importante chestiuni ce urmează să fie readuse în atenția opiniei publice. Mai ales că astăzi, după ce s-a scris enorm de mult despre acea teribilă confruntare, devine tot mai clar că impunerea păcii postbelice a fost una din cauzele declanșării celui de-al Doilea Război Mondial, la numai două decenii distanță. Ajunsă astăzi pe marginea prăpastiei, lumea așteaptă de la liderii săi, cel puțin, să nu repete greșelile trecutului.”

Europa Liberă: O linie de bilanț o trăsese Vasili Vereșceaghin cu Apoteoza, cunoscuta pictură care reprezintă un morman, o piramidă din cranii. Mă întreb totuși dacă acești lideri, care se vor așeza la o masă de discuții, văd la fel Apoteoza sau trag la fel linia de total. Deci, cum se va răsfrânge această strângere de mâini asupra situației din lumea de astăzi care traversează un nou Război Rece la limita unuia fierbinte?

Gheorghe Cojocaru: „Ar părea prea ușor dacă marile probleme ale planetei s-ar rezolva printr-o simplă strângere de mâini între mai marii lumii, după cum spuneți, deși dialogul este totuși de preferat întoarcerii spatelui. Pe agenda internațională s-au aglomerat o serie de probleme care își așteaptă rezolvarea, între care și cea a conflictelor din zona post-sovietică, cum ar fi cel din partea de est a Ucrainei sau diferendul transnistrean. La reuniunea de la Paris au fost invitați și președinții Petro Poroșenko și Igor Dodon, iar o întâlnire la un asemenea nivel ar putea oferi deschideri importante către anumite întrevederi și discuții politice ulterioare.”

Europa Liberă: Dvs. i-ați pus alături, ca și cum i-ați omologat pe Petro Poroșenko și pe Igor Dodon. Or, Dodon va reprezenta o țară foarte săracă, aș zice chiar de la periferia Europei, iar atunci când un președinte de un asemenea calibru vine într-o asemenea companie volens-nolens este pus să aleagă între polii lumii actuale. Ce va însemna, de fapt, prezența președintelui Dodon la reuniunea din capitala franceză?

Gheorghe Cojocaru: „Prezența președintelui Igor Dodon la reuniunea de la Paris va însemna, înainte de toate, un act de politețe din partea sa, onorând astfel invitația președintelui Emmanuel Macron. Este limpede, de altfel, că Igor Dodon și-ar dori poate mai mult cu această ocazie, dar nu toate depind de ceea ce își dorește președintele de la Chișinău.”

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG