Linkuri accesibilitate

Larisa Turea: „Consumând spectacole de calitate, sper că ne vom schimba și noi înspre bine”


Larisa Turea
Larisa Turea

Un interviu cu secretarul literar al Teatrului ​Mihai Eminescu​ despre a 4-a ediție a Reuniunii Teatrelor Naționale.

Naționalul de la Chișinău își deschide cea de-a 97-a stagiune cu un eveniment care se va afla, în perioada 19 – 30 septembrie, în centrul vieții culturale: Reuniunea Teatrelor Naționale. Un interviu cu secretarul literar al Teatrului Mihai Eminescu Larisa Turea, care precizează că ediția curentă a reuniunii e consacrată Centenarului Unirii și va fi inaugurată cu spectacolul „Carnavalul” după Ion Luca Caragiale, în regia lui Alexa Visarion (România), prezentat de Teatrul Național Mihai Eminescu din Chișinău.

Larisa Turea: „Consumând spectacole de calitate, sper că ne vom schimba și noi înspre bine”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:53 0:00
Link direct


Larisa Turea: „Este un eveniment așteptat nu doar de teatrul nostru, dar și de oaspeții noștri, care vin acum în număr foarte mare. Vor fi peste 560 de oaspeți, invitați din toate cele șapte teatre naționale din România, dar și de spectatorul nostru, pe care l-am obișnuit să vadă la început de toamnă cele mai frumoase, cele mai valoroase spectacole din tot arealul românesc.”

Europa Liberă: Un repertoriu foarte bogat. Am trecut și eu cu ochiul peste agendă. Cum motivați lumea să vină la teatru?

Larisa Turea: „Propunând produse de valoare, cum am făcut și în ceilalți ani, dar fiind anul acesta un an special, este cea de-a patra ediție a Reuniunii Teatrelor Naționale Românești, dedicată Centenarului Marii Uniri, am optat pentru dramaturgie națională, avem mai multe spectacole Caragiale, deci propunem și niște termeni de referințe, o comparație.

Începem cu „Carnavalul” lui Caragiale în regia marelui regizor român Alexa Visarion și încheiem tot cu un carnaval de la Sibiu, „D-ale carnavalului”, semnat de extraordinarul om de teatru Silviu Purcărete. La mijloc avem „O noapte furtunoasă”, pe care o aduce de la Bălți colegul nostru Emil Gaju. La fel vine „Scrisoarea” de la București, un spectacol în regia lui Horațiu Mălăele cu mari nume actoricești pe afiș. E vorba de Mihai Constantin, Virgil Ogășanu, Mircea Rusu și alte personalități de teatru, care vin cu avionul, pentru că au premiere într-o zi sau peste o zi și pleacă în aceeași seară.

Este o ocazie unică și mă bucur că sunt asaltate casele noastre de bilete...

Fac acest sacrificiu anume pentru a se întâlni cu spectatorul din Republica Moldova, care altfel nu prea are ocazia să meargă nici la București, nici la Sibiu, nici la alte mari festivaluri din țară pentru a vedea spectacole. Este o ocazie unică și mă bucur că sunt asaltate casele noastre de bilete. Deja s-au pus în vânzare biletele la primele spectacole.”

Europa Liberă: La ce preț sunt?

Larisa Turea: „La prețuri obișnuite sunt, pentru că vă dați seama că această reuniune cere un mare efort și financiar, care este acoperit de ministerele de cultură din cele două țări, din România și din Republica Moldova și de Institutul Cultural Român, care are partea leului, Institutul Cultural Român de la București, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chișinău, dar totuși ne bucurăm că, în pofida tuturor greutăților și acestui climat de sinistroză, avem această reuniune, acest festin al teatrului național, pentru că așa cum spune Alexa Visarion, regizorul spectacolului din astă-seară al premierei, el zice că „scena propune, dar sala rezolvă”. Deci, noi propunem niște spectacole incitante, oamenii vor fi mai bogați la sigur după aceste spectacole, pentru că, dacă suntem ceea ce consumăm, atunci, consumând spectacole de calitate, sper că ne vom schimba și noi înspre bine.”

Previous Next

XS
SM
MD
LG