Linkuri accesibilitate

Laboratorul social | Cine o să ne-aducă o cană de Noviciok la bătrânețe?


Poeta Lena Chilari, în studioul Europei Libere, în timpul înregistrării podcastului „Laboratorul Social”.
Poeta Lena Chilari, în studioul Europei Libere, în timpul înregistrării podcastului „Laboratorul Social”.

Prin poezia ei, Lena Chilari se răzvrătește împotriva convingerii că trebuie să-ți cinstești părinții orice ar face ei și propune, în loc de tradiționala cană cu apă, O cană de Noviciok la bătrânețe, titlul primului său volum. Despre rebeliunea Lenei povestim în noul episod din „Laboratorul social”.

Cine o să ne-aducă o cană de Noviciok la bătrânețe?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:58:59 0:00

„Bună seara, doamnelor și domnilor! Numele meu este Lena Chilari, am 28 de ani, sunt din satul Pepeni, raionul Sângerei, Republica Moldova” așa își începe Lena orice apariție publică.

Este poetă și de 10 ani locuiește la Cluj, unde a absolvit Facultatea de Litere.

Spune că a ales să-și dedice viața poeziei pentru că e ceea ce la propriu i-a salvat viața, acum 4 ani. Vestea că a câștigat concursul de debut în poezie „Alexandru Mușina” din România și că volumul ei va fi publicat e ceea ce a determinat-o să renunțe în acea zi la gândurile suicidale.

Primul ei volum e în mod special despre relația disfuncțională cu mama, dar și multe alte relații disfuncționale: cu fratele, cu identitatea, cu țara, ștergând, de fapt, granița dintre personal și social. Prin versurile sale, Lena contestă relația părinte-copil așa cum e văzută ea în mod tradițional. Ea contestă însăși figura maternă, considerată de-a dreptul sfântă.

mică
am cerut iubire de la mama
iar ea mi-a întors spatele și-am plâns
mare
am crezut mult timp că asta e
definiția iubirii și-am eșuat

(Poem , fragment)

Lena nu este de acord că o bună relație părinte-copil se rezumă la a-i asigura copilului bunăstarea materială. Ea cere iubire de la mama ei. Și ea vrea ca mama nu doar s-o iubească așa cum e de la sine înțeles că părinții își iubesc copii, ea vrea ca mama să-i arate iubirea, ea vrea să fie văzută de mama ei și acceptată așa cum este și nu condiționată să se plieze pe așteptările mamei.

Ea contrazice așteptarea ca un copil să nu îndrăznească să-i spună părintelui său ce nu-i place, pentru că asta ar fi o obrăznicie și lipsă de respect. Iar în structura ierarhică a societății tradiționale să contești autoritatea e o adevărată blasfemie.

Toată poezia ei e un strigăt pentru adevăr. O sforțare din toți rărunchii de a spune tot ce e demult simțit și tot atât de demult nespus. Fără să-și fi propus asta în mod deliberat, doar manifestându-și nevoia de exprimare și căutând o cale de salvare și de vindecare, Lena detabuizează disfuncționalitățile din relația tradițională părinte-copil, care se perpetuează la toate nivelurile de relaționare, de la cea de cuplu, până la cea cu autoritatea statală.

poezia mea nu e cuvânt frumos și rimă
poezia mea e trăire apoi durere
apoi cerneală apoi tastatură
apoi agonie apoi plăcere
și în sfârșit, vindecare...

(Poem ∞, fragment)

Mai mult decât să scrie, îi place să fie pe scenă. Îi place interacțiunea directă și vie cu publicul. Face performance-uri de poezie, în care amplifică forța versurilor sale, folosind muzică, costume, mișcarea scenică. Este invitată la diverse evenimente de poezie din România, Republica Moldova și în alte țări. Ultima dată a fost la Chișinău în preajma zilei de 8 martie, când a avut și un performance în deschiderea petrecerii Soul Sisters, organizată de Driadele, o inițiativă ce promovează femeile DJ, în cadrul Festivalului Feminist.

Performance-ul Lenei Chilari în deschiderea petrecerii Soul Sisters, organizată de Driadele, Chișinău, 8 martie.
Performance-ul Lenei Chilari în deschiderea petrecerii Soul Sisters, organizată de Driadele, Chișinău, 8 martie.

La Cluj a organizat timp de un an evenimente de tip Open Mike în care oricine putea să vină să-și citească versurile în fața unui public. Evenimentele s-au bucurat de mare succes. Iar acum organizează Dialoguri poetice, evenimente în care scriitori debutanți și cunoscuți discută cu publicul și își citesc versurile.

În acest episod din „Laboratorul social” am discutat cu Lena Chilari despre relațiile ei cu poezia, cu familia și în mod special cu mama, cu scena, cu România și cu Republica Moldova.

***

În noul sezon din podcastul „Laboratorul social”, cercetăm scena underground din Republica Moldova. Fiecare generație își are rebelii și răzvrătiții săi, deschizătorii de drumuri pentru noi tendințe și noi curente. Prin urmare, vrem să aflăm ce idei și probleme îi preocupă pe non-conformiștii zilelor noastre, ca să știm care vor fi trendurile de mâine ale întregii societăți.

În fiecare din cele 10 episoade din noul sezon, vei cunoaște unul sau două personaje, reprezentând un domeniu din arte sau din activism, acolo unde sunt cele mai multe și cei mai mulți alternativi: muzică, teatru, film, poezie, design vestimentar, ecologie, sculptură, arte vizuale, activism cultural și civic. Fiecare episod audio de podcast este însoțit de un video scurt despre același personaj.

„Laboratorul social” poate fi găsit și pe Apple Podcasts și YouTube. Peste hotare, podcastul este accesibil și pe Spotify.
  • 16x9 Image

    Victoria Coroban

    Îmi place să observ oamenii, procesele și fenomenele din societate. Primele emisiuni radio în direct le-am realizat la vârsta de 15 ani la Nisporeni. După ce am absolvit facultatea de jurnalism la Universitatea din București am lucrat în producție de film și management cultural. În 2011 am revenit în radio odată cu lansarea Radio România Chișinău, unde am făcut emisiuni pe subiecte sociale. Din noiembrie 2022 realizez podcastul „Laboratorul social” la Europa Liberă. 

XS
SM
MD
LG