Linkuri accesibilitate

Liderii de la Chişinău şi Tiraspol au lăudat „progresele” de la negocieri


Igor Dodon şi Vadim Krasnoselski la Bender
Igor Dodon şi Vadim Krasnoselski la Bender

Igor Dodon a prezentat rezultatele întrevederii cu Vadim Krasnoselski.

Președintele Igor Dodon s-a întâlnit miercuri la Bender cu liderul regimului separatist transnistrean, Vadim Krasnoselski. Din darea de seamă publicată apoi pe Facebook de președinte lipsește orice mențiune a vreunui dezacord – Dodon și Krasnoselski par să se fi înțeles în toate chestiunile discutate, inclusiv cele în care guvernul de la Chișinău are o poziție diferită, cum ar fi viitorul misiunii de pacificare.

Igor Dodon l-a asigurat pe liderulde la Tiraspol că „în pofida declarațiilor politice ale unor jucători de la Chişinău” atitudinea sa faţă de misiunea de pacificare rămâne neschimbată.

Președintele moldovean se declară convins că mecanismul de mențienere a păcii are succes şi trebuie să funcționeze în formatul existent.

Dodon a profitat de ocazie şi ș-ia exprimat recunoștința față de Rusia pentru activitatea trupelor ruse de menținere a păcii.

Dodon a criticat o eventuală reformatare a operaţiunii de menținere a păcii, cerută de mai mulţi ani de guvernarea de la Chişinău şi sprijinită de partenerii din Occident.

Ion Dodon nu s-a referiit însă la anunţul guvernului care vrea să promoveze din nou la Adunarea Generală a ONU o rezoluție care ar cere Moscovei să retragă Grupul Operativ de Trupe Ruse din stânga Nistrului, după ce Rusia a blocat o cerere similară anul trecut.

Referindu-se vag la demersul Chișinăului, Vadim Krasnoselski a reiterat poziția Tiraspolului, care califică Grupul operativ de trupe ruseşti drept parte inalienabilă a misiunii de menținere a păcii.

Dodon și Krasnoselski au mai cerut ca punctele comune de control vamal moldo-ucrainene de pe segmentul transnistrean al frontierei să nu aducă daune, cum s-a exprimat președintele moldovean, locuitorilor și agenților economici din regiunea transnistreană.

Săptămâna trecută, Tiraspolul a protestat împotriva intrării în vigoare deciziei privind instituirea controlului comun moldo-ucrainean la punctul de trecere Pervomaisk-Cuciurgan și a adresat un demers oficial participanților la negocierile în formatul 5+2 cerând să nu admită ceea ce Tiraspolul numește „înrăutățirea situației și o blocadă economică a regiunii transnistrene”.

Urmează să ne concertăm pe problemele legate de asigurarea circulației libere a oamenilor între ambele maluri ale Nistrului, de dosarele penale, de sfera bancară...

Cei doi lideri de la Chişinău şi Tiraspol au lăudat recentele progrese atinse în procesul de negocieri, inclusiv compromisul la care s-a ajuns marți privind plăcuțele de înmatriculare care fac posibilă participarea în traficul internațional a unităților de transport din regiunea transnistreana, precum şi soluționarea problemei accesului fermierilor moldoveni din stânga Nistrului la terenurile lor agricole.

Igor Dodon a subliniat că aceste chestiuni fac parte din „pachetul de 8 măsuri” pe care el l-ar fi convenit cu liderul de la Tiraspol la prima lor întrevedere, în ianuarie 2017.

„Sunt bucuros să constat că la un an de la întrevederea noastră avem evoluţii pozitive în majoritatea celor opt chestiuni, patru ale Chişinăului şi patru ale Tiraspolului, pe care le-am trasat atunci. Ieri s-a ajuns la compromis privind plăcuţele neutre de înmatriculare a automobilelor din regiune. Cred că avem o perspectivă pozitivă. Urmează să ne concertăm pe problemele legate de asigurarea circulației libere a oamenilor între ambele maluri ale Nistrului, de dosarele penale, de sfera bancară. Cred că vom avea rezultate bune şi în aceste chestiuni.”

De fapt, problema terenurilor agricole şi cea a plăcuţelor auto fac parte din pachetul de înțelegeri protocolare semnate la sfârșitul anului trecut şi agreate încă în 2016 la reuniunea formatului oficial de negocieri de la Berlin. S-a relatat că aceste înţelegeri ar fi avut girul liderului coaliţiei de guvernare de la Chişinău, Vlad Plahotniuc, şi al şefului concernului Sheriff de la Tiraspol, Victor Guşan, despre care se spune că ar controla de facto regiunea transnistreană.

Deşi Igor Dodon a prezentat rezultatele întrevederii cu Krasnoselski pe un ton care le-ar fi putut părea unora ușor triumfalist, experților nu le scapă vădita răcire a relaţiilor dintre Dodon şi liderul de la Tiraspol, care e posibil să fi intervenit după întrevederea celor doi din 30 martie 2017.

Ea a fost urmată de mai multe replici critice ale lui Krasnoselski la adresa lui Dodon: liderul de la Tiraspol a spus că ar prefera să discute cu cei care iau decizii la Chişinău, adică cu guvernul și majoritatea controlată de Partidul Democrat.

Miercurii Vadim Krasnoselski a agreat însă propunerea lui Dodon de a avea periodic întrevederi bilaterale:

„Avem un dialog cu guvernul R. Moldova prin intermediul reprezentanţilor politici, trebuie să avem dialog şi cu preşedintele.”

Igor Dodon a anunţat că următoarea întrevedere ar putea avea loc la Chişinău în luna august.

Previous Next

XS
SM
MD
LG